Codul Rutier ar putea fi modificat astfel încât, în anumite condiții, șoferilor vitezomani să li se confiște mașina pentru depășiri mari ale vitezei legale, potrivit unei propuneri legislative, inițiată de mai mulți senatori și deputați. Propunerea vine în contextul în care amenzile mai mari, aplicate din acest an, au fost în zadar, motivează inițiatorii proiectului.
Potrivit proiectului, se introduce un nou prag de viteză, respectiv de peste 100 de km/h față de limita legală, pentru depășirea căruia, șoferii vor risca amenzi între 1.305 și 2.900 de lei și suspendarea dreptului de a conduce timp de șase luni.
„Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 180 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul ori de tractor agricol sau forestier a faptei de depăşire cu mai mult de 100 km/h viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.”, se arată în textul legii.
În cazul în care șoferul sancționat va fi din nou prins ca a depășit pragul de viteză de peste 100 de km/h față de limita legală într-un interval de şase luni de la data restituirii permisului de conducere, perioada de suspendare se va majora cu încă 30 de zile, ajungând astfel la 210 zile.
”Perioada de suspendare majorată se comunică în termen de 15 zile de la data aplicării sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce.”, potrivit proiectului.
Totodată, va fi introdusă o nouă sancțiune care constă în reţinerea certificatului de înmatriculare sau de înregistrare a autovehiculului pe o perioadă de 6 luni. Asta înseamnă că nici șoferul, și nici altcineva nu va mai putea circula cu mașina. În cazul în care mașina va fi identificată în trafic în această perioadă, va fi confiscată definitiv.
DOCUMENT – Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice:
100 km / h , este prea mult. Scădeți la peste 70 km/h.