Potrivit art. 509 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă se poate cere revizuirea unei hotărâri date asupra fondului sau care evocă fondul, dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Acest motiv de revizuire este o aplicație a principiului disponibilității, precum și a obligației instanței de a judeca toate pretențiile deduse judecății. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Mitrea împotriva României), dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 alin. 1 CEDO, trebuie interpretat în lumina preambulului convenției, care enunță preeminența dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată. Îndepărtarea de la acest principiu este justificată doar când este impusă de circumstanțe cu caracter substanțial și convingător.Potrivit art. 509 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
Din economia textului legal rezultă că pentru aplicabilitatea acestui motiv de revizuire este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții: partea interesată să prezinte un înscris nou, ceea ce înseamnă un înscris care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși; înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții; înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.
Prin Decizia civilă din 03.11.2021, pronunțată de Curtea de Apel s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul (A), în contradictoriu cu intimații Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, Comisia de Contestații din cadrul Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Interne – Direcția Medicală – Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară, împotriva Sentinței civile din 24.03.2021 pronunțată de Tribunalul Bihor ce a fost menținută în întregime.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că apelantul este beneficiarul unei pensii de invaliditate gradul III, în sistemul public de pensii, potrivit Deciziei din 05.07.2017 emisă de Casa Județeană de Pensii (J), iar începând cu data de 01.12.2018 i s-a acordat o pensie militară de stat în cuantum de 75 lei, fiind emisă în acest sens Decizia din 12.04.2019.
Prin adeverința eliberată de Casa Județeană de Pensii (J), se atestă faptul că perioadele: 26.09.1990 – 26.09.1991, 01.04.1994 – 14.09.2001, respectiv 15.09.2001 – 10.03.2002, perioade care cuprind și perioada vizată de apelant, au fost valorificate în sistemul public de pensii.
Tema pretențiilor și probațiunii în cauza de față vizează în primul rând solicitarea contestatorului de a se constata că invaliditatea a avut loc în timpul și din cauza îndeplinirii obligațiilor militare, acesta susținând că în conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 80/1995 are dreptul la despăgubiri pentru cazurile de invaliditate ivite în timpul și din cauza serviciului militar, invocând sub acest aspect nulitatea deciziei de încadrare în grad de invaliditate emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă și a deciziei medicale 27.02.2019.
Criticile apelantului sub acest aspect nu au fost primite, în mod judicios constatând prima instanță, prin raportare la dispozițiile art. 25 alin. 2 din Legea 223/2015, coroborat cu dispozițiile art. 26 din același act normativ, că perioadele de stagiu la care acesta face referire au fostvalorificate de Casa Județeană de Pensii, potrivit Deciziei 05.07.2017 în sistemul public de pensii, la stabilirea pensiei de invaliditate grad III. Instanța de apel a evocat în acest sens prevederile art. 25 alin. 1 și 2 și art. 26 alin. 1 – 3 din Legea nr. 223/2015.
Apelantul contestator a formulat la data de 04 iunie 2019 contestație atât împotriva deciziei medicale asupra capacității de muncă din 28.01.2019, cât și împotriva deciziei medicale nr. 27.02.2019, această contestație a fost formulată, pe de o parte, la mai bine de 4 luni de la comunicarea deciziilor și, pe de altă parte, a fost adresată unei instituții ce nu are în competență soluționarea unei astfel se contestații, și anume Spitalului Clinic de Urgență Or, în atare situație judicios prima instanță a conchis că, în lipsa urmării procedurii reglementate de art. 71 alin. 10 din Legea nr. 263/2010, decizia din 28.01.2018 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă a devenit definitivă, decizia medicală din 28.02.2019 cuprinzând o reluare a considerentelor deciziei anterior menționate.
Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire revizuentul (A), solicitând admiterea cererii, schimbarea deciziei instanței de apel și reținerea cauzei spre rejudecare.În motivarea cererii s-a arătat că instanța de apel s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut și nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, motiv de revizuire prev. de art. 509 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.
Astfel, revizuentul a considerat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor lucruri cerute de către acesta în apel, respectiv: solicitarea ca perioadele contestate, fiind militar, să fie valorificate raportat la Legea specială nr. 550/2004 și nu în sistemul public; susținerea apelantului în sensul că, având calitatea de jandarm în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (J) UM aflat în invaliditate permanentă din 30.01.2008, îi sunt aplicabile raportat la dispozițiile art. 23 alin. 3 din Legea nr. 550/2004, prevederile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare; că invaliditatea a avut loc în timpul și din cauza îndeplinirii obligațiilor militare; că, raportat la dispozițiile art. 21 din Legea nr. 80/1995, are dreptul la despăgubiri pentru cazurile de invaliditate intervenite în timpul și din cauza serviciului militar.
Revizuentul a învederat că perioadele contestate nu trebuiau valorificate în sistemul public de pensii, așa cum reiese din adeverința din 13.03.2019 a Casei Județene de Pensii (J), ci trebuiau valorificate, raportat la dispozițiile art. 23 alin. 3 din Legea nr. 550/2004, potrivit legii speciale – Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, având în vedere că avea calitatea de militar în acea perioadă.
De asemenea, s-a arătat că decizia de pensionare este nulă de drept și de fapt, deoarece prin aceasta s-a făcut încadrarea în categoria boli obișnuite care nu au legătură cu munca, fiind astfel stabilită o pensie de 774 lei, în condițiile în care aplicabile ar fi fost dispozițiile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.
Astfel, în mod greșit pensia a fost stabilită în cuantum de 75 lei, în loc de 2.863 lei, cât era cuantumul salariului de încadrare, cu toate că Ministerul de Interne era obligat să dea o decizie din care să reiasă că boala sa a survenit în timpul activității de serviciu.
Revizuentul a reiterat cele arătate în contestația formulată, menționând că cei 7 ani, 5 luni și 12 zile au fost prestați ca militar, iar instanța a apreciat ca fiind corect încadrată această perioadă ca civil în sistemul public de sănătate și nu în cel special militar, care prevede anumite clauze speciale cu privire la calculul pensiei.
Totodată, s-a susținut că instanța de apel s-a pronunțat asupra unui lucru necerut, respectiv cu privire la valabilitatea contestației împotriva deciziilor medicale.
Prin întâmpinare, intimata Casa de Pensii Sectorială a M.A.I. a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.
S-a menționat că motivul de revizuire invocat, prevăzut de art. 509 alin. 1 pct. 1 noul Cod de procedură civilă, dă expresie principiului disponibilității în procesul civil și are în vedere ipotezele extra petita/minus petita/plus petita. Referitor la motivul de revizuire în varianta minus petita, practica judiciară a statuat că pronunțarea instanței trebuie să vizeze un lucru cert, noțiune care trebuie interpretată ca referindu-se la cererea concretă, cele accesorii sau subsidiare, iar nu la diferitele argumente care susțin sau combat aceste cereri sau soluții de admitere doar în parte a căii de atac.
A susținut intimata că revizuentul se limitează la a relua aspecte ce au fost dezbătute și supuse atenției instanței de judecată, fără să arate în concret care sunt lucrurile în plus asupra cărora s-a pronunțat instanța de apel. În consecință, intimata a considerat că motivele invocate prin cererea de revizuire nu se regăsesc printre cele enumerate de textul de lege, fapt ce atrage sancțiunea respingerii cererii ca inadmisibilă. De altfel, cererea nu este motivată în fapt, revizuentul tinzând practic la o rejudecare a cauzei rămasă definitivă, aspect ce contravine voinței legiuitorului care a creat posibilitatea exercitării căii de atac extraordinare doar în limitele prevăzute de aceasta.
Exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii trebuie circumscrisă principiului reglementat de dispozițiile art. 12 noul Cod de procedură civilă, potrivit căruia drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului avut în vederea căruia au fost recunoscute.
În drept au fost invocate disp. art. 513 alin. 2 Cod procedură civilă.Intimata Direcția Medicală a M.A.I., prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.
S-a arătat că, analizând soluția adoptată de către instanța de apel, se poate observa faptul că s-au avut în vedere, fără vreo limitare sau extindere a pretențiilor procesuale deduse judecății, strict criticile formulate de către apelant, sentința civilă atacată fiind examinată doar prin prisma motivelor de apel invocate. Instanța de apel s-a pronunțat cu privire la solicitările cuprinse în cererea de apel, reținându-se în mod just faptul că motivele de apel nu pot fi primite.
S-a menționat că, potrivit art. 513 alin. 3 Cod procedură civilă, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, or, din analiza pretențiilor revizuentului rezultă că în cauză nu este incident motivul de revizuire prev. de art. 509 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.
Față de acest aspect, văzând și că pretențiile concrete expuse în cuprinsul cererii de revizuire sunt alegații prin intermediul cărora sunt reluate critici asupra cărora instanțele de judecată s-au pronunțat deja în cele două faze procesuale parcurse, intimata a considerat că cererea de revizuire este inadmisibilă. Prin întâmpinare, intimata Comisia de Contestații din cadrul M.A.I. a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.
Cu privire la inadmisibilitatea cererii de revizuire, intimata a arătat că această cale extraordinară de atac poate fi exercitată exclusiv pentru motivele prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare și aplicare, aceste limitări fiind de ordine publică. Intimata a apreciat că susținerile revizuentului nu se pot subsuma motivelor de revizuire prevăzute de art. 509 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă. Astfel, în speță, contrar susținerilor revizuentului, instanța de apel a judecat cauza cu respectarea principiului disponibilității „fără a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea dispune altfel”, în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. 2 și art. 22 alin. 6 Cod procedură civilă. S-a arătat că motivele de revizuire, vizând prima și a treia teză a art. 509 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, presupun dezlegarea dată unui petit necerut, nesupus judecății, ceea ce conduce în concret la tranșarea unei probleme ce excedează cererilor adresate de părți instanței, potrivit principiului disponibilității.
Intimata a învederat că susținerile revizuentului potrivit cărora invaliditatea a avut loc în timpul și din cauza îndeplinirii obligațiilor militare și că, raportat la dispozițiile art. 21 din Legea nr. 80/1995, are dreptul la despăgubiri pentru cazurile de invaliditate intervenite în timpul și din cauza serviciului militar au fost dezbătute de părți atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel care a reținut că cele afirmate de contestator nu sunt susținute de nicio probă. În ceea ce privește capătul de cerere referitor la modalitatea de calcul a pensiei, instanța de apel s-a pronunțat asupra acestuia.
Prin urmare, raportat la dispoziția hotărârii a cărei revizuire se solicită, intimata a apreciat că nu se poate vorbi de extra petita sau de plus petita, atunci când instanța de apel a tranșat, în limitele învestirii, aspectele privind existența/neexistența invalidității invocate de contestator în timpul și din cauza îndeplinirii obligațiilor militare, precum și modalitatea de calcul a pensiei. În concluzie, s-a considerat că aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de netemeinicie, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești, revizuentul exprimându-și nemulțumirea față de soluția dată prin decizia definitivă. Revizuentul și-a modificat ulterior cererea, în sensul că a invocat ca și temei al cererii de revizuire și dispozițiile art. 509 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, susținând că după pronunțarea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, respectiv adeverința nr. (…)/04.03.2022 emisă de Inspectoratul de Jandarmi Județean (J).
S-a arătat că prin această adeverință, obținută după pronunțarea deciziei instanței de apel, se atestă că revizuentul a lucrat în perioada 01.04.1994 – 14.09.2001, respectiv 7 ani, 5 luni și 12 zile în condiții speciale. Astfel, a considerat revizuentul că îi sunt aplicabile dispozițiile HG nr. 1294/2011, precum și art. 9 lit. c), art. 11 alin. 1, art. 21 alin. 2 lit. b) și art. 24 lit. b) din Legeanr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, prin urmare, beneficiază de un spor de 6 luni pentru fiecare an lucrat în condiții speciale.
Prin întâmpinare, intimata Casa de Pensii Sectorială a MAI a solicitat respingerea cererii modificatoare ca tardiv formulată și respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.
Cu privire la adeverința invocată de revizuent, s-a învederat că aceasta are același conținut cu adeverința nr. (…)/01.10.2018, emisă tot de Inspectoratul de Jandarmi Județean (J), înscris ce a fost depus odată cu fișa de pensie a revizuentului și care a fost înaintată instanței de judecată odată cu întregul dosar de pensionare.
Astfel, noua adeverință nr. (…)/04.03.2022 nu are elemente de noutate față de adeverința nr. (…)/01.10.2018, iar susținerea revizuentului că nu a putut fi înfățișată dintr-o împrejurare mai presus de voința părților este neîntemeiată, cele două acte având conținut identic, fiind schimbat doar numărul de înregistrare.
Referitor la precizarea revizuentului că prin respectivul înscris este atestată ca fiind lucrată perioada 01.04.1994 – 14.09.2001, însumând 7 ani, 5 luni și 12 zile, intimata a arătat că această perioadă a fost valorificată la deschiderea dreptului de pensie de către Casa de Pensii Județeană. Acest fapt este atestat prin adeverința nr. (…)/13.03.2019, emisă de Casa Județeană Pensii (J), în care se arată că perioada 01.04.1994 – 01.03.2002 a fost valorificată la stabilirea vechimii în vederea deschiderii dreptului la pensie, la solicitarea revizuentului.
În drept s-au invocat prev. art. 513 alin. 2 Cod procedură civilă. Intimata Direcția Medicală a MAI, prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii de revizuire modificată și precizată ca inadmisibilă. S-a învederat că înscrisul indicat de către revizuent este reprezentat de o adeverință solicitată unei unități în cadrul căreia acesta a activat, înscris care putea fi obținut cu ușurință de partea adversă oricând pe parcursul derulării litigiului soluționat definitiv. Astfel, s-a considerat că procurarea înscrisului evocat nu era imposibilă anterior pronunțării deciziei civile nr. (…)/03.11.2021. Totodată, s-a apreciat că nici condiția caracterului determinant al înscrisului nu este îndeplinită, de vreme ce prin intermediul adeverinței sunt redate informații cunoscute de instanță și de părțile din litigiu, reprezentând constatări care nu pot schimba raționamentul juridic care a stat la baza soluționării cererii introductive de instanță.
La termenul de judecată din 12.05.2022 instanța a respins excepția tardivității modificării cererii de revizuire invocată de intimata Casa de Pensii Sectorială a MAI.
Analizând cererea de revizuire formulată, Curtea de Apel Oradea a reținut următoarele:
Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, așa încât exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.
În speță, revizuentul a invocat, în susținerea cererii sale, astfel cum a fost precizată, dispozițiile art. 509 alin. 1 pct. 1 și 5 Cod procedură civilă. Potrivit art. 509 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă se poate cere revizuirea unei hotărâri date asupra fondului sau care evocă fondul, dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut. Acest motiv de revizuire este o aplicație a principiului disponibilității, precum și a obligației instanței de a judeca toate pretențiile deduse judecății. Din textul legii rezultă că motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă are în vedere trei ipoteze, prima fiind de extra petita, a doua de minus petita, iar a treia de plus petita. Toate cele trei ipoteze au în vedere obiectul cererilor cu care a fost sesizată instanța, adică pretențiile concrete formulate de părți prin intermediul cererii de chemare în judecată, al cererii reconvenționale, al cererii de intervenție. Întemeindu-și în drept cererea pe dispozițiile art. 509 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, revizuentul susține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, respectiv s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.Curtea a reținut că asupra pretențiilor concrete formulate de reclamant s-a pronunțat prima instanță prin sentința apelată. Instanța de apel, în urma analizei criticilor formulate de apelant, a respins în totalitate apelul ca nefondat.
Prin urmare, în speță nu se poate vorbi de minus petita sau de extra petita, atunci când instanța de apel, analizând criticile formulate prin cererea de apel, a constatat că acestea sunt nefondate și a păstrat în totalitate hotărârea primei instanțe, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 509 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, pentru admisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe acest motiv. Dacă revizuentul are în vedere omisiunea instanței de a cerceta vreunul din motivele de apel invocate de apelant în termen, aceasta reprezintă un motiv de contestație în anulare potrivit art. 503 alin. 2 pct. 3, raportat la art. 503 alin. 3 Cod procedură civilă, și nu de revizuire. Aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de netemeinicie, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești, revizuentul exprimându-și nemulțumirea față de soluția dată prin decizia definitivă.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Mitrea împotriva României), dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 alin. 1 CEDO, trebuie interpretat în lumina preambulului convenției, care enunță preeminența dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată. Îndepărtarea de la acest principiu este justificată doar când este impusă de circumstanțe cu caracter substanțial și convingător, nefiind cazul în speță.
Cu privire la motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:
Potrivit art. 509 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
Din economia textului legal rezultă că pentru aplicabilitatea acestui motiv de revizuire este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții: partea interesată să prezinte un înscris nou, ceea ce înseamnă un înscris care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși; înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții; înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.
În cauză, revizuentul a invocat drept înscris nou adeverința nr. (…)/04.03.2022, emisă de Inspectoratul Județean de Jandarmi (J), prin care se atestă că în perioada 01.04.1994 – 14.09.2001 acesta a desfășurat activități în locuri de muncă în condiții speciale, respectiv 7 ani, 5 luni și 12 zile.
Observând înscrisul invocat de către revizuent în susținerea căii de atac de față se constată că acesta nu îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art. 509 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă. Astfel, acest înscris este emis ulterior pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită. Or, nu se poate cere revizuirea unei hotărâri pe baza unor înscrisuri emise după pronunțarea acesteia, textul referindu-se exclusiv la situația în care înscrisul exista în momentul judecării pricinii finalizate prin hotărârea atacată, concluzie desprinsă din împrejurarea că art. 509 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă vorbește de descoperirea înscrisului care a fost reținut de adversar sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o cauză mai presus de voința părții interesate.
Această cerință este esențială, deoarece altfel un proces definitiv câștigat ar putea fi supus revizuirii pe bază de acte și dovezi posterior confecționate și autoritatea de lucru judecat ar deveni iluzorieCondiția impusă de legiuitor în sensul ca înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită este expres prevăzută de lege și esențială, iar în prezenta cauză înscrisul invocat nu întrunește această cerință, fiind emis după judecarea definitivă a litigiului.
Totodată, nu este îndeplinită în speță condiția ca înscrisul să fi fost reținut de partea potrivnică sau să nu fi putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților (forța majoră).
Simplul fapt că partea a obținut ulterior pronunțării hotărârii o adeverință emisă de angajator, fără a dovedi că o împrejurare mai presus de voința sa a împiedicat-o să o procure în timpul procesului, nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire. Revizuentului îi incumbă dovada fie a conduitei obstrucționiste a intimaților, conduită de natură a nu-i fi permis să intre în posesia înscrisului pe durata soluționării procesului în fond, fie a unei împrejurări, cu același impact, ivite mai presus de voința sa.
Or, în speță, revizuentul nu a probat o astfel de ipoteză, înscrisul invocat ca fiind nou putea fi solicitat în orice moment al judecății de fond, partea nefiind împiedicată cu nimic să o facă. Așadar, în cazul în care înscrisul putea fi procurat prin diligența părții interesate și depus la dosar, nu se poate vorbi despre o reținere a înscrisului de către partea potrivnică sau de un caz mai presus de voința revizuentului și care să-l fi împiedicat să ia la cunoștință de înscris.
De altfel, adeverința nr. (…)/04.03.2022 emisă de Inspectoratul Județean de Jandarmi (J) are un conținut identic cu cel al adeverinței nr. (…)/15.02.2019 emisă de aceeași unitate, înscris care se află la dosarul cauzei (fila 13 dosar fond) și care a fost avut în vedere de către instanța de apel la pronunțarea deciziei atacate.
Prin urmare, în speță nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 509 alin. 1 pct. 5 noul Cod de procedură civilă, pentru admisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe acest motiv.
Față de cele de mai sus, în baza art. 513 rap. la art. 509 Cod procedură civilă, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată, astfel cum a fost modificată.
(Decizie redactată și rezumată în Buletinul Trimestrial al Curții de Apel Oradea 2022.)
