Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată în 2022 s-a solicitat de către reclamantă, profesor în cadrul CN Iosif Vulcan, să fie obligat pârâtul CN Iosif Vulcan, reprezentat de Societatea Doseanu&Asociații să se reia plata indemnizației a titlului științific de doctor și de asemenea să fie obligată pârâtul să calculeze și să acorde acesteia retroactiv suma de bani reprezentând indemnizația pentru titlul de doctor pentru perioada octombrie 2021 și până la data când i se va relua acest spor.
Prin Sentința civilă pronuntață de Tribunalul Bihor s-a respins Cererea de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată, respingând în totalitate pretențiile formulate de către reclamantă.
Tribunalul a constatat că art. 39 din Legea nr. 153/2017 conține norme tranzitorii, iar alin. 5 al acestui articol prevede că “Sporul pentru titlul științific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de baza, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, după caz, de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deține titlul științific de doctor, indiferent de data obținerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14.” Din analiza acestor dispoziții rezultă că intenția legiuitorului a fost aceea de a acorda o singură recompensă financiară pentru obținerea titlului științific de doctor indiferent de data dobândirii titlului. Totodată este de reținut că prevederile art. 39 alin. 5, coroborat cu cele ale art. 14 alin. 3 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu retroactivează, deoarece ele produc efecte doar pentru viitor, începând cu data aplicării dispozițiilor acestei legi.
În hotărâre, Tribunalul Bihor a avut în vedere și jurisprudența relevanta a Curții Constituționale (Decizia nr. 685/2019) potrivit căreia indemnizația pentru titlul științific de doctor reprezintă un drept salarial suplimentar, care nu intră în sfera drepturilor și libertăților fundamentale, astfel încât acordarea acestui drept depinde exclusiv de opțiunea legiuitorului.
Împotriva hotătârii instanței de fond, reclamanta a declarat Apel pe care urma să-l soluționeze Curtea de Apel Oradea. Apreciind că nu ar beneficia de o judecată imparțială la Curtea de Apel Oradea, apelanta a formulat Cerere de strămutare care a format obiectul altui dosar înregistrat în 2023.
Prin Încheierea Civilă din 11.03.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis Cererea de stămutare și a strămutat judecarea apelului la Curtea de Apel Timișoara.
La data de 27.09.2023, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul formulat de către apelanta, menținând în totalitate cele statuate de Tribunalul Bihor, respectiv neacordarea sporului de doctorat.
Hotărârea Curții de Apel Timișoara este definitivă.