În Monitorul Oficial Partea Nr. 119/12.II.2024 a fost publicată Decizia Curții Constituționale Nr.704 din 12 decembrie 2023 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă prin care CCR a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și constată că dispozițiile anterior menționate sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Prin Încheierea din 26 septembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 278/97/2018, Curtea de Apel Alba Iulia — Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de reclamantul Sorin Neculai Bejan într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații cu privire la decizia de recalculare a pensiei.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textul de lege criticat trebuie să asigure aplicabilitatea legii și nu să determine ambiguitatea ei, respectiv să oblige judecătorii să se supună unor interpretări limitative și ambigue pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin interpretarea unor texte de lege, sintagme sau chestiuni de drept sau întrebări prejudiciabile. Interpretarea unitară oferită de Înalta Curte de Casație și Justiție este pentru legi, iar nu pentru chestiuni de drept. Or, prevederile legale a căror neconstituționalitate se cere a fi constatată limitează dreptul de apreciere a fondului cauzei, trimițând la „lămurire” în vederea soluționării pe fond a cauzei respective, impunând obligativitatea interpretărilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție, care „imixtionează” în judecarea proceselor de către celelalte instanțe de judecată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015. Textul de lege criticat are următorul conținut: „Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanța care a solicitat dezlegarea de la data pronunțării deciziei, iar pentru celelalte instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.”
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept și alin. (5) privind principiul legalității, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 124 alin. (3) referitor la independența judecătorilor și art. 126 alin. (1)—(3) privind instanțele judecătorești și competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile de lege criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate, prin prisma unor critici similare.
Astfel, prin Decizia nr. 160 din 4 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 12 mai 2021, paragrafele 24—26, Curtea a reamintit cele statuate în jurisprudența sa cu privire la posibilitatea instanțelor de a solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe hotărâri prin care să dea rezolvări de principiu chestiunilor de drept de a căror clarificare depinde soluționarea pe fond a cauzelor și cu privire la care judecătorii, în cursul judecății, consideră că este necesar să solicite concursul instanței supreme, care să tranșeze cu titlu definitiv problema în discuție. Prin Decizia nr. 541 din 26 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 27 ianuarie 2020, paragrafele 14—17, Curtea a reținut că această nouă competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost reglementată prin Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă în scopul prevenirii apariției jurisprudenței neunitare la nivelul instanțelor naționale, prin oferirea de soluții care se impun cu forță obligatorie atât instanței care a solicitat pronunțarea unei astfel de hotărâri prealabile, cât și celorlalte instanțe confruntate cu probleme de drept similare, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție având, în toate cazurile, efecte doar pentru viitor.
De asemenea, Curtea Constituțională a mai arătat că analiza Înaltei Curți de Casație și Justiție poartă exclusiv asupra problemei punctuale indicate de judecătorul cauzei, care, anticipând dificultatea chestiunii și riscul ca aceasta să genereze interpretări diferite în momentul în care diverse instanțe ar ajunge să examineze respectiva chestiune de drept, solicită instanței supreme să statueze într-o manieră care să clarifice și să fixeze o optică unitară, generalizată la nivelul tuturor instanțelor din țară. Funcția preventivă și unificatoare a acestei proceduri este benefică actului de justiție, asigurând realizarea premiselor pentru întrunirea caracteristicilor unui proces echitabil, ca exigență a statului de drept izvorâtă din prevederile art. 21 din Legea fundamentală, dar și din cele ale art. 6 din
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Aceasta, deoarece se evită interpretările diferite pe care diverse instanțe le-ar putea da aceleiași problematici, iar părțile din proces beneficiază de certitudinea previzibilității dispozițiilor legale aplicabile situației de fapt conflictuale în care se află. Totodată, prin această procedură se asigură și respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților publice, procesele urmând să fie soluționate în baza unor prevederi legale interpretate unitar, astfel încât persoanele implicate în litigii aflate pe rolul unor instanțe diferite vor beneficia de un tratament juridic egal.
Mai mult, Curtea a statuat că, potrivit textului de lege criticat și în cauza de față, soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție se impune cu forță obligatorie tuturor judecătorilor, însă acest lucru nu aduce atingere independenței acestora, întrucât, în cadrul proceselor pe care le soluționează, judecătorul își menține prerogativa decizională neștirbită, în sensul că va aprecia întregul ansamblu probatoriu în mod obiectiv, în absența oricăror influențe exterioare care să îi afecteze libertatea de a ajunge la o soluție bazată exclusiv pe propria argumentare rațională. Interpretarea obligatorie dată de instanța supremă se integrează în esența textului de lege interpretat, explicând înțelesul acestuia, clarificând modul său de aplicare și evidențiind semnificația corectă a conținutului său normativ, fără să impună însă judecătorilor care urmează să îl aplice soluții prestabilite pentru situații date, ci permițând coroborarea acestuia, în cadrul procesului de interpretare și aplicare a legii la speță, cu toate celelalte elemente de fapt și de drept pe care judecătorul își va fonda raționamentul care va conduce la soluționarea litigiului.
15. Cele statuate în jurisprudența citată își mențin valabilitatea și în cauza de față, neintervenind elemente noi, de natură să justifice modificarea soluției pronunțate.
