Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a extins accesul în sistemul informatic integrat de cadastru și carte funciară pentru primării, consilii județene, instituţii, autorităţi, avocați și alte entități care îndeplinesc servicii publice și oferă partenerilor săi acces gratuit la baza de date pe care o administrează, începând cu data de 25 iulie 2022
Potrivit reprezentanților ANCPI, dreptul de acces la anumite informații din baza de date va fi nominal și va fi acordat exclusiv pentru îndeplinirea unor activități punctuale, cu condiția deținerii semnăturii electronice bazate pe certificat calificat. Persoanele desemnate în acest sens au obligația de a păstra confidențialitatea cu privire la informațiile colectate.
În cazul avocaților și executorilor judecătorești procedura de acordare a accesului la informațiile din baza de date a ANCPI se va desfășura prin Uniunea Națională a Barourilor, respectiv Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, la fel ca în situația notarilor, cărora li se oferă acces prin Uniunea Națională a Notarilor Publici.
”Cererile partenerilor noștri vor fi înregistrate, analizate și soluționate în cel mai scurt timp de comisia care a fost deja constituită în acest scop. Simplificarea accesului instituțiilor statului la datele și informațiile pe care le administrează ANCPI reprezintă, în primul rând, încă un pas pentru creșterea calității serviciilor publice oferite cetățenilor. Pe de altă parte, suntem, totodată, mai aproape de interconectarea bazelor de date ale instituțiilor statului român, ceea ce înseamnă eficientizarea activității administrației centrale și locale”, a explicat Hajnalka Ildiko Vig, președinte – director general al ANCPI.
Formularele tipizate privind cererea de acces la datele și informațiile din sistemul informatic de cadastru și carte funciară și angajamentul de confidențialitate și de respectare a condițiilor pot fi descărcate de pe site-ul ANCPI (https://www.ancpi.ro/documente-specifice/).
Cine poate avea acces gratuit la baza de date a ANCPI
ANCPI acordă acces online gratuit la informațiile din sistemul integrat de cadastru și carte funciară:
- notarilor publici
- executorilor judecătoreşti
- experţilor judiciari
- persoanelor fizice şi juridice autorizate să efectueze lucrări de cadastru
- geodezie și cartografie
- primăriilor
- consiliilor județene
- instituţiilor
- autorităţilor
- avocaților
- altor entități care îndeplinesc servicii publice