Plecarea Stelei Babău din PSD Bihor în APP l-a uimit și pe președintele Ioan Mang care spune că nu înțelege “mutarea” fostului președinte al Organizației de Femei, un om pe care, de-altfel, îl aprecia. Prin plecarea din PSD, Stela Babău pierde tot ceea ce a obținut politic, nu doar pozițiile din partid, ci și pe cea de consilier local al municipiului Beiuș.
Un drept la replică a sosit pe adresa ”bihorjust.ro”, care a publicat sub titlul ”Săgeți Oradea-Beiuș. Două doamne cu trecut în PSD, își dispută întâietatea în partidul lui Liviu Dragnea”, tocmai din partea conducerii centrale a APP, semnat de biroul de presă, dar scris într-o manieră care îl caracterizează mai mult pe liderul formațiunii Codrin Ștefănescu.
APP Bihor a murit! Trăiască APP Bihor!
În comunicat se dorește a se întări poziția noului președinte al APP Stela Sabău. Aceasta cu toate că nimeni nu a contestat-o. Conducerea APP ne pune la dispoziție și demisia fostului președinte Lilla Debelka, nesolicitată de nimeni și confirmată de fostul lider. “Președintele A.P.P. Bihor este doamna Stela Babău și punct!”, e maniera în care comunică biroul de presă al APP.Fostul președinte al APP Bihor, Lilla Debelka a declart pentru bihorjust.ro că a dizolvat formațiunea din Bihor după ce Codrin Ștefănescu a interzis membrilor de partid să se mai folosească de imaginea lui Liviu Dragnea în promovarea formațiunii, ca urmare a scandalului izbucnit între cei doi la nivel național. S-a întâmplat în toamnă, imediat după ce Codrin Ștefănescu a participat la un eveniment de anvergură organizat de Lilla Debelka, alături de Liviu Dragnea, într-o acțiune de promovare a suveranismului ca fiind noul obiectiv politic al APP.