2 ani și 5 luni de închisoare cu suspendare – este pedeapsa dată de Tribunalul Bihor, miercuri, lui Andras Hamza, un bărbat acuzat că a furat bani din conturile unor orădence. A folosit pentru asta documente pe care chiar victimele i le-au dat, convinse de inculpatul care se prezenta sub identități false. Instanța l-a obligat să restituite victimelor banii furați, adică 8.000 de lei. Sentința Tribunalului nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.
Potrivit minute sentinței de azi a Tribunalului Bihor, Andras Hamza a fost condamnat la 2 ani de închisoare pentru efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos și a mai primit 9 luni de detenție pentru acces ilegal la un sistem informatic, respectiv 6 luni de închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.
După contopirea pedepselor, instanța a decis să-l condamne pe Hamza la 2 ani și 5 luni de închisoare și să suspende executarea pedepsei pe un termen de 4 ani. Din cuantumul pedepsei a fost redusă perioada în care inculpatul a fost reținut și apoi arestat (între 12 februarie și 15 octombrie 2020), după acest interval el fiind plasat sub control judiciar.
Pe durata termenului de încercare, Andras Hamza va trebui să urmeze un program de reintegrare socială și să presteze 60 de zile de muncă neremunerată la Primăria Oradea sau Mănăstirea Sfintei Cruci.
În plus, el va trebui să plătească daune materiale în valoare de 8.000 de lei victimelor sale.
”Doamna Elena” – alter ego de țepar
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor au descoperit că Andras Hamza își suna victimele și se prezenta drept ”doamna Elena”, reprezentanta unei organizaţii care organiza cursuri de recalificare profesională, finanţate cu fonduri europene. În cazul primei victime, o femeie de 31 de ani, pe care a sunat-o în cursul lunii ianuarie 2020, a convins-o să-i trimită, printr-o persoană, o copie după cartea de identitate, extrasul de cont emis de banca la care aceasta încasează salariul, cardul bancar şi codul PIN al acestuia.
Când s-a văzut cu actele în mână, s-a dus la un bancomat și a retras 1200 de lei de pe card.
Câteva zile mai târziu, prin aceeași modalitate, a convins o altă orădeancă să îi trimită copia cărții de identitate și un extras de cont. Cu actul de identitate a obținut o cartelă SIM pe numele victimei, cu ajutorul căreia a reușit să activeze serviciului de smart mobile banking. În acest fel a reușit să transfere din contul femeii 5800 de lei, faptă pentru care a fost acuzat de operaţiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic.
Escrocherii cu repetiție
Andras Hamza nu e la prima ispravă de acest fel. În 2017 a încercat să adune sponsorizări din care spunea că vrea să ofere mese calde orfanilor şi sărmanilor – fără să fie adevărat, în 2019 a golit conturile bancare a cinci persoane cu dizabilităţi aflate în grija Asociaţiei Alsterdorf, a relatat ebihoreanul.ro.
Alături de doi complici, Hamza ar fi furat datele păgubiţilor şi ar fi cerut în numele acestora carduri noi în locul unora care ar fi fost furate. Paguba produsă în acest fel ar fi ajuns la 17.000 de lei.