În Monitorul Oficial, Partea I nr. 418/8.V.2024 a fost publicată Decizia nr. 83 din 14 februarie 2024 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 lit. a) și c) din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive prin care CCR a admis excepția de neconstituționalitate ridicată în Dosarul nr. 8.752/180/2018 al Judecătoriei Bacău — Secția penală și de procuror în Dosarul nr. 1.908/4/2021 al Judecătoriei Sectorului 4 București — Secția penală și, respectiv, în Dosarul nr. 24.934/302/2021 al Judecătoriei Sectorului 5 București — Secția penală și constată că dispozițiile art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive sunt constituționale în măsura în care vizează operațiunile prevăzute de art. 346 alin. (1) și (2) din Codul penal, operațiuni având ca obiect articole pirotehnice.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile art. 37 lit. a) și c) din Legea nr. 126/1995 încalcă principiile fundamentale privind calitatea legii, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, reglementarea prin lege organică a infracțiunilor, pedepselor și a regimului executării acestora, precum și legalitatea incriminării și a pedepsei, întrucât nu respectă un standard minim de previzibilitate, claritate și precizie, ceea ce este de natură să dea naștere arbitrarului în activitatea judiciară și să pună persoana acuzată în imposibilitatea de a se conforma normei juridice și, în cele din urmă, de a se apăra.
În acest sens, arată că incriminarea cuprinsă în dispozițiile art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995 are o formulare atât de largă, încât permite calificarea ca infracțiune a oricărei fapte care încalcă prevederile acestei legi. Astfel, chiar și cea mai neînsemnată neconformare față de dispozițiile Legii nr. 126/1995 poate fi calificată drept „orice operațiune (…) efectuată fără drept”, în condițiile în care nu există niciun criteriu care să permită identificarea comportamentului concret care este incriminat, din moment ce norma criticată vizează „orice operațiune”.
De asemenea, arată că, în timp ce dispozițiile art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995 plasează sub incidența legii penale „orice operațiuni cu articole pirotehnice”, celelalte două litere ale aceluiași articol sancționează cu aceeași pedeapsă variante specifice de realizare a elementului material al infracțiunii analizate, respectiv comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni. Autorii excepției subliniază că același impediment la determinarea conținutului normativ reglementat de dispozițiile art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995 apare și prin raportare la contravențiile din domeniul materiilor explozive, astfel încât comiterea aceleiași fapte poate atrage atât răspunderea contravențională, cât și răspunderea penală. Astfel, potrivit prevederilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 126/1995, constituie contravenție nerespectarea dispozițiilor art. 3—5, 7—9, ale art. 11 alin. (2) și (3), ale art. 12—26, ale art. 27 alin. (1), ale art. 29 alin. (2) și (4) și ale art. 30, 31, 34 și 35 din aceeași lege. De asemenea, potrivit dispozițiilor art.140 din Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014 privind stabilirea condițiilor pentru punerea la dispoziție pe piață a articolelor pirotehnice, constituie contravenție nerespectarea prevederilor art. 10 alin. (1), ale art. 16, 20, 22, 24—26, ale art. 27 alin. (1), ale art. 28, ale art. 29 alin. (1), ale art. 30, 39—47, 49—52, 54, 55, 57, 59 și 62—65 din același act normativ. Consideră că toate aceste interdicții sancționate contravențional de dispozițiile anterior menționate intră tot în sfera largă de incidență a normei penale reglementate de prevederile art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995, astfel că destinatarii normei penale criticate se află în imposibilitatea de a prevedea dacă activitatea lor are caracter contravențional sau infracțional. De asemenea, autorii excepției Dan Dumitru Pintilie și Societatea Fireshow — S.R.L. consideră că sintagma „fără drept” din cuprinsul dispozițiilor art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995 nu este aptă să delimiteze sfera operațiunilor cu conotație penală, atât timp cât încălcarea legii, oricât de neînsemnată ar fi, plasează autorul faptei în sfera unei acțiuni fără drept, adică nepermise de lege.
În ceea ce privește dispozițiile art. 37 lit. c) din Legea nr. 126/1995, autorii excepției Dan Dumitru Pintilie și Societatea Fireshow — S.R.L. susțin că prin „public larg” ar trebui să se înțeleagă numai beneficiarii finali neautorizați, persoane fizice, care se expun pe ei înșiși sau îi expun pe alții riscurilor generate de utilizarea necorespunzătoare a articolelor pirotehnice destinate a fi folosite de către pirotehnicieni. Arată că, în optica parchetului, sintagma „public larg” se referă însă și la societăți care cumpără aceste bunuri pentru a le revinde, fără a avea calitatea de pirotehnician. Or, această din urmă interpretare este discutabilă și creează confuzie, din moment ce pirotehnicianul nu poate fi decât o persoană fizică. Astfel, normele tehnice care reglementează autorizarea artificierilor și a pirotehnicienilor (capitolul IX), aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 536/2002, nu prevăd posibilitatea ca o persoană juridică să fie autorizată ca pirotehnician. Practic, prin interpretarea mai sus menționată, generată de imprecizia legii, s-a ajuns la situația absurdă ca inculpații să fie acuzați că au vândut articole pirotehnice unei persoane juridice care nu avea calitatea de pirotehnician, deși asemenea persoane nici nu pot avea o asemenea calitate, iar vânzarea către pirotehnicieni persoane fizice — singurii care pot avea această calitate — este interzisă de lege, căci prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 126/1995 le permit acestora să dețină și să utilizeze articole pirotehnice numai dacă reprezintă o persoană juridică. Așadar, consideră că noțiunea „public larg” nu se poate extinde la societățile interpuse în lanțul tranzacțional al acestor produse, în drumul lor către consumatorul final, publicul larg. Prin urmare, dispozițiile art. 37 lit. c) din Legea nr. 126/1995 sunt neconstituționale în măsura în care permit tragerea la răspundere penală pentru comercializarea articolelor pirotehnice către alte persoane decât persoanele fizice, consumatori finali.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 37 lit. a) și c) din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 12 martie 2014. Dispozițiile de lege criticate au următorul cuprins: „Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă: a) orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept;
c) comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.”
În susținerea neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate, autorii excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea incriminării și a pedepsei, ale art. 24 privind dreptul la apărare și ale art. 73 alin. (3) lit. h) referitor la reglementarea prin lege organică a infracțiunilor, a pedepselor și a regimului executării acestora, precum și a prevederilor art. 7 paragraful 1 referitor la legalitatea incriminării și a pedepsei din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorii excepției Dan Dumitru Pintilie și Societatea Fireshow — S.R.L. nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 37 lit. c) din Legea nr. 126/1995, ci sunt nemulțumiți, în realitate, de modul de interpretare și aplicare de către organele judiciare a textului de lege care interzice comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, întrucât inculpații sunt acuzați că au vândut articole pirotehnice unei persoane juridice care nu avea calitatea de pirotehnician, deși persoanele juridice nu pot avea o asemenea calitate, iar vânzarea către pirotehnicieni persoane fizice, singurele care pot avea această calitate, este permisă de lege numai dacă reprezintă o persoană juridică. În jurisprudența sa, Curtea a statuat în repetate rânduri că nu este competentă să se pronunțe asupra aspectelor ce țin de aplicarea legii, aceste aspecte intrând în competența exclusivă a instanței judecătorești învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a instanțelor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. Curtea a reținut că a răspunde criticilor autorilor excepției într-o atare situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege (de exemplu, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, paragraful 23, Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 aprilie 2018, paragraful 21, Decizia nr. 500 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 19 noiembrie 2018, paragraful 14, Decizia nr. 524 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 13 ianuarie 2020, paragraful 16, Decizia nr. 246 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 31 iulie 2020, paragraful 16, Decizia nr. 700 din 28 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 17 ianuarie 2022, paragrafele 13 și 14, Decizia nr. 212 din 7 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 30 august 2022, paragraful 12, și Decizia nr. 549 din 17 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 17 februarie 2023, paragraful 13).
Prin urmare, ținând cont de prevederile art. 126 alin. (1) și ale art. 146 lit. d) din Constituție, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 lit. c) din Legea nr. 126/1995 este inadmisibilă.
În ceea ce privește dispozițiile art. 37 lit. a) din Legea nr.126/1995, Curtea reține că actul normativ menționat reglementează regimul materiilor explozive, și anume prepararea, producerea, procesarea, experimentarea, deținerea, tranzitarea pe teritoriul țării, transmiterea sub orice formă, transferul, transportul, introducerea pe piață, depozitarea, încărcarea, încartușarea, delaborarea, distrugerea, mânuirea, comercializarea și folosirea de către persoanele juridice sau fizice autorizate a materiilor explozive [art. 1 alin. (1) din Legea nr. 126/1995]. Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din legea menționată, materiile explozive sunt explozivii de tipul amestecuri explozive, emulsii explozive, mijloace de inițiere, fitile detonante, fitile de siguranță, fitile de aprindere, capse electrice, capse pirotehnice, tuburi de șoc, relee detonante, inclusiv explozivii de uz civil și articolele pirotehnice.
Inițial, Legea nr. 126/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 28 decembrie 1995, reglementa infracțiunile în cuprinsul dispozițiilor art. 31, astfel: „Producerea, experimentarea, prelucrarea, deținerea, transportul, folosirea sau orice altă operațiune cu materii explozive, efectuate fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Când fapta prevăzută în alineatul precedent se referă la o cantitate mai mare de 1 kg echivalent trotil sau când cantitatea de exploziv este însoțită de materiale de inițiere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani. Tentativa se pedepsește.”
Ulterior, infracțiunile cu privire la regimul materiilor explozive au fost reglementate prin dispozițiile art. 37 din Legea nr. 126/1995, republicată, succesiv, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 7 februarie 2011 și, respectiv, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 660 din 15 septembrie 2011, care prevedeau că: „(1) Producerea, experimentarea, prelucrarea, deținerea, transportul, folosirea sau orice altă operațiune cu materii explozive, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
(2) Când fapta prevăzută în alin. (1) se referă la o cantitate mai mare de 1 kg echivalent trotil sau când cantitatea de exploziv este însoțită de materiale de inițiere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an.
(4) Comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, precum și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.
(5) Tentativa se pedepsește.”
La data de 1 februarie 2014, dispozițiile art. 37 din Legea nr. 126/1995 au fost modificate prin prevederile art. 52 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, iar, în temeiul prevederilor art. 248 din Legea nr. 187/2012, Legea nr. 126/1995 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.177 din 12 martie 2014, dispozițiile art. 37 păstrând numerotarea și având următorul cuprins: „Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă:
a) orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept;
b) comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani;
c) comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.”
Curtea observă că, până la data intrării în vigoare a noului Cod penal, 1 februarie 2014, a existat un paralelism legislativ — cu privire la infracțiunea de nerespectare a regimului materiilor explozive — între dispozițiile art. 31 din Legea nr. 126/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 28 decembrie 1995, devenit art. 37 din Legea nr. 126/1995, republicată, succesiv, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 7 februarie 2011 și, respectiv, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 660 din 15 septembrie 2011, pe de o parte, și prevederile art. 280 din Codul penal din 1969, având denumirea marginală „Nerespectarea regimului materiilor explozive”, pe de altă parte. Curtea are în vedere faptul că între 27 ianuarie 1995, data intrării în vigoare a Legii nr. 126/1995, și 1 februarie 2014, data modificării Legii nr. 126/1995 prin Legea nr. 187/2012, fapta de nerespectare a regimului materiilor explozive a avut o dublă incriminare, atât în art. 31, devenit prin republicare art. 37 din Legea nr. 126/1995, cât și în art. 280 din Codul penal din 1969, limitele de pedeapsă prevăzute de legea specială fiind mai mici decât cele prevăzute de legea generală. Art. 280 din Codul penal din 1969 prevedea că: „Producerea, experimentarea, prelucrarea, deținerea, transportul sau folosirea materiilor explozive sau orice alte operațiuni privind aceste materii fără drept se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
Sustragerea materiilor explozive se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
Când faptele prevăzute în alin. 1 și 2 privesc o cantitate mai mare de 1 kg echivalent trotil sau când cantitatea de exploziv este însoțită de materiale de inițiere, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Faptele prevăzute în alin. 1 și 2, dacă au produs pericol public sau au avut vreuna dintre urmările arătate în art. 181 sau 182, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi. Cu aceeași pedeapsă se sancționează și fapta prevăzută în alin. 1, dacă a cauzat o pagubă materială.
În cazul în care faptele prevăzute în alineatele precedente au avut consecințe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Amenințarea, adresată unui stat, unei organizații internaționale sau unei persoane fizice ori juridice, cu folosirea materiilor explozive în scopul de a provoca vătămarea corporală sau moartea unor persoane ori pagube materiale se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani. Fapta de amenințare cu folosirea materiilor explozive, săvârșită în condițiile arătate în art. 2791 alin. 7, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în acel alineat. Tentativa se pedepsește.”
Noul Cod penal reglementează infracțiunea de nerespectare a regimului materiilor explozive în art. 346, astfel: „(1) Producerea, experimentarea, prelucrarea, deținerea, transportul ori folosirea materiilor explozive sau orice alte operațiuni privind circulația acestora, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Sustragerea materiilor explozive se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Când faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) privesc o cantitate mai mare de 1 kg echivalent trotil sau când cantitatea explozivă este însoțită de materiale de inițiere, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) În cazul în care faptele prevăzute în alin. (1)—(3) au avut ca urmare moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.”
Curtea reține că, prin intrarea în vigoare a noului Cod penal, legiuitorul a eliminat caracterul neclar și imprevizibil al sintagmei „orice alte operațiuni privind aceste materii” din cuprinsul prevederilor art. 280 alin. 1 din vechiul Cod penal, această sintagmă fiind circumstanțiată în dispozițiile art. 346 alin. (1) din noul Cod penal la circulația materiilor explozive — „orice alte operațiuni privind circulația acestora”.
Referitor la utilizarea termenului „orice” într-o normă de incriminare, Curtea observă că noul Cod penal îl folosește în reglementarea a șapte infracțiuni, dar numai în cuprinsul unor sintagme care au o sferă de aplicare clar circumstanțiată, adică determinată în mod clar și previzibil, și anume în prevederile art. 193 alin. (1) — Lovirea sau alte violențe, art. 218 alin. (2) — Violul, art. 220 alin. (1) — Actul sexual cu un minor, art. 342 alin. (1) — Nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, art. 345 alin. (1) — Nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, art. 346 alin. (1) — Nerespectarea regimului materiilor explozive și ale art. 359 alin. (1) — Traficul de produse sau substanțe toxice.
Revenind la dispozițiile art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995, criticate în prezenta cauză, Curtea constată că acestea conțin sintagma „orice operațiuni cu articole pirotehnice”, care este, în mod evident, neclară și imprevizibilă, așa cum se va arăta în cele ce urmează.
În acest sens, Curtea reține că prevederile art. 37 din Legea nr. 126/1995 incriminează fapta de nerespectare a regimului articolelor pirotehnice în trei variante normative simple. Astfel, în privința elementului material, sunt prevăzute, alternativ, trei posibilități de realizare a acestuia, și anume: a) efectuarea, fără drept, a oricărei operațiuni cu articole pirotehnice; b) comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani; c) comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.
Obiectul juridic al infracțiunilor reglementate de dispozițiile art. 37 din Legea nr. 126/1995 îl reprezintă relațiile sociale referitoare la un ansamblu de valori — viața, integritatea corporală și sănătatea persoanelor, patrimoniul, ordinea și siguranța publică — pe care săvârșirea faptelor incriminate le periclitează.
Obiectul material al infracțiunilor mai sus menționate îl constituie articolele pirotehnice în legătură cu care se desfășoară activitatea infracțională. Potrivit prevederilor art. 4 lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 1.102/2014 privind stabilirea condițiilor pentru punerea la dispoziție pe piață a articolelor pirotehnice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 19 decembrie 2014, prin articol pirotehnic se înțelege orice articol care conține substanțe explozive sau un amestec exploziv de substanțe destinate producerii de căldură, lumină, sunete, gaz sau fum ori o combinație a acestor efecte prin intermediul reacțiilor chimice exoterme autoîntreținute.
Curtea observă că, întrucât articolele pirotehnice prezintă pentru relațiile sociale ocrotite un nivel de risc mult mai redus comparativ cu celelalte materii explozive, legiuitorul a creat, prin Legea nr. 126/1995, un regim sancționator mult mai blând, și anume pedeapsa cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, pentru infracțiunea de nerespectare a regimului articolelor pirotehnice — reglementată, în mod succesiv, prin dispozițiile art. 31 alin. 21 și 22 din Legea nr. 126/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 28 decembrie 1995, ale art. 37 alin. (3) și (4) din Legea nr. 126/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 7 februarie 2011 și, respectiv, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 660 din 15 septembrie 2011, și ale art. 37 din Legea nr. 126/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 12 martie 2014 —, comparativ cu infracțiunea de nerespectare a regimului materiilor explozive, reglementată de prevederile art. 280 alin. 1 din Codul penal din 1969 și, respectiv, de cele ale art. 346 alin. (1) din noul Cod penal.
Subiect activ al infracțiunilor prevăzute de dispozițiile art. 37 din Legea nr. 126/1995 poate fi orice persoană juridică sau fizică ce îndeplinește condițiile generale cerute de lege pentru a răspunde penal. Subiect pasiv general este statul, în calitatea sa de titular al valorilor sociale protejate, subiect pasiv secundar putând fi orice persoană fizică sau juridică vătămată.
În ceea ce privește situația premisă, infracțiunile care vizează nerespectarea regimului articolelor pirotehnice nu pot fi concepute fără preexistența unor astfel de substanțe/materii explozive, în legătură cu care au fost efectuate anumite acțiuni interzise de lege.
Referitor la conținutul constitutiv al infracțiunilor reglementate de prevederile art. 37 din Legea nr. 126/1995, elementul material al laturii obiective constă în executarea uneia dintre acțiunile incriminate, și anume: orice operațiuni cu articole pirotehnice [lit. a)] și, respectiv, comercializarea anumitor articole anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancțiunea penală (Decizia nr. 678 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 126 din 18 februarie 2020, paragraful 32).
Astfel, Curtea a recunoscut că, în acest domeniu, legiuitorul se bucură de o marjă de apreciere destul de întinsă, având în vedere că acesta se află într-o poziție care îi permite să aprecieze, în funcție de o serie de criterii, necesitatea unei anumite politici penale. Cu toate acestea, Curtea a reținut că, deși, în principiu, Parlamentul se bucură de o competență exclusivă în reglementarea măsurilor ce țin de politica penală a statului, această competență nu este absolută, în sensul excluderii exercitării controlului de constituționalitate asupra măsurilor adoptate. Astfel, Curtea a constatat că incriminarea și dezincriminarea unor fapte, precum și reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracțiuni țin de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu este însă absolută, ea fiind limitată de principiile, valorile și exigențele constituționale. În acest sens, Curtea a statuat că legiuitorul trebuie să dozeze folosirea mijloacelor penale în funcție de valoarea socială ocrotită, Curtea putând cenzura opțiunea legiuitorului numai dacă aceasta contravine principiilor și exigențelor constituționale (Decizia nr. 824 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 17 februarie 2016, paragraful 25). De asemenea, Curtea a constatat că, potrivit prevederilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, respectarea Constituției este obligatorie, de unde rezultă că Parlamentul nu își poate exercita competența de incriminare și de dezincriminare a unor fapte antisociale decât cu respectarea normelor și principiilor consacrate de Constituție (Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, precitată).
43. Potrivit jurisprudenței Curții, una dintre cerințele principiului respectării legilor, consacrat de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, se referă la calitatea actelor normative. În acest sens, Curtea a constatat că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se claritatea și previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate — care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist — să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate fi dificil să se redacteze legi de o precizie totală, iar o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care să nu afecteze însă previzibilitatea legii (Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013, Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225, Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016, paragraful 13, Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, paragraful 46, și Decizia nr. 802 din 6 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 218 din 20 martie 2019, paragraful 80).
În conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, forma și estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia și claritatea dispozițiilor, iar, în temeiul prevederilor art. 36 alin. (1) din aceeași lege, actele normative trebuie redactate într-un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar și precis, care să excludă orice echivoc. Astfel, în acord cu jurisprudența Curții, în elaborarea actelor normative, organul legislativ trebuie să se asigure că folosirea termenilor se realizează într-un mod riguros, într-un limbaj juridic, care este prin excelență unul specializat. Precizia și claritatea limbajului folosit în domeniul juridic se obțin prin analizarea și utilizarea cât mai adecvată a termenilor și expresiilor, ținându-se seama și de semnificația lor curentă, ceea ce înseamnă că, deși legiuitorul în cadrul procedurii de legiferare poate opera cu termeni din limbajul comun, aceștia trebuie folosiți adecvat domeniului respectiv, numai în acest mod putând fi asigurată unitatea terminologică a stilului juridic (Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragraful 47).
Curtea a statuat, în jurisprudența sa, că o noțiune legală poate avea un conținut și un înțeles autonom diferit de la o lege la alta, cu condiția ca legea care utilizează termenul respectiv să îl și definească. În caz contrar, destinatarul normei va stabili înțelesul acelei noțiuni, de la caz la caz, printr-o apreciere care nu poate fi decât una subiectivă (Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014, paragraful 31). În mod corespunzător, riscă să fie discreționară și interpretarea organului judiciar chemat să aplice legea. În acest sens, Curtea a reținut că ilicitul penal este cea mai gravă formă de încălcare a unor valori sociale, iar consecințele aplicării legii penale sunt dintre cele mai grave, astfel că stabilirea unor garanții împotriva arbitrarului prin reglementarea de către legiuitor a unor norme clare și predictibile este obligatorie (Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, mai sus citată, paragrafele 49 și 61).
În fine, Curtea a mai precizat că dispozițiile de lege criticate trebuie analizate în ansamblul normativ din care fac parte, pentru a decide asupra previzibilității acestora (Decizia nr. 92 din 3 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 14, Decizia nr. 172 din 29 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 29 iulie 2018, paragraful 23, și Decizia nr. 342 din 22 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 22 august 2018, paragraful 17).
Or, Curtea constată că Legea nr. 126/1995 nu explicitează sintagma „orice operațiuni cu articole pirotehnice” din cuprinsul dispozițiilor art. 37 lit. a), iar destinatarul normei penale nu poate obține, printr-o analiză a ansamblului normativ din care face parte sintagma criticată, suficiente elemente de determinare a conținutului acesteia din urmă. Întrucât sintagma menționată nu este clară și previzibilă, aceasta nu permite destinatarului normei de incriminare să își adapteze conduita în funcție de cerințele prevăzute de dispozițiile art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995. Chiar dacă ar recurge la consiliere de specialitate în materie, destinatarul normei penale nu poate să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta din fapta sa și să își corecteze conduita.
Prin urmare, norma de incriminare din cuprinsul dispozițiilor art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995 este lipsită de previzibilitate, în condițiile în care principiul respectării legilor și cel al legalității incriminării impun legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare și precise pentru a putea fi aplicate, în scopul de a asigura persoanelor interesate posibilitatea de a se conforma prescripției legale prin care este incriminată o anumită faptă.
Așa cum a reținut Curtea, în jurisprudența sa, destinatarii normei penale de incriminare trebuie să aibă o reprezentare clară a elementelor constitutive de natură obiectivă și subiectivă ale infracțiunii, astfel încât să poată să prevadă consecințele ce decurg din nerespectarea normei și să își adapteze conduita potrivit acesteia (Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015, paragraful 25).
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dispozițiile art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ce consacră principiul legalității incriminării și a pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege) — pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conținutului infracțiunilor existente asupra unor fapte care anterior nu constituiau infracțiuni —, instituie și cerința potrivit căreia legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile. Această cerință este îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. De asemenea, Curtea de la Strasbourg a reținut că noțiunea de „drept” folosită la art. 7 corespunde celei de „lege” care apare în alte articole din Convenție și înglobează atât prevederile legale, cât și practica judiciară, presupunând cerințe calitative, îndeosebi cele ale accesibilității și previzibilității [Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza Coëme și alții împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunțată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunțată în Cauza Achour împotriva Franței, paragrafele 41 și 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 și 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunțată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi SRL și alții împotriva Italiei, paragrafele 107 și 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunțată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 și 99, Hotărârea din 24 ianuarie 2012, pronunțată în Cauza Mihai Toma împotriva României, paragraful 26, și Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunțată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 și 91].
Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi (Cantoni împotriva Franței, paragraful 35, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Sud Fondi SRL și alții împotriva Italiei, paragraful 109). Așa fiind, prevederile art. 7 paragraful 1 din Convenție nu interzic clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 și 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 și 93).
Cele statuate de Curtea de la Strasbourg cu privire la cerința previzibilității legii penale au fost încorporate de Curtea Constituțională în jurisprudența sa (Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, paragrafele 30 și 31, Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, mai sus citată, paragraful 14, Decizia nr. 154 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 16 iunie 2016, paragrafele 18 și 19, Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, precitată, paragrafele 45 și 46, Decizia nr. 138 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 10 iulie 2017, paragrafele 24 și 25, Decizia nr. 527 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 15 octombrie 2017, paragrafele 21 și 22, Decizia nr. 172 din 29 martie 2018, paragrafele 31—33, Decizia nr. 342 din 22 mai 2018, paragraful 20, și Decizia nr. 678 din 29 octombrie 2019, paragraful 43, decizii citate anterior).
Pentru motivele arătate mai sus, Curtea constată că dispozițiile art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995 încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul respectării legilor și ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea incriminării și a pedepsei, precum și prevederile art. 7 referitor la principiul legalității incriminării și a pedepsei din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu îndeplinesc cerințele cu privire la claritatea și previzibilitatea legii penale.
În vederea îndeplinirii acestor cerințe de claritate și previzibilitate a legii penale, Curtea apreciază că în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995 intră, în mod necesar, aceleași operațiuni/acțiuni care alcătuiesc elementul material al infracțiunii de nerespectare a regimului materiilor explozive, infracțiune reglementată de prevederile art. 346 din Codul penal. Așadar, pentru rațiunile care au stat la baza incriminării-cadru din dispozițiile art. 346 din Codul penal — până la o eventuală intervenție a legiuitorului, care are posibilitatea să reconfigureze elementele constitutive ale infracțiunii criticate în această cauză —, Curtea constată că dispozițiile art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995 nu pot viza decât operațiunile prevăzute de art. 346 alin. (1) și (2) din Codul penal, operațiuni având ca obiect articole pirotehnice, și anume producerea, experimentarea, prelucrarea, deținerea, transportul, folosirea sau circulația articolelor pirotehnice, fără drept, respectiv sustragerea acestora.
Totodată, Curtea observă că circulația articolelor pirotehnice acoperă și comercializarea acestora, inclusiv operațiunile reglementate de dispozițiile art. 37 lit. b) și c) din Legea nr. 126/1995, care vizează comercializarea anumitor articole pirotehnice, și anume comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani [lit. b)] și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni [lit. c)].
Având în vedere necesitatea de a garanta respectarea regimului juridic stabilit pentru operațiunile ce au ca obiect articole pirotehnice, în scopul de a asigura un înalt nivel de protecție a vieții și sănătății umane și a siguranței publice, precum și protecția și securitatea consumatorilor, ținând seama și de aspectele relevante legate de protecția mediului, Curtea subliniază că revine legiuitorului rolul de a modifica regulile răspunderii penale în materia infracțiunii de nerespectare a regimului articolelor pirotehnice, infracțiune prevăzută de dispozițiile art. 37 din Legea nr. 126/1995, legiuitorul având obligația de a explicita reglementarea criticată, astfel încât orice destinatar al normei penale să își poată adapta conduita prescripțiilor legii.
În concluzie, Curtea constată că dispozițiile art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995 sunt constituționale în măsura în care vizează operațiunile prevăzute de art. 346 alin. (1) și (2) din Codul penal, operațiuni având ca obiect articole pirotehnice.
