Directiva habitate a fost adoptată cu scopul de a atinge un obiectiv esențial de interes general urmărit de Uniune: conservarea, protecția și îmbunătățirea calității mediului, contribuind la menținerea biodiversității prin conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică.
În Spania, în conformitate cu directiva, populațiile de lupi iberici sunt supuse unor regimuri de protecție distincte: cele situate în sudul fluviului Duero beneficiază de o protecție strictă. Populațiile situate în nordul acestui fluviu, în ceea ce le privește, sunt calificate drept specii de animale de interes comunitar care pot face obiectul unor măsuri de gestionare.
În temeiul unei legi regionale, lupul era desemnat ca specie de vânătoare în nordul fluviului Duero în comunitatea autonomă Castilia și León (Spania).
În 2019, guvernul regional a aprobat un plan local de exploatare a lupului în teritoriile de vânătoare situate în nordul acestui fluviu pentru sezoanele 2019/2020, 2020/2021 și 2021/2022. Acest plan permitea vânarea unui total de 339 de lupi. Asociația pentru Conservarea și Studiul Lupului Iberic (ASCEL) a introdus o acțiune împotriva acestui plan la Curtea Superioară de Justiție din Castilia și León.
.Instanța spaniolă are îndoieli cu privire la compatibilitatea legii regionale în raport cu directiva și solicită Curții de Justiție să se pronunțe în această privință. Astfel, potrivit unui raport pentru perioada 2013-2018, adresat de Spania Comisiei în 2019, lupul se afla într-un stadiu de conservare „necorespunzător” în cele trei regiuni pe care le ocupa pe teritoriul național (mediteraneeană, atlantică și alpină), primele două incluzând Castilia și León.
Curtea răspunde că legea regională este contrară directivei.
Astfel, lupul nu poate fi desemnat drept specie care poate fi vânată pe o parte a teritoriului unui stat membru în condițiile în care stadiul său de conservare la nivel național este necorespunzător. Împrejurarea că o specie de animale poate face obiectul unor măsuri de gestionare nu implică faptul că stadiul său de conservare este corespunzător.
Scopul acestor măsuri trebuie să fie menținerea sau readucerea la un stadiu corespunzător de conservare a speciei respective. Astfel, atunci când aceste măsuri includ norme privind vânătoarea, ele sunt destinate să o restrângă, iar nu să o extindă. Dacă se dovedește necesar, vânătoarea poate fi, așadar, chiar interzisă.
Pe de altă parte, o decizie de autorizare a vânătorii unei specii trebuie să fie justificată și întemeiată pe datele de supraveghere a stadiului de conservare a acestei specii5 6. În plus, această supraveghere trebuie să facă obiectul unei atenții specifice atunci când specia respectivă este considerată, în general, o specie de interes comunitar.
Or, comunitatea autonomă Castilia și León nu a ținut seama, la elaborarea planului controversat, de raportul din anul 2019, potrivit căruia lupul se afla într-un stadiu de conservare necorespunzător în Spania.
În orice caz, evaluările stadiului de conservare a unei specii și ale oportunității adoptării unor măsuri de gestionare trebuie efectuate ținând seama de raportul întocmit de statele membre la fiecare șase ani în temeiul directivei, precum și de cele mai recente date științifice obținute prin controlul pe care îl efectuează. Aceste evaluări trebuie efectuate nu numai la nivel local, ci și la nivelul regiunii biogeografice sau chiar la nivel transfrontalier. Atunci când o specie de animale se află într-un stadiu necorespunzător de conservare, autoritățile competente trebuie să ia măsuri pentru a îmbunătăți stadiul de conservare a speciei vizate, astfel încât populațiile din aceasta să atingă în viitor un stadiu corespunzător de conservare durabil.
În acest cadru, unele măsuri de protecție, precum restrângerea sau interzicerea vânătorii, pot fi necesare atunci când persistă o incertitudine cu privire la riscurile existente pentru menținerea unei specii într-un stadiu corespunzător de conservare (principiul precauției).
“Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară:
Articolul 14 din Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2013/17/UE a Consiliului din 13 mai 2013, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru în temeiul căreia lupul este desemnat drept o specie ale cărei specimene pot fi vânate într‑o parte a teritoriului acestui stat membru în care nu intră sub incidența protecției riguroase prevăzute la articolul 12 alineatul (1) din această directivă, în condițiile în care stadiul de conservare a acestei specii în statul membru menționat este calificat drept „necorespunzător și inadecvat”. Trebuie să se țină seama, în această privință, de raportul întocmit o dată la șase ani în aplicarea articolului 17 din directiva menționată, de toate datele științifice cele mai recente, inclusiv de cele obținute datorită controlului prevăzut la articolul 11 din aceeași directivă, precum și de principiul precauției consacrat la articolul 191 alineatul (2) TFUE.” https://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf;jsessionid=74BCDF4E75E1EE084B7512D6364944D8?text=&docid=288835&pageIndex=0&doclang=ro&mode=req&dir=&occ=first&part=1&cid=12698993
