În contextul reglementării oferite de dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008, ceea ce prezintă
importanță în analiza îndeplinirii condițiilor pentru constatarea calității de colaborator al
Securității ca poliție politică este aptitudinea informațiilor oferite Securității de a conduce la
îngrădirea drepturilor şi libertăților fundamentale ale omului, nefiind necesară sub acest aspect, reținerea unei intenții directe a autorului informațiilor furnizate.
Totodată, pentru ca o persoană să fie încadrată în categoria colaboratorilor poliției politice,
nu este necesar ca activitatea acesteia să fi condus la condamnarea sau încarcerarea persoanelor
vizate, ori la vreun prejudiciu moral sau material şi nici măcar să fi adus efectiv atingere drepturilor şi libertăților fundamentale ale omului, fiind suficient ca ea să fi fost îndreptată împotriva acestor drepturi şi libertăți şi să fi fost de natură să aibă potențialul de a le aduce atingere.
Prin cererea înregistrată la data de 12.07.2019, pe rolul Curții de Apel Bucuresti-Sectia a IX-a
contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii în contradictoriu cu pârâtul A, a solicitat constatarea calității pârâtului de colaborator al Securităţii.
Prin sentinţa civilă din data de 25 noiembrie 2020, Curtea de Apel București – Secția
a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul
Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată. Împotriva sentinţei civile nr.1298 din data de 25 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de
Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, prin hotărârea dată, prima instanţă a pronunţat
o sentinţă cu interpretarea și aplicarea greşită a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008,
atrăgând incidenţa motivului nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul Cod de procedură civilă.
În esenţă, prima instanţă a respins acţiunea CNSAS în considerarea faptului că din analiza
actelor depuse la dosar de către C.N.S.A.S. nu rezultă că prin informaţiile furnizate de pârât, ar fi denunţat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist care să fie de natură a viza îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, instanţa interpretând şi aplicând greşit prevederile art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008 a reţinut în motivarea sa faptul că Angajamentul semnat de către intimatul-pârât şi Raportul informativ
nu fac dovada transmiterii unor informaţii potrivnice regimului comunist şi că nu se poate corobora cu nota informativă întrucât se referă la evenimente diferite.
În realitate, contrar celor reţinute de prima instanţă prin sentinţa recrutată, coroborarea
documentelor reţinute în acţiune are în vedere demonstrarea colaborării cu Securitatea, şi,
subsecvent, a denunţării activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, coroborarea documentelor care au stat la baza acţiunii nu trebuie să demonstreze conexitatea unor evenimente diferite.
În ceea ce priveşte nota informativă olografă din 30.08.1984, deşi prima instanță reține că
este recunoscută de către intimat, a motivat eronat că nu există dovada că persoana denunţată ar fi suferit vreo vătămare în urma acestei note.
Mai mult, instanţa interpretând şi aplicând greşit prevederile art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, şi-a întemeiat motivarea pe depoziţii de martori, privind măsurile Securităţii şi circumstanţele recrutării intimatului. Sursele aveau o relaţie conspirată cu organele de securitate şi pe
cale de consecinţă având în vedere caracterul conspirat al legăturii colaboratorilor cu securitatea, martorii lor nu puteau avea cunoştinţă despre legăturile pârâtului cu Securitatea şi nici despre actele şi faptele intimatului relevante din perspectiva O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare. Este de notorietate faptul că Securitatea monitoriza cu atenţie orice manifestare de nemulţumire (chiar instanţa fondului reține acest aspect) cunoscut fiind faptul că regimul urmărea promovarea ideii că statul comunist era forma superioară de organizare politică şi socială, în care toate persoanele aveau un nivel de viaţă ridicat, iar meritul pentru această stare de fapt se datora în exclusivitate partidului şi „conducătorului suprem”. În acest context, orice contestare a clasei politice şi a condiţiilor de trai reprezenta o atitudine potrivnică regimului totalitar comunist. Comparaţiile dintre condiţiile de trai din străinătate şi cele din România comunistă, precum şi nemulţumirile privind nivelul de trai au constituit pentru organele de Securitate, întotdeauna, motive de deschiderea a unor dosare de urmărire informativă.
Ca atare, orice contestare a deciziilor politice luate de conducerea comunistă, atât la nivel
central, cât şi la nivel local, reprezenta o atitudine potrivnică regimului totalitar comunist.
Mai mult, astfel cum s-a arătat şi la fondul cauzei, comentariile legate de nivelul de trai
reprezintă atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, fiind de notorietate faptul că, anii ’80 au fost guvernaţi de o politică restrictivă în toate domeniile, inclusiv în cel alimentar. Potrivit Raportului final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România „sfârşitul anilor 1980 a coincis cu accentuarea politicii represive, inclusiv în plan economic”. Cu sprijinul unor specialişti din domeniul sănătăţii /…/ şi din alte sectoare, conducerea PCR,
şi în primul rând Nicolae Ceauşescu au luat decizii cu grave consecinţe în planul vieţii cotidiene a cetăţenilor României: penuria artificială organizată statal, reducerea dramatică a consumului de electricitate pentru uzul cetăţenilor, dar nu numai, justificarea pe baze fals ştiinţifice a unor politici deliberate de înfometare a populaţie. Obsesia lui Nicolae Ceauşescu şi a camarilei sale, izvorâtă înainte de toate dintr-o filozofie autarhică, de a achita, într-un interval foarte scurt, întreaga datorie externă (de peste 8 miliarde de dolari), a dus la deteriorarea accelerată a bazei tehnologice a economiei, a industriei turistice şi a
condiţiilor de viaţă. Cozile interminabile, soldate întotdeauna cu rezultate incerte, au devenit
viaţa de zi cu zi a cetăţenilor români.” (Raport final – Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, 2006 – Bucureşti, f. 424). În legătură cu prima condiție, se poate observa că interpretarea teleologică a prevederilor art.2 lit.b) duce la concluzia că legiuitorul a urmărit să atribuie calitatea de colaborator al Securității persoanelor care, prin denunțurile lor, nu au menajat interesele celor denunțați, deși puteau și, mai mult, deconspirarea acestor interese nu este compatibilă cu principiile moralei publice.
De asemenea, intenția de a părăsi definitiv țara era considerată o atitudine potrivnică regimului comunist, cunoscută fiind politica dusă de regimul totalitar de îngrădire liberei circulații.
Or, informațiile furnizate de intimatul-pârât au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților
fundamentale ale omului.
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a
comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C.proc.civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C.proc.civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin.(2), coroborat cu art.4711 şi art.201 alin.(5) şi (6) C.proc.civ., prin
rezoluţia din data de 22 noiembrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de
recurs la data de 11 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile
legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul, pentru următoarele considerente: Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin
care a solicitat să se constate calitatea pârâtului A. de colaborator al Securității. Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând, în esență, lipsa intenției reale de colaborare cu organele de securitate rezultată din împrejurările în care a fost luat angajamentul din 29 septembrie 1975, respectiv în contextul în care tatăl pârâtului, tot preot, se afla în atenția
organelor de securitate pentru o fostă colaborare cu mișcarea legionară, pârâtul fiind de curând numit preot în localitate, căsătorit și având un copil de 2 ani, fiind amenințat cu înlăturarea din funcție și evacuarea casei parohiale, aspecte rezultate și din declarațiile martorilor cărora pârâtul le-a mărturisit după anul 1990 (fără deci legătură cu prezentul dosar) faptul că recrutarea lui s-a realizat sub presiune, prin amenințare cu privire la adresa lui și a familiei.
Învestită cu soluționarea cererii de recurs de față, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor
invocate. Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8
C.proc.civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
Sub acest aspect se invocă interpretarea greșită a dispozițiilor art.2 lit.b) din O.U.G. nr.24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul
dosar şi deconspirarea Securităţii, este colaborator al Securităţii „persoana care a furnizat informații, precum note și rapoarte scrise, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului).
Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității
a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai
Securității, coordonau activitatea informatorilor”.
Semnificația dată de legiuitor termenului de ,,colaborator al Securității”, creionează şi
condițiile legale obligatorii care trebuie îndeplinite pentru a atrage această calitate.
Astfel, persoana trebuie să fi furnizat informații într-una dintre formele arătate în cuprinsul
dispozițiilor art. 2 lit. b), prin informațiile respective să fi fost denunțate activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist care să conducă la îngrădirea drepturilor şi libertăților fundamentale ale omului. Numai îndeplinirea cumulativă a acestor condiții poate să atragă stabilirea calității de ,,colaborator al Securității”.
De asemenea, Înalta Curte reţine că prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008
reglementează limitativ situațiile de excepţie în care circumstanțele colaborării au aptitudinea de a înlătura calificarea persoanei care a săvârșit o atare faptă, drept colaborator al securității, acestea
fiind:
-ipoteza persoanei care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de
interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, (…) iar actele şi documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar.
-ipoteza persoanei care, la data colaborării cu Securitatea, nu împlinise 16 ani, în măsura în care se coroborează cu alte probe.
Or, niciunul dintre aspectele alegate de intimatul-pârât cum ar fi: situaţia sa familială, posibilitatea de a fi evacuat din casa parohială, conjunctura în care consideră că a fost obstrucționat
în activitățile sociale, chestionat despre diferite evenimente ecleziastice etc., prin care acestaclamează existenta circumstanțelor unor potențiale presiuni exercitate asupra sa, nu se circumscriu parametrilor ce au vocația de a genera o exonerare de la consecințele realizării faptei de furnizare de informații de natura celor reglementate de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, intimatul-pârât neaflându-se, la momentul întocmirii notei informative din data de din 30.08.1984 în niciuna dintre ipotezele sus indicate.
Din conținutul rapoartelor existente rezultă că intimatul-pârât nu a avut rezerve în a colabora cu
securitatea, ci faptul că atitudinea acestuia nu denotă o efectivă constrângere, în sensul exprimat în apărare prin întâmpinarea depusă la dosar.
Cât privește faptul că informațiile furnizate vizează îngrădirea dreptului la viață privată, a
dreptului la libertatea cuvântului și a dreptului la libera circulație, Înalta Curte constată că regulile
privind procedura de judecată a acțiunii în constatare se regăsesc în art. 11 din O.U.G. nr.24/2008, iar din coroborarea acestora cu cele ale art.2 lit. b) din același act normativ, rezultă că judecătorul este chemat să verifice doar existența unor îngrădiri a drepturilor şi libertăților fundamentale, fără ca legiuitorul să impună autorității reclamante o obligație de indicare expresă a dreptului încălcat.
De asemenea, Înalta Curte va avea în vedere că în respectivul context politic şi social, în care
era de notorietate atitudinea ostilă a autorităţilor comuniste faţă de cei care intenționau să treacă
fraudulos frontiera statului, este exclus ca intimatul-pârât să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza o astfel de informaţie, asupra persoanei la care se referea în denunţul său se putea desfăşura o acţiune de investigare din partea Securităţii, ori o accentuare a formelor de supraveghere, dacă persoana denunţată era deja urmărită. Or, toate aceste acţiuni vizau încălcarea dreptului la viaţă privată
prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice şi de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Pe cale de consecință, în verificarea existenței unei îngrădiri a drepturilor şi libertăților
fundamentale instanţa are opțiunea de a reţine îndeplinirea condiției ori de câte ori, urmare a unei cercetări obiective a veridicității actelor şi faptelor care au avut loc în trecut, într-un anumit context politic şi istoric al țării, pe baza unor probe lipsite de ambiguitate, astfel încât orice concluzii arbitrare să fie excluse, iar echilibrul dintre justiția imparțială şi protecția drepturilor individului să fie atins, se ajunge la concluzia că a existat a încălcare a drepturilor şi libertăților fundamentale.
În acord cu afirmațiile recurentului-reclamant, instanţa de control judiciar apreciază că, din
perspectiva parametrilor reglementați de O.U.G. nr. 24/2008, este relevant faptul că informațiile
furnizate de intimatul-pârât au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăților fundamentale ale omului, nefiind necesară reținerea unei intenții directe a autorului informațiilor furnizate.
Pentru ca o persoană să fie încadrată în categoria colaboratorilor poliției politice, nu este
necesar ca activitatea acesteia să fi condus la condamnarea sau încarcerarea persoanelor vizate, ori la vreun prejudiciu moral sau material şi nici măcar să fi adus efectiv atingere drepturilor şi libertăților fundamentale ale omului, fiind suficient ca ea să fi fost îndreptată împotriva acestor drepturi şi
libertăți şi să fi fost de natură să aibă potențialul de a le aduce atingere, cerință îndeplinită în cauză, după cum s-a demonstrat anterior.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că în Raportul cu propunerea de avertizare din data de 07.08.1986 se face referire la informațiile furnizate de informatorii „Mihalache”,
„Olteanu” și „Silviu” (adică intimatul-pârât) și chiar dacă organele de securitate aveau cunoștință și din alte surse despre intențiile lui S. V. de trecere frauduloasă a frontierei, aceste aspecte nu sunt de natură a diminua răspunderea intimatului-pârât, iar raportul este relevant pentru stabilirea calității de colaborator al Securității al intimatului-pârât.
Înalta Curte constată că deși prima instanță a reținut că pentru a se reține calitatea de
colaborator al Securității, este necesar ca informația furnizată să fi „vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”, în contextul în care intenția de trecere frauduloasă a frontierei, indiferent de condițiile în care se realiza sau se încerca, era interpretată, în orice împrejurare, ca o atitudine potrivnică regimului totalitar comunist, în mod greșit a concluzionat că activitatea desfășurată nu a condus la o astfel de îngrădire și nu a avut în vedere că prin denunțurile făcute, nu s-au menajat interesele celor denunțați.
În raport de aceste considerente, Înalta Curte reţine că activitatea desfășurată de intimatul-
pârât se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr.24/2008 privind accesul la
propriul dosar şi deconspirarea Securității.
În concluzie, aspectele invocate de recurentul-reclamant prin calea de atac exercitată sunt de
natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, având în vedere că hotărârea primei instanțe a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greșită a prevederilor legale de drept material incidente cauzei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004 şi art. 496 C.proc.civ., Înalta Curte a admis recursul, a casat hotărârea primei instanțe și rejudecând, a admis cererea dedusă judecății și a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității.
