Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat, luni, o nouă hotărâre care aduce clarificări referitoare la accesul persoanelor nevaccinate sau netrecute prin boală în magazine nealimentare și instituții publice. Astfel, se stabilește faptul că certificatul verde este obligatoriu pentru intrarea în centrele și parcurile comerciale, dar nu e necesar pentru accesul în farmacii și benzinării.
Potrivit hotărârii 94 din 25 septembrie 2021, se propune ca accesul în incintele operatoriilor economici care au ca obiect principal de activitate comercializarea produselor nealimentare să fie permis doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Această măsură nu se aplică în cazul farmaciilor aflate în afara centrelor și parcurilor comerciale, și nici benzinăriilor.
În schimb, au acces în centrele și parcurile comerciale și persoanele nevaccinate sau netrecută prin boală, dacă:
a) se deplasează la serviciile publice comunitare ce funcționează în cadrul acestora. Pentru aceasta trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore și fac dovada deplasării în acest scop prin prezentarea unui document justificativ în format letric sau electronic;
b) se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării vaccinului și pentru care sunt stabilite culoare dedicate și controlate de intrare, deplasare și ieșire.
De asemenea, este propusă exceptarea de la măsura de interzicere a accesului în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatoriilor economici cu capital public, aplicabilă persoanelor care nu fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau nu prezintă rezultatul negativ al unui test anti-COVID, a următoarelor categorii:
a) participanții în cadrul procedurilor administrative derulate pentru motive de ordine și siguranță publică;
b) participanții în cadrul procedurilor judiciare, disciplinare, contravenționale sau administrativ-jurisdicționale;
c) persoanele care necesită acces la servicii medicale și prestații sociale;
d) persoanele care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării vaccinului
DOCUMENT – Hotărârea CNSU nr. 94 din 25.10.2021 privind stabilirea unor măsuri suplimentare necesar a fi aplicate pe durata stării de alertă pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19: