Au început deja lucrările de reabilitare la alte patru clădiri ale Spitalului de Psihiatrie Nucet: Pavilionul A, Pavilionul B, Pavilionul C-D și o magazie.De noile condiții vor avea parte atât pacienții spitalului, cu 226 de paturi, cât și cei 160 de beneficiari ai Unității de Asistență Medico-Socială de Psihiatrie Nucet.
S-a semnat contractul pentru reabilitarea Centrului de Terapie Ocupațională de la Spitalul de Psihiatrie Nucet.
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a semnat săptămâna aceasta contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reabilitare a imobilului de terapie ocupațională de la Spitalulul de Psihiatrie Nucet.
Proiectul „Creșterea eficienței energetice și reabilitarea imobilului Terapie Ocupațională de la Spitalul de Psihiatrie Nucet“ va fi realizat de asocierea formată din S.C. SABRINA COM S.R.L, S.C. DRS TRADING S.R.L. și S.C. VALYRIA S.R.L..
Valoarea contractului este de 1.408.900 lei, fără TVA, iar termenul de realizare este de 18 luni, din care 4 luni sunt prevăzute pentru proiectare și 14 luni pentru execuția lucrărilor.
Proiectele sunt finanțate cu fonduri europene, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 5 – Valul renovării.