Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis, într-o hotărâre publicată în Monitorul Oficial nr. 457 din 6 mai 2022, că instanțele din România i-au încălcat omului de afaceri Mustafa Tartousi dreptul la un proces echitabil. Acesta a acuzat faptul că nu i-a fost acceptată cererea de audiere a căpitanului vasului la bordul căruia Omar Hayssam, acuzat de terorism, ar fi fugit din România în 2006. În schimb, CEDO a respins plângerea lui Tartousi potrivit căruia drepturile sale au fost încălcate prin faptul că o judecătoare din completul care l-a condamnat, în 2014, la 7 ani de închisoare, ”nu a participat la redactarea deciziei și nici nu a semnat-o ea însăși”.
Acuzațiile aduse lui Mustafa Tartousi și condamnările
În România, Mustafa Tartousi a fost acuzat că l-ar fi ajutat pe sirianul Omar Hayssam, judecat într-un dosar penal pentru acte de terorism, să fugă din țară. Acesta din urmă ar fi plecat din România la bordul unui vapor care i-a aparținut societății administrate de Tartoussi.
În 2007, căpitanul vasului, care era și vărul lui Mustafa Tartousi, a fost audiat în Liban, prin comisie rogatorie, și a declarat că nu știe nimic. Arestat ulterior, și-a schimbat depoziția și a povestit în detaliu modul în care Tartousi ar fi înlesnit, cu ajutorul său, ieșirea din țară a lui Hayssam. După eliberare, căpitanul de vas a revenit asupra celor spuse și a precizat că omul de afaceri nu i-a cerut niciodată să transporte persoane în mod ilegal.
Acuzat de către Tartousi de mărturie mincinoasă, căpitanul a fost condamnat de un tribunal din Tripoli la plata unei amenzi penale pentru ”inventarea de probe materiale”. Însă autoritățile străine nu au dat curs solicitării anchetatorilor români de a li se comunica toate probele din dosar care au stat la baza condamnării.
În primă instanță, Curtea de Apel București l-a achitat pe Mustafa Tartousi, arătând și că instanța străină l-a condamnat pe căpitanul de vas pentru inventarea de probe împotriva inculpatului. În apel, în 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a întors decizia și a pronunțat o condamnare de 7 ani de închisoare, ținând cont de declarația martorului care îl incrimina pe Tartousi și care fusese respinsă de Curtea de Apel.
În timpul apelului, inculpatul a cerut Înaltei Curți să îl audieze pe căpitanul de vas fie prin intermediul unei comisii rogatorii, fie prin videoconferință. Curtea Supremă a respins cererea, pe motiv că ”fuseseră deja instrumentate suficiente probe pentru a dovedi elementele de fapt a căror existență reclamantul a dorit să fie stabilită astfel”.
Între timp, Omar Hayssam a fost prins și adus în România, unde a recunoscut că plecase din țară pe cale terestră, fiind ajutat de alte două persoane. Din acest motiv, Tartousi a cerut revizuirea procesului său penal, însă cererea i-a fost respinsă, în 2017, de Curtea de Apel Oradea. Instanța bihoreană a considerat că, având în vedere diferitele poziții succesive pe care Hayssam le exprimase în cauză, credibilitatea lui era pusă sub semnul întrebării. Ulterior, Înalta Curte a confirmat hotărârea Curții de Apel.
Argumentele părților
Mustafa Tartousi s-a adresat CEDO și a arătat că imposibilitatea de a obține audierea martorului Y.T. (căpitanul de vas – n.n.), a cărui declarație a fost decisivă pentru condamnarea sa penală, a adus atingere dreptului său la un proces echitabil. Acesta a subliniat că Înalta Curte nu a cercetat motivele pentru care Y.T. a fost privat de libertate de către autoritățile libaneze sau natura declarației sale în fața lor și a precizat că nu a existat niciun motiv serios pentru care martorul nu putea fi audiat fie personal, fie pe altă cale.
În fața CEDO, reprezentanții Guvernului român au declarat că Înalta Curte a examinat cererea reclamantului de audiere a lui Y.T. și că a respins-o motivat. ”Afirmă că declarația lui Y.T. nu a constituit singura dovadă care a susținut condamnarea reclamantului și explică faptul că, în dreptul român, mijloacele de probă nu au o valoare probatorie prestabilită. În continuare, Guvernul arată că reclamantul a avut posibilitatea de a prezenta argumente pentru a contesta declarația dată de martorul Y.T. prin comisie rogatorie, argumente pe care Înalta Curte le-a analizat cu atenție. Acesta susține că Înalta Curte a abordat cu prudență declarația lui Y.T. și a coroborat-o cu alte elemente de probă în vederea pronunțării deciziei sale”, se arată în hotărârea CEDO.
Motivarea Curții Europene a Drepturilor Omului
Curtea subliniază că respectiva comisie rogatorie din 18 octombrie 2007 pentru audierea lui Y.T. a fost înființată în cadrul unui proces penal, fără ca reclamantul să fi fost informat cu privire la aceasta. Ulterior, în cursul procedurii judiciare, Y.T. nu a mai fost audiat nici în fața curții de apel, nici în fața Înaltei Curți. Prin urmare, în nicio etapă a procedurii reclamantul nu a fost în măsură să adreseze întrebări acestui martor.
Curtea constată mai întâi că cererile reclamantului de a obține audierea lui Y.T. nu au fost respinse din motive precum decesul sau teama, absența din motive de sănătate sau din cauza faptului că martorul nu a putut fi găsit (…) și nici din motive legate de particularitățile procesului penal (…). În speță, Înalta Curte a respins cererea reclamantului de a obține audierea lui Y.T., precizând că o nouă audiere a acestuia nu constituia un element de probă necesar, întrucât fuseseră deja instrumentate alte probe, și, ulterior, a hotărât că audierea prin comisie rogatorie în cauză era valabilă (…). Prin urmare, prezenta cauză nu privește o procedură în care martorul Y.T. nu a fost în măsură să se prezinte pentru a fi audiat.
Curtea consideră că, în speță, este important faptul că parchetul și-a întemeiat acuzațiile împotriva reclamantului pe declarația lui Y.T. (…) și că Înalta Curte s-a bazat pe declarația acestuia pentru a-l condamna pe reclamant (…). Or, într-o situație în care acuzarea se bazează pe o astfel de declarație a unui martor și în care instanța poate utiliza această declarație pentru a-și susține verdictul de vinovăție, interesul apărării de a putea obține audierea martorului în cauză în prezența sa trebuie să fie prezumat și, ca atare, constituie un motiv suficient pentru a admite cererea apărării de citare a martorului respectiv.
Curtea observă, de asemenea, că Înalta Curte nu pare să fi ținut seama de relevanța declarației martorului Y.T. atunci când a decis să nu admită cererile reclamantului de a obține citarea martorului respectiv. În plus, deși acesta din urmă nu a avut posibilitatea de a obține audierea lui Y.T. în cursul procedurii, Înalta Curte nu a avut în vedere, în niciun moment, adoptarea unor măsuri pentru a-i oferi persoanei în cauză posibilitatea de a obține audierea acestui martor al acuzării, fie solicitând înfățișarea acestuia la proces, fie prin altă procedură. Având în vedere abordarea strictă adoptată de Înalta Curte în unele cauze anterioare, Curtea nu este convinsă că aceasta a luat în considerare „toate măsurile rezonabile” (…) pentru a asigura înfățișarea lui Y.T. la proces și pentru a-i permite astfel reclamantului să obțină audierea acestuia (a se vedea, mutatis mutandis, Rastoder împotriva Sloveniei, nr. 50.142/13, pct. 57—58, 28 noiembrie 2017).
În consecință, faptele din prezenta cauză par să indice lipsa unor „motive întemeiate” care să justifice neprezentarea lui Y.T. la ședința de judecată. Cu toate acestea, deși lipsa unui „motiv întemeiat” constituie un element important în ceea ce privește aprecierea caracterului echitabil în ansamblu al unui proces, în lumina celorlalte considerente relevante, această lipsă nu indică, în sine, în mod concludent faptul că procesul penal a fost inechitabil.
Curtea observă că, în motivele de apel, parchetul a precizat că declarația lui Y.T. constituia un element de probă „fundamental”. În plus, curtea de apel, care a înlăturat această probă din dosar, o calificase ea însăși drept importantă” (…). Curtea observă, de asemenea, că declarația lui Y.T. a fost elementul folosit de Înalta Curte în raționamentul său pentru stabilirea faptelor și constituia singura probă care îl incrimina direct pe reclamant (…). Nicio dovadă științifică și nicio altă declarație a unui martor nu a indicat în mod expres că reclamantul îl ajutase pe O.H. să părăsească țara. Prin urmare, Curtea consideră că declarația lui Y.T. constituia o probă decisivă pentru condamnarea reclamantului și că respingerea acesteia ca probă a cauzat dificultăți apărării.
Având în vedere caracterul central al declarației lui Y.T. (…), Curtea consideră că erau necesari factori compensatorii importanți pentru a garanta caracterul echitabil al procesului (Chernika împotriva Ucrainei , nr. 53.791/11, pct. 66, 12 martie 2020).
Aceasta reamintește că trebuie să se țină seama de următoarele aspecte: modul în care Înalta Curte a abordat proba neverificată, administrarea altor probe ale acuzării și valoarea lor probatorie, precum și măsurile procesuale adoptate pentru a compensa imposibilitatea reclamantului de a-i adresa în mod direct întrebări martorului Y.T. în cadrul procesului (Schatschaschwili, citată anterior, pct. 125—131, și Paić împotriva Croației , nr. 47.082/12, pct. 42, 29 martie 2016).
În primul rând, Curtea evidențiază contextul foarte special al cauzei, în care declarația lui Y.T., care îl incrimina pe reclamant, a fost dată prin comisie rogatorie atunci când Y.T. era privat de libertate și fără ca acesta să fie asistat de un avocat (…). Ulterior, în cursul procedurii inițiate de reclamant împotriva lui Y.T., acesta din urmă a afirmat că a dat o declarație mincinoasă împotriva reclamantului pentru a obține punerea sa în libertate (supra, pct. 10). Având în vedere această consecință a declarațiilor lui Y.T. și contextele foarte diferite în care au fost făcute, Înalta Curte ar fi trebuit să abordeze cu prudență declarația lui Y.T., cu atât mai mult cu cât constituia o probă incriminatoare importantă (a se vedea, mutatis mutandis, Fikret Karahan, citată anterior, pct. 53).
În această privință, Curtea reamintește că utilizarea declarațiilor date de martori în schimbul imunității sau al altor beneficii poate să pună sub semnul întrebării caracterul echitabil al procesului împotriva inculpatului și poate ridica probleme delicate, în măsura în care, prin însăși natura lor, astfel de declarații fac obiectul unei manipulări și pot fi date exclusiv în vederea obținerii avantajelor oferite în schimb sau cu titlu de răzbunare personală. Așadar, nu trebuie să fie subestimat riscul ca o persoană să poată fi acuzată și judecată pe baza unor afirmații neverificate, care nu sunt în mod necesar dezinteresate.
Curtea observă că declarația martorului Y.T. a fost enumerată împreună cu celelalte probe ale acuzării, iar Decizia din 7 octombrie 2014 nu conține elemente care să indice faptul că Înalta Curte a considerat că valoarea probatorie a declarației neverificate a martorului absent avea o importanță minoră.
Curtea admite că reclamantul a beneficiat de anumite garanții procedurale importante, care i-au permis să conteste credibilitatea și fiabilitatea declarației lui Y.T. Totuși, având în vedere importanța declarației acestuia din urmă și contextul special în care a fost obținută, precum și gravitatea pedepsei impuse reclamantului (…), Curtea apreciază că aceste garanții nu pot fi considerate suficiente pentru a compensa dificultățile cauzate apărării reclamantului. Acest lucru este cu atât mai adevărat cu cât nu există „motive întemeiate” care să justifice imposibilitatea reclamantului de a-i adresa personal întrebări martorului Y.T.
Având în vedere toate considerentele anterioare, Curtea apreciază că faptul că reclamantul nu a avut posibilitatea, în niciun stadiu al procedurii, de a-l interoga pe Y.T. sau de a obține audierea acestuia a condus la un proces inechitabil în ansamblul său. Prin urmare, a fost încălcat art. 6 § 1 și 3 lit. d) din Convenție.
Reclamantul nu solicită nici repararea prejudiciului suferit, nici rambursarea cheltuielilor sale de judecată. Curtea constată că nu trebuie să fie acordată nicio sumă cu acest titlu.
DOCUMENT – Hotărârea din 2 noiembrie 2021 în Cauza Tartousi împotriva României:
Comments 1