În Cauza C‑4/23 [Mirin] CJUE a statuat că articolul 20 și articolul 21 alineatul (1) TFUE, citite în lumina articolelor 7 și 45 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări a unui stat membru care nu permite recunoașterea și înscrierea în actul de naștere al unui resortisant al acestui stat membru a schimbării prenumelui și a identității de gen dobândite în mod legal în alt stat membru cu ocazia exercitării libertății sale de circulație și de ședere, cu consecința de a‑l obliga să inițieze o nouă procedură, de natură judecătorească, de schimbare a identității de gen în acest prim stat membru, care face abstracție de această schimbare obținută deja în mod legal în acest alt stat membru. În această privință, este lipsit de relevanță faptul că cererea de recunoaștere și de înscriere a schimbării prenumelui și a identității de gen a fost formulată în acest prim stat membru la o dată la care retragerea din Uniunea Europeană a celuilalt stat membru intrase deja în vigoare.
M.‑A. A este o persoană născută la 24 august 1992 în Cluj‑Napoca, în județul Cluj (România), și a fost înregistrată la naștere ca fiind de sex feminin. Certificatul său de naștere român conține astfel un prenume feminin, o identifică ca fiind de sex feminin și îi atribuie un cod numeric personal care o identifică de asemenea ca fiind de acest sex.
După ce s‑a mutat cu părinții săi în Regatul Unit în cursul anului 2008, M.‑A. A a dobândit și cetățenia britanică prin naturalizare la 21 aprilie 2016.
La 27 februarie 2017, M.‑A. A. și‑a schimbat în Regatul Unit prenumele și formula de adresare, din feminin în masculin, potrivit procedurii Deed Poll, care permite cetățenilor britanici să își schimbe numele sau prenumele printr‑o simplă declarație. Ulterior, el și‑a schimbat anumite documente oficiale eliberate de autoritățile britanice, și anume permisul de conducere și pașaportul, emise pe noul său nume.
La 29 iunie 2020, M.‑A. A. a obținut în Regatul Unit un Gender Identity Certificate (certificat privind recunoașterea identității de gen), act care confirmă identitatea de gen masculină a acestuia.
În luna mai 2021, pe baza declarației efectuate în cadrul procedurii Deed Poll și a certificatului de identitate de gen, M.‑A. A. a solicitat Serviciului stare civilă din cadrul Direcției de Evidență a Persoanelor Cluj să înscrie în actul său de naștere mențiunile referitoare la schimbarea prenumelui său, a sexului său și a codului său numeric personal pentru ca acestea să reflecte sexul masculin, precum și să îi elibereze un nou certificat de naștere care să conțină aceste noi mențiuni.
Prin decizia din 21 iunie 2021, autoritățile române au respins cererea lui M.‑A. A. printre altele pentru motivul că, în conformitate cu articolul 43 litera i) din Legea nr. 119/1996 coroborat cu articolul 4 alineatul (2) litera l) din Ordonanța Guvernului nr. 41/2003, mențiunea referitoare la schimbarea identității de gen a unei persoane nu se poate înscrie în actul său de naștere decât atunci când aceasta a fost încuviințată printr‑o hotărâre judecătorească rămasă definitivă.
La 14 septembrie 2021, M.‑A. A. a introdus o acțiune la Judecătoria Sectorului 6 București (România), care este instanța de trimitere, împotriva Serviciului stare civilă din cadrul Direcției de Evidență a Persoanelor Cluj, a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Afacerilor Interne, precum și a Municipiului Cluj‑Napoca, având ca obiect obligarea acestor autorități să înscrie în actul său de naștere mențiunile referitoare la schimbarea prenumelui său, a sexului său și a codului său numeric personal pentru ca ele să reflecte sexul masculin, precum și să îi elibereze un nou certificat de naștere care să cuprindă aceste noi mențiuni.
M.‑A. A solicită în special instanței de trimitere să oblige autoritățile menționate, în aplicarea directă a dreptului Uniunii, printre altele a dreptului oricărui cetățean al Uniunii de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, să procedeze la punerea în acord a actului său de naștere cu prenumele său și cu identitatea sa de gen dobândite în mod legal în Regatul Unit pentru ca el să își poată exercita acest drept nestingherit, dispunând de un document de călătorie corespunzător identității sale de gen masculine. În opinia lui M.‑A. A., obligarea lui să inițieze o nouă procedură judecătorească în România având ca obiect încuviințarea schimbării sexului l‑ar expune riscului de a obține o soluție contrară celei adoptate de autoritățile britanice. În plus, în Hotărârea din 19 ianuarie 2021, X și Y împotriva României (CE:ECHR:2021:0119JUD000214516), Curtea Europeană a Drepturilor Omului ar fi statuat că această procedură este lipsită de claritate și de previzibilitate.
Instanța de trimitere consideră că temeinicia pretențiilor lui M.‑A. A și, prin urmare, soluționarea litigiului principal depind de interpretarea unor dispoziții ale dreptului Uniunii, în special a articolului 2 TUE, a articolelor 18, 20 și 21 TFUE, precum și a articolelor 1, 7, 20, 21 și 45 din cartă. Aceasta se întreabă mai precis dacă statutul de cetățean al Uniunii, precum și dreptul de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre se opun unei reglementări naționale care obligă persoana interesată să inițieze o nouă procedură de schimbare a identității de gen în fața instanțelor naționale, deși aceasta a finalizat deja cu succes o procedură în acest scop într‑un alt stat membru, a cărui cetățenie o deține de asemenea.
Făcând trimitere la jurisprudența relevantă a Curții în materie, printre care Hotărârea din 2 octombrie 2003, Garcia Avello (C‑148/02, EU:C:2003:539), Hotărârea din 14 octombrie 2008, Grunkin și Paul (C‑353/06, EU:C:2008:559), Hotărârea din 8 iunie 2017, Freitag (C‑541/15, EU:C:2017:432), precum și Hotărârea din 14 decembrie 2021, Stolichna obshtina, rayon „Pancharevo” (C‑490/20, EU:C:2021:1008), instanța de trimitere consideră că răspunsul la această întrebare nu decurge din jurisprudența respectivă cu claritatea necesară.
În plus, în ipoteza în care s‑ar răspunde afirmativ la întrebarea menționată, această instanță se întreabă de asemenea în ce mod este influențată soluționarea litigiului principal de retragerea Regatului Unit din Uniune. Ea arată printre altele că, în speță, procedura de schimbare a identității de gen a fost inițiată în Regatul Unit înainte de retragerea acestui stat din Uniune, dar s‑a încheiat după această retragere, în perioada de tranziție. Prin urmare, ar trebui să se stabilească dacă, în astfel de împrejurări, România este obligată să recunoască efectele juridice ale acestei proceduri de schimbare a identității de gen desfășurate în Regatul Unit.
În aceste condiții, Judecătoria Sectorului 6 București a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Faptul că articolul 43 litera i) și articolul 57 din Legea [nr. 119/1996] nu recunosc schimbările mențiunilor privind sexul și prenumele din starea civilă finalizate de către un bărbat transgender, cu dublă cetățenie (română și a altui stat membru), în alt stat membru prin parcurgerea procedurii de recunoaștere juridică a genului și cer cetățeanului român să parcurgă de la început o procedură distinctă judecătorească în România, în contradictoriu cu serviciul public comunitar de evidența persoanelor și stare civilă, procedură care a fost găsită ca fiind lipsită de claritate și predictibilitate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea EDO, 19 ianuarie 2021, X și Y împotriva României, CE:ECHR:2021:0119JUD000214516) și care poate conduce la o hotărâre contrară celei date în celălalt stat membru, se opune exercitării dreptului la cetățenia europeană (articolul 20 TFUE) și/sau dreptului la liberă circulație și ședere al cetățeanului Uniunii Europene (articolul 21 TFUE și articolul 45 din cartă) în condiții de demnitate, egalitate în fața legii și nediscriminare (articolul 2 TUE, articolul 18 TFUE și articolele 1, 20 și 21 din cartă), cu respectarea dreptului la viață privată și de familie (articolul 7 din cartă)?
2) Ieșirea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană influențează răspunsul la întrebarea de mai sus, în special i) dacă procedura de schimbare a stării civile a început înainte de Brexit și s‑a finalizat în perioada de tranziție, iar ii) impactul Brexitului înseamnă că persoana nu se poate folosi de drepturile aferente cetățeniei europene, inclusiv de dreptul la liberă circulație și ședere, decât pe baza actelor de identitate sau de călătorie românești în care apare cu sex și prenume feminine, contrar identității de gen deja recunoscute juridic?”
Curtea răspunde că o reglementare a unui stat membru care refuză recunoașterea și înscrierea în actul de naștere al unui resortisant a schimbării prenumelui și a identității de gen obținute în mod legal într-un alt stat membru, în speță Regatul Unit, este contrară dreptului Uniunii. Acest lucru este valabil și în cazul în care cererea de recunoaștere a acestei schimbări a fost efectuată după retragerea Regatului Unit din Uniune.
Mai întâi, Curtea arată că schimbarea prenumelui și a identității de gen aflată la originea litigiului a fost obținută înainte de Brexit și, respectiv, în cursul perioadei de tranziție care a urmat Brexitului. Trebuie, așadar, să se considere că această schimbare a fost obținută într-un stat membru al Uniunii. Faptul că Regatul Unit nu mai este un stat membru al Uniunii nu afectează aplicarea dreptului Uniunii în acest caz. Curtea explică în continuare că refuzul unui stat membru de a recunoaște o schimbare a identității de gen legal dobândită într-un alt stat membru împiedică exercitarea dreptului de liberă circulație și de ședere. Genul este, la fel ca prenumele, un element fundamental al identității persoanei. Divergența dintre identități care rezultă dintr-un asemenea refuz de recunoaștere creează dificultăți în dovedirea identității în viața de zi cu zi, precum și inconveniente majore de ordin profesional, administrativ și privat.În sfârșit, Curtea statuează că acest refuz de recunoaștere și faptul de a obliga persoana interesată să inițieze o nouă procedură de schimbare a identității de gen în statul membru de origine, care o expun riscului ca aceasta să ajungă la un rezultat diferit de cel adoptat de autoritățile statului membru care a acordat în mod legal această schimbare de prenume și de identitate de gen, nu sunt justificate. În acest context, ea amintește de asemenea că din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului rezultă că statele sunt obligate să prevadă o procedură clară și previzibilă de recunoaștere juridică a identității de gen care să permită schimbarea sexului.
Hotărâre integrală: https://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf;jsessionid=C4E572ECC080A34E771AB07140EE9C89?text=&docid=290695&pageIndex=0&doclang=ro&mode=req&dir=&occ=first&part=1&cid=70394