Prin Decizia nr. 78/2022 publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 51 din 18 ianuarie 2023, Înalta Curte a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia penală prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
”În situaţia în care, potrivit legislaţiei române, este obligatoriu ca persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul să deţină un permis de conducere, iar aceasta posedă exclusiv un permis de conducere provizoriu eliberat de autoritatea competentă din Marea Britanie («Provisional Driving Licence»), se reţine forma atenuată a infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. (2) din Codul penal, respectiv situaţia în care persoana nu are dreptul de a conduce autovehicule în România?”.
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că potrivit legislaţiei române, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care deţine un permis de conducere provizoriu valabil, eliberat de autoritatea competentă din Marea Britanie („Provisional Driving Licence”), constituie infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. (2) din Codul penal, în situaţia în care persoana nu are dreptul de a conduce autovehicule în România.
În motivarea deciziei, Înalta Curte arată că rezolvarea chestiunii de drept presupune analiza celor două forme ale infracţiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere, prevăzute de articolul 335 alin. (1) şi (2) (modalitatea descrisă în teza ultimă) din Codul penal:
1. forma prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal care poate fi săvârşită de către o persoană care nu posedă permis de conducere;
2. forma atenuată a infracţiunii, prevăzută de art. 335 alin. (2) (modalitatea descrisă în teza ultimă) din Codul penal, care poate fi săvârşită doar de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România.
În ceea ce priveşte subiectul infracţiunii, diferenţa dintre aceste două forme este dată de faptul că, în timp ce forma prevăzută de alineatul (1) este săvârşită de către persoana care nu posedă niciun fel de permis de conducere, forma atenuată se comite de către o persoană care are permis de conducere, însă nu are dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice din România, deoarece nu îndeplineşte condiţiile reglementate de art. 83 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, conform căruia:
(1) Au dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice din România, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 20 şi art. 23 alin. (1), titularii permiselor de conducere naţionale valabile, eliberate de autorităţile:
a) statelor membre ale Convenţiei asupra circulaţiei rutiere, prevăzută la art. 82 alin. (2);
b) statelor membre ale Uniunii Europene;
c) statelor cu care România a încheiat un tratat privind recunoaşterea reciprocă a permiselor de conducere auto.
(2) Pentru a conduce un autovehicul pe teritoriul României, persoanele care sunt titulare ale unui permis de conducere naţional eliberat de autorităţile unui stat care nu este membru al Convenţiei asupra circulaţiei rutiere şi nici membru al Uniunii Europene ori cu care România nu a încheiat un tratat privind recunoaşterea reciprocă a permiselor de conducere auto trebuie să posede şi permis de conducere internaţional.
(3) Permisele de conducere naţionale eliberate de autorităţile prevăzute la alin. (1), precum şi cele a căror valabilitate este recunoscută de România în mod unilateral, deţinute de persoane care au domiciliul sau reşedinţa în România în sensul art. 231 alin. (2), pot fi preschimbate cu documente similare româneşti, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Conform art. 2 alin. (1) din Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 2006, permisele de conducere eliberate de statele membre sunt recunoscute reciproc. Potrivit art. 41 alin. (1) din Convenţia asupra circulaţiei rutiere din 8.11.1968, publicată în Buletinul Oficial nr. 86 din 20 octombrie 1980, în vigoare de la 20 octombrie 1980:
Părţile contractante vor recunoaşte:
a) orice permis redactat în limba lor sau într-una din limbile lor ori, în cazul în care nu este redactat într-o astfel de limbă, însoţit de o traducere certificată;
b) orice permis naţional conform dispoziţiilor anexei nr. 6 a convenţiei; sau
c) orice permis internaţional conform dispoziţiilor anexei nr. 7 a convenţiei, ca valabil pentru conducerea pe teritoriul lor a unui vehicul care intră în categoriile permisului, cu condiţia ca permisul să fie în curs de valabilitate şi să fi fost eliberat de o altă parte contractantă sau de una dintre subdiviziunile lor ori de către o asociaţie autorizată în acest scop de această altă parte contractantă sau de una dintre subdiviziunile sale. Dispoziţiile prezentului paragraf nu se aplică permiselor de elev conducător.
Infracţiunea prevăzută de art. 335 din Codul penal face parte din categoria infracţiunilor contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice având ca obiect juridic relaţiile sociale referitoare la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. Acestea sunt puse în pericol prin faptul că o persoană conduce pe drumurile publice un vehicul, deşi se află în anumite situaţii speciale prezumate absolut de legiuitor ca fiind periculoase circulaţiei pe drumurile publice. Este o infracţiune de pericol, starea de pericol fiind generată ex re chiar la momentul săvârşirii acţiunii sau inacţiunii ce constituie elementul material al laturii obiective, fără a mai fi necesară producerea unei consecinţe prejudiciabile. Infracţiunea este de pericol abstract, ceea ce înseamnă că însăşi prezenţa conducătorului auto la traficul rutier, în condiţiile descrise de textul de lege, este suficientă pentru existenţa infracţiunii, indiferent dacă acesta a condus doar pentru o perioadă scurtă de timp sau pe o distanţă mică. Urmarea imediată constă în atingerea adusă relaţiilor sociale referitoare la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice şi crearea unei stări de pericol din cauza existenţei în traficul rutier a unor vehicule conduse de persoane care nu au cunoştinţele teoretice şi abilităţile practice specifice desfăşurării unei asemenea activităţi.
Motivul pentru care pedeapsa prevăzută la alin. (2) al art. 335 din Codul penal este mai mică decât cea prevăzută la alin. (1) al aceluiaşi articol constă tocmai în faptul că, în cazul alin. (2), subiectul activ are pregătirea şi aptitudinile fizice şi psihice necesare de a conduce un vehicul pe drumurile publice, fără să pună în pericol siguranţa participanţilor la traficul rutier – atestate de un permis de conducere valabil – însă, fie din cauza unei conduite necorespunzătoare a pierdut dreptul de a folosi permisul de conducere, fie nu are dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice din România deoarece nu îndeplineşte condiţiile reglementate de articolul 83 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. În cazul alin. (1) al art. 335 din Codul penal, subiectul activ este prezumat a nu avea calităţile necesare unei conduceri neprimejdioase, deoarece nu posedă permis de conducere.
Teza finală a art. 335 alin. (2) din Codul penal reglementează situaţia persoanei care conduce un vehicul pe drumurile publice, posedând permis de conducere, care nu a fost retras sau anulat, căreia nu i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce, dar care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, având acest drept în afara teritoriului ţării şi, ca atare, deprinderile necesare exercitării acestei activităţi.
Din interpretarea teleologică a art. 335 alin. (2) din Codul penal rezultă că legiuitorul a urmărit să sancţioneze într-o variantă atenuată persoanele care deţin abilitatea de a conduce un autovehicul, însă, din diferite motive, nu au dreptul de a conduce autovehicule în România.
Pentru încadrarea corectă a faptei trebuie să se stabilească dacă cel care a condus un autovehicul pe drumurile publice posedă sau nu un permis de conducere, art. 335 alin. (2) din Codul penal neprevăzând cerinţa analizei condiţiilor impuse de legislaţia statului străin pentru ca o persoană să obţină un permis de conducere provizoriu. Modalitatea de obţinere şi condiţiile restrictive de folosire a unui astfel de permis constituie motivele pentru care titularul nu are dreptul de a conduce autovehicule în România. Pentru a se reţine forma atenuată a infracţiunii, textul de lege nu face distincţie între permisul de conducere provizoriu şi alte categorii de permise deţinute de către persoane care nu au dreptul de a conduce autovehicule în România.
Faptul că permisul de conducere provizoriu nu are corespondent în legislaţia din România nu echivalează cu inexistenţa acestuia, în condiţiile în care a fost emis de autoritatea competentă britanică şi poate fi folosit doar pe teritoriul Marii Britanii. Privitor la gravitatea faptei, există o diferenţă între o persoană care nu are calităţile necesare pentru a conduce un vehicul pe drumurile publice şi o persoană care are dreptul de a conduce un vehicul pe drumurile publice din Marea Britanie în baza unui permis de conducere provizoriu, chiar dacă acest drept este supus unor condiţii, deoarece se presupune că deţinătorul unui astfel de permis are cunoştinţele de bază pentru a participa la traficul rutier în calitate de conducător auto. Această deosebire se găseşte concretizată în limitele speciale prevăzute de lege pentru forma atenuată a infracţiunii. Gradul concret de pericol social al unei fapte este proporţional cu sancţiunea, de gravitatea infracţiunii depinzând stabilirea felului şi cuantumului pedepsei de către legiuitor.
În concluzie, se reţine că persoana care deţine un permis de conducere provizoriu valabil eliberat de autorităţile din Marea Britanie face parte din categoria persoanelor care nu au dreptul de a conduce autovehicule în România, iar conducerea pe drumurile publice de către o asemenea persoană a unui autovehicul realizează elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal.
