Cu câteva luni în urma, Judecatoarea cu origini în Beius a cerut sa plece de la Mangalia, unde judecase celebrul proces 2 Mai, la Constanta. Acum vrea sa revină la Mangalia.
Ioana-Ancuța Popoviciu, judecătorea care a fost vizată pentru a treia oară în acest an de Consiliul Superior al Magistraturii din cauza unor presupuse abateri disciplinare, vrea să revină la Judecătoria Mangalia. Judecătoarea Ioana-Ancuța Popoviciu, care fost dată afară din Dosarul 2 Mai, a făcut o solicitare de a reveni la Judecătoria Mangalia.
Judecătoarea care a întrebat dacă victimele lui Vlad Pascu erau în sală, a fost suspendată timp de trei luni din funcţie, pe 9 octombrie. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată.
CSM a publicat azi, 8 noiembrie, listele din cadrul etapei a II-a a cererilor de transfer ale magistraților, iar printre nume figurează și cel al judecătoarei Ioana-Ancuța Popoviciu, care a solicitat mutarea înapoi la instanța din Mangalia.
Aceasta s-a transferat de la Judecătoria Mangalia, în urmă cu câteva luni, după ce a fost dată afară din Dosarul 2 Mai, în care Vlad Pascu este acuzat de moartea a doi tineri, după ce s-a urcat la volan, beat și drogat.Consiliul Superior al Magistraturii urmează să examineze ultima sesizare de abatere disciplinară, a Inspecției Judiciare, în ședința secţia pentru judecători în materie disciplinară din data de 13 noiembrie 2024.
„Acțiunea disciplinară exercitată față de POPOVICIU IOANA-ANCUȚA, judecător la Judecătoria Constanţa, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza a II-a raportat la art. 272 alin. 2 și 3 din Legea nr. 303/2022 privind statutul Judecătorilor și al procurorilor, a constat în:– nerespectarea dispozițiilor procedurale ce reglementează judecata în primă instanță, respectiv acelea ce vizează citarea părților și comunicarea actelor dosarului (art. 153 alin. 1 și art. 79 alin. 1 Cod procedură civilă), cât și punerea în discuția contradictorie a părților a cererilor, împrejurărilor de fapt și a temeiurilor de drept prezentate în scris (art. 14 și art. 224 Cod procedură civilă);
– refuzul implicit sau chiar explicit de a soluționa unele dintre acestea la momentul procesual stabilit de către legiuitor cu încălcarea principiilor generale de drept și a drepturilor procesuale ale părţilor, deși dispozițiile legale încălcate de magistrat nu comportă niciun fel de dificultate, nu sunt dispoziții legale recente ori cu totul deosebite, nu pun în discuție probleme de drept deosebite, fiind aplicate în mod constant și uniform la nivel național.Exercitarea acțiunii disciplinare reprezintă o etapă a procedurii disciplinare și nu constă definitiv vinovăția judecătorului sau procurorului cercetat disciplinar“, se menționează în sesizarea CSM.