Problema de drept ce a generat practică neunitară se referă la situația în care
inculpatul este trimis în judecată sub imperiul măsurii preventive a controlului judiciar, măsura preventivă fiind supusă verificărilor, atât la înregistrarea dosarului, cât și ulterior, în procedura de cameră preliminară, potrivit art. 207 C. proc. pen. Față de același inculpat se ia măsura arestării preventive într-o altă cauză.
În cadrul întâlnirii președinților de secții din 27-28 februarie 2023 au fost exprimate două opinii.
Într-o opinie, s-a apreciat că deoarece cele două măsuri preventive nu pot coexista, având în vedere scopul diferit urmărit prin dispunerea acestora, se impune revocarea măsurii preventive a controlului judiciar.
Într-o altă opinie, s-a apreciat că, dimpotrivă, cele două măsuri preventive pot coexista. Luarea măsurii arestării preventive față de inculpat într-o altă cauză constituie un impediment la menținerea măsurii preventive a controlului judiciar în cauza în care instanța de judecată a fost sesizată cu rechizitoriu.
În opinia INM, cel de-al doilea punct de vedere este cel corect. În situația în care persoana acuzată este trimisă în judecată sub imperiul unei măsuri preventive fără caracter custodial (control judiciar sau control judiciar pe cauțiune), iar în fața primei instanțe sau a instanței de apel, față de aceeași persoană, în altă cauză, este dispusă o măsură preventivă mult mai restrictivă (arest preventiv sau arest la domiciliu), împrejurarea conduce la revocarea măsurii preventive a controlului judiciar numai în situația în care se apreciază, de la caz la caz, potrivit art. 241 alin. (1) teza I C. proc. pen., că împrejurarea conduce la încetarea temeiurilor care au determinat luarea măsurii controlului judiciar. În concret, dacă se reține că aceeași măsură preventivă nu mai are caracter necesar pentru atingerea scopului măsurilor preventive prevăzut de art. 202 alin. (1) C. proc. pen.: asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii suspectului sau inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori prevenirea săvârșirii unei alte infracțiuni.
Este adevărat că, urmare a dispunerii unei măsuri preventive privative de libertate, persoana trimisă în judecată sub imperiul măsurii preventive a controlului judiciar se află în imposibilitate obiectivă de a se spune măsurilor specifice controlului judiciar (cu trimitere, deosebită, la cea prevăzută în art. 215 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. – obligația de a se prezenta la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat), existând o incompatibilitate între regimul celor două măsuri.
Totodată, că într-o astfel de situație, nu se poate reține reaua-credință a inculpatului în nerespectarea obligațiilor care îi revin, pentru a atrage incidența dispozițiilor art. 215 alin. (7) C. proc. pen. cu consecința înlocuirii măsurii în discuție cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive. Cu toate acestea, luarea măsurii arestării preventive față de inculpat într-o altă cauză nu poate conduce prin ea însăși la încetarea de drept a măsurii preventive a controlului judiciar (în raport de cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 241 C. proc. pen.) sau la revocarea acesteia în baza dispozițiilor art. 241 alin. (1) teza a II-a C. proc pen.: „în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii”.
Aceasta tocmai deoarece cele două măsuri preventive, controlul judiciar și arestarea preventivă, sunt luate în cauze distincte și în considerarea unor infracțiuni diferite cu privire la care există indicii temeinice/probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă de săvârșire. Se are în vedere și împrejurarea că măsura arestării preventive este luată pe o perioadă determinată, putând și prelungită sau menținută numai în cazurile și cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, după cum aceeași măsură preventivă poate înceta de drept sau poate fi revocată.
Nu în ultimul rând, în conținutul măsurii controlului judiciar, față de persoana
trimisă în judecată prin rechizitoriu ar putea fi incidentă o obligație, spre exemplu: să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia, de alți participanți la comiterea infracțiunii, de martori ori experți sau de alte persoane anume desemnate de organul judiciar (art. 215 alin. (2) lit. d) C. proc. pen.), iar asigurarea respectării acestei măsuri de către persoana acuzată nu se poate realiza decât prin menținerea măsurii controlului judiciar, chiar dacă între timp persoana a fost privată de
libertate în temeiul altei măsuri preventive mult mai intruzive.
