Comisia Europeană a dat în judecată România la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) pentru nerespectarea pe deplin a hotărârii Curții din 18 octombrie 2018, care constata neîndeplinirea de către țara noastră a obligațiilor sale în temeiul Directivei privind depozitele de deșeuri. Potrivit acestei hotărâri, România avea obligația ca, până la 16 iulie 2009, să închidă și să reabiliteze toate depozitele de deșeuri care nu au primit autorizație de funcționare, se arată într-un comunicat al executivului comunitar.
În 2018, CJUE a constatat că România nu a respectat această obligație în ceea ce privește 68 de depozite de deșeuri. Între timp, în ultimii trei ani, au fost închise ori reabilitate 24 de depozite, dar alte 44 nu au fost încă închise.
”Pentru a se conforma hotărârii Curții, România trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că aceste depozite de deșeuri sunt cât mai curând posibil închise, sigilate și reabilitate, din cauza riscurilor pentru sănătate și mediu pe care le implică”, se arată în comunicatul Comisiei Europene.
Aceasta este cea de-a doua sesizare a CJUE, fapt ce poate duce la aplicarea unor sancţiuni corespunzătoare perioadei scurse de la prima hotărâre până la asigurarea conformităţii.
Directiva privind depozitele de deșeuri prevede măsuri, proceduri și orientări pentru a preveni sau a reduce pe cât posibil efectele negative asupra mediului ale depozitării deșeurilor. Pactul verde european și Planul de acțiune privind reducerea la zero a poluării stabilesc pentru UE obiectivul ambițios de reducere la zero a poluării. ”Este important ca standardele stabilite în legislația UE să fie pe deplin puse în aplicare pentru a proteja în mod eficace sănătatea umană și mediul natural”, arată Comisia Europeană.