Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a pronunțat sentința definitivă în cazul celor trei bărbați cu dublă cetățenie, română și maghiară, care au apărut drept traficanți de arme într-un reportaj al televiziunii britanice Sky News. Inculpații au fost condamnați la închisoare cu suspendare sau cu amânarea aplicării pedepsei pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor și au fost achitaţi pentru acuzațiile de constituire a unui grup infracţional organizat şi comunicare de informaţii false, relatează justnews.ro.
Potrivit sentinței date de Curtea de Apel București pe 15 februarie 2021, menținută de ÎCCJ, Levente Pantics și Aurelian Mihai Szanto au fost condamnați la câte 10 luni închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani. Primul a fost acuzat de complicitate la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, în timp ce Szanto a fost pedepsit pentru instigare la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Al treilea inculpat, Attila Csaba Pantics, a primit o condamnare de un an de închisoare pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, la care s-a adăugat una anterioară, pronunțată într-un dosar al Curţii de Apel Târgu Mureş. A rezultat astfel o pedeapsă finală de 2 ani şi 10 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată.
În schimb, toți cei trei inculpați au fost achitați pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi comunicare de informaţii false.
Acuzați de implicarea în regizarea unui reportaj
Levente Pantics, Attila Csaba Pantics și Aurelian Mihai Szanto au fost acuzați de DIICOT de implicare în regizarea unui reportaj al televiziunii britanice Sky News. Potrivit procurorilor, în luna august 2016, în materialul jurnalistic ”se promova în mod fals știrea/informația potrivit căreia, pe teritoriul României, beneficiind de protecția autorităților, traficanții de arme și-ar desfășura în mod nestingerit activitatea, armele fiind vândute de către aceștia inclusiv către membrii unor organizații teroriste.
”Ancheta jurnalistică” evocă un așa-zis act de negociere, derulat pe parcursul mai multor luni cu membrii unei grupări de traficanți de arme, echipa postului de televiziune britanic deplasându-se într-o zonă izolată pe teritoriul României pentru a se întâlni cu persoane din cadrul respectivei grupări și a negocia achiziția unor astfel de arme”, au explicat anchetatorii DIICOT.
Rolul așa-zișilor traficanți ar fi fost jucat de cei trei inculpați, au arătat procurorii. ”Pentru a conferi veridicitate scenariului imaginat, în materialul înregistrat s-a precizat că jurnaliștii britanici s-au întâlnit cu traficanții de arme pe o șosea, după care, la indicațiile membrilor grupării, i-au urmat într-un loc izolat situat într-o zonă împădurită unde nu era semnal GSM. Apoi, doi traficanți ce purtau haine militare și aveau fețele acoperite cu cagule le-ar fi cerut jurnaliștilor să coboare din mașină, i-ar fi percheziționat, le-ar fi verificat echipamentele și le-ar fi închis telefoanele mobile în autovehicul.
Apoi, din portbagajului unui autoturism de teren ce nu era prevăzut cu numere de înmatriculare, respectivii indivizi au scos mai multe arme (carabine, pistol-mitralieră AKM, puști cu lunetă, pistol), pe care le-au prezentat jurnaliștilor britanici. Din discuțiile purtate cu respectiva ocazie, și cu privire la care urmărirea penală avea a stabili caracterul lor regizat, a reieșit că armele deținute și prezentate de către traficanți erau doar mostre ale tipurilor de arme pe care membrii grupării le puteau procura și comercializa, în cantități însemnate, în vestul Europei și în Orientul Mijlociu.”
Ulterior, Curtea de Apel București a stabilit că ”nu există absolut nici un mijloc de probă administrat în cauza de față care să ateste că inculpații au acționat în cunoștință de cauză privind intențiile reale ale așa zișilor jurnaliști britanici și că nu există absolut nici un mijloc de probă care să sugereze măcar că acești inculpați au acționat cu intenție directă sau indirectă în scopul de a comunica sau răspândi știri sau informații eronate și care ar fi fost de natură a pune în pericol securitatea națională.”
În schimb, autorul reportajului, susținut de Sky News, a negat permanent că materialul a fost regizat.