Este posibil după modificarea şi completarea art. 31 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului. Această modificare le permite acestora sprijin financiar pentru a locui în chirie, informează Administrația Prezidențială.
Mai mult, în noua lege se mai precizează și că această compensație lunară poate ajunge până la 50% din salariu, însă nu poate depăşi valoarea chiriei prevăzută în contractul de închiriere.
„Poliţistul numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul şi care nu deţine locuinţă proprietate personală în acea localitate, nici el şi nici soţia/soţul acestuia, în situaţia în care nu i se poate asigura spaţiu de locuit corespunzător, are dreptul la o compensaţie lunară pentru chirie de până la 50% din salariul lunar, dar nu mai mult decât chiria prevăzută în contractul de închiriere încheiat în condiţiile legii”, se arată în proiectul legislativ.
Read Article