S-a întâmplat și duminică, când colonelul Mag Claudiu se afla cu familia la manastire. A intervenit decisiv pentru viața unui bărbat venit din Cluj.
Colonelul Mag se afla cu soția și cei doi fii, la Mănăstirea Izbuc, când la un moment dat, în timpul slujbei, a sesizat că se crease agitație într-un colț al bisericii, auzind totodată pe cineva spunând că unui bărbat i s-a făcut rău.
Ajuns în câteva secunde lângă victimă, Claudiu a procedat la evaluarea acesteia, constatând că bărbatul, așezat în genunchi, cu capul lipit de podea, se afla în stare de semiconștiență. După ce, cu ajutorul unui alt om de bine, a scos victima din biserică, ofițerul i-a acordat primul ajutor, astfel că aceasta a început să-și revină și să reacționeze la stimulii verbali. sunat la 112, solicitând intervenția echipajelor specializate și oferind dispeceratului medical detaliile referitoare la starea victimei.
În curtea mănăstirii se afla, de asemenea, un alt pompier bihorean, plutonier adjutant șef Burta Lucian, șef Gardă de intervenție stingere în cadrul Stației Ștei, care s-a alăturat imediat misiunii de salvare desfășurată de camaradul său. Claudiu și Lucian au asistat în continuare, victima și au monitorizat-o până la sosirea unui echipaj medical, căruia i-au predat-o, în stare de conștiență.
După ce bărbatul, în vârstă de 67 de ani, și soția acestuia și-au exprimat profunda recunoștință, Claudiu, al cărui tată decedase doar cu câteva zile în urmă, i-a mulțumit la rândul său, lui Dumnezeu, că s-a aflat în acea zi, în acel moment, în acel loc, reușind să schimbe destinul unui tată, al unei familii.
Colonel Mag Claudiu, în vârstă de 44 de ani, este pompier militar de 22 de ani, în prezent ocupând funcția de ofițer specialist în cadrul Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților al ISU Bihor. Claudiu este căsătorit și are doi copii, cărora le-a sădit în suflet și în sistemul de valori morale, încă din fragedă pruncie, dragostea față de semeni și principiile prin care aceasta se manifestă.