Organizatorii manifestării Zilele Culturii Bihorene din Banat, prof. Eugen Man, Monica Sere, Mircea Bota (președintele Asociației Bihorenii din Banat), Delia Barbu.
foto Bihorenii din Banat
Asociația „Bihorenii din Banat”, continuatoare a Filialei Timișoara a Fundației Culturale a Colegiului Național „Samuil Vulcan” din Beiuș, organizează în weekend cel mai amplu demers de promovare a Bihorului în Banat. Este vorba despre manifestarea Zilele culturii bihorene.Timp de trei zile, în perioada 18-20 octombrie, Timișoara va găzdui o serie de evenimente care vizează atât lumea academică, profesori și specialiști în diferite domenii, cât și un public mai larg.programul activităților va fi deschis vineri, 18 octombrie, la ora 11, când în Aula Academiei Române filiala din Timișoara va avea loc simpozionul științific „Bihorul și Banatul – vetre românești de cultură, spiritualitate și știință”, simpozion la care sunt invitați profesori universitari, istorici și etnografi pentru prezentări de specialitate.
În aceeași zi, de la ora 16, la Muzeul de Istorie a Banatului – Bastionul Theresia Timișoara va avea loc o triplă lansare de carte: Florica Bradu: „Dor și neuitare” – Poezii și obiceiuri din Crișana, „Trec prin lume cântând” ; Viorica Flintașu: „Cântecul dorului nesfârșit” și Irina Mihoc: „Datini și obiceiuri în vatra Binșului”. Moderator al evenimentului va fi prof. univ. dr. Gabriel-Florin Moisa, director al Muzeului Țării Crișurilor Oradea, iar lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.
Apoi, sărbătoarea bihorenilor continuă sâmbătă, 19 octombrie, între orele 12-19, și duminică, 20 octombrie, între orele 10-18, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara.
Lor li se vor alătura Orchestra Doina Șteiului, Ansamblul Codrenii Bihorului, Ansamblul Crăișorii Șteiului, Corala Academika Banat, Ansamblul Muguri și Mlădițe de Tezaur, Ansamblul Mugurii Șteiului, Ansamblul Ardeleana din Tulca”, au transmis organizatorii.
„Timp de două zile, pe aleile muzeului se vor afla artizani locali, meșteșugari și producători locali din Țara Beiușului. Plăcinte pe lespede și plăcinte crețe, pălincă și multă voie bună vor însoți vizitatorii într-un periplu complex pentru că, pentru prima dată, aici va fi reprodusă Nunta din Bihor, cu toate obiceiurile legate de acest moment important din viață. Iar scena din cadrul muzeului se va anima în cântecele marilor artiști ai Bihorului: Florica Bradu, Viorica Flintașu, Florica Zaha, Cornel Borza, Irina Mihoc, Sandu Condoroș, Anca Banda, George Jidoi, Andra Sabău, Anastasia Irimie, Iasmina Armioni.
Manifestarea se va încheia cu Balul Bihorenilor, eveniment aflat la ceas aniversar, marcând a 28-a ediție și cea mai longevivă dintre evenimentele comunităților prezente în Timișoara.
“Ei, hai, lume, da’ tulai, Doamne, bini mi-i!”
Si anul acesta, carismaticul CORNEL BORZA vine sa ne inveseleasca. Horim alaturi de dansul, la Nunta bihorenilor, petrecere care marcheaza 28 de ani de la primul Bal al bihorenilor in Banat.
Duminica, 20 oct., de la ora 14:00
Locatie: Timisoara, restaurant Ivy Ballroom ( peste drum de Muzeul Satului Banatean)
Intrarea la acest eveniment se face pe baza de invitatie.
Mai multe detalii, pe whatsapp, la 0747220022.
Intrarea la spectacolele live organizate in cadrul Muzeului satului este libera. Program: sambata, de la ora 12:00 si duminica, de la ora 14:00.
Program de vizitare targ si spectacole folclorice live:
-Locatie: Muzeul Satului Bănățean Timișoara
-Sambata, 19 oct., între 12:00 și 18:00
-Duminica,20 oct., intre 10:00 si 18:00
Intrare liberă