Prin intermediul unui tax ruling din 2003, autoritățile luxemburgheze au acceptat propunerea grupului Amazon privind tratamentul în scopul impozitului pe profit acordat pentru două dintre filialele sale stabilite în Luxemburg.
Printr-o decizie din 2017, Comisia a considerat că acest tax ruling constituia un ajutor de stat incompatibil cu piața internă.
În opinia Comisiei, luarea în considerare a unei redevențe pe care una dintre aceste două filiale o plătise celeilalte în temeiul unui acord de licență încheiat între ele cu privire la utilizarea de active necorporale a diminuat în mod artificial baza de impozitare a primei filiale și, în final, pe cea a grupului Amazon în Luxemburg și în Europa.
Luxemburgul și Amazon au contestat decizia Comisiei în fața Tribunalului Uniunii Europene.
În mai 2021, Tribunalul a considerat că, Comisia nu a demonstrat corespunzător cerințelor legale că filiala vizată a grupului Amazon beneficiase de o reducere nejustificată a sarcinii sale fiscale. El a apreciat că Luxemburgul nu acordase niciun avantaj selectiv în beneficiul acestei filiale și, prin urmare, a anulat decizia Comisiei.
În hotărârea pronunțată astăzi, Curtea de Justiție respinge recursul formulat de Comisie împotriva hotărârii Tribunalului.
Curtea consideră că Tribunalul a recunoscut în mod eronat aplicabilitatea generală a principiului concurenței depline, care vizează aprecierea dacă tranzacțiile intragrup sunt efectuate cu respectarea condițiilor pieței, în cadrul
punerii în aplicare a normelor Uniunii privind ajutoarele de stat. Astfel, întrucât acest principiu nu are o existență autonomă în dreptul Uniunii, Comisia nu îl poate invoca decât dacă este încorporat în dreptul fiscal național
avut în vedere, în speță dreptul fiscal luxemburghez. De asemenea, contrar celor constatate de Tribunal, liniile directoare ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) privind aceste tranzacții nu puteau avea importanță în speță decât în cazul în care dreptul fiscal luxemburghez făcea referire în mod explicit la acestea.
Curtea deduce de aici că Comisia a determinat în mod eronat „sistemul de referință”, prima etapă în analiza unei măsuri naționale pentru a o putea califica drept ajutor de stat.
Totuși, în pofida acestor erori de drept și a concluziei eronate a Tribunalului potrivit căreia sistemul de referință determinat de dreptul fiscal luxemburghez consacra principiul concurenței depline la momentul adoptării acelui tax
ruling, Curtea confirmă hotărârea atacată, întrucât decizia Comisiei trebuia, în orice caz, să fie anulată mai degrabă din cauza acestei determinări eronate a sistemului de referință decât pentru motivele reținute de Tribunal. Astfel, Tribunalul anulase decizia Comisiei din cauza unor erori săvârșite în aplicarea acestui sistem de referință, plecând, așadar, de la ipoteza inexactă că acesta era conform cu tratatul.
