Prin Decizia nr.683 din 12 decembrie 2023 publicată în Mon.Of. PARTEA I, Nr. 346/12.IV.2024 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 242 din Codul de procedură civilă, Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor anterior menționate.
Prin Încheierea din 5 februarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 3.146/3/2012, Curtea de Apel București — Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 242 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Vasila Micu în cursul soluționării unei acțiuni având ca obiect „exequatur — recunoașterea înscrisurilor și hotărârilor străine”, solicitându-se îndreptarea unei erori materiale din dispozitivul încheierii prin care Curtea de Apel București a constatat perimarea acțiunii.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia face referire la „protocoalele secretizate scrise și nescrise cu statele UE/terțe și SRI între instituțiile sistemului de forță din România”, statul român de drept neexistând, acesta „fiind condus de forțe oculte străine, devenind teroriștii României în locul adevăratului terorist declarat chiar de SRI, cu interdicție de intrare în România între 2001—2003”. Continuă arătând că „se urmărește arestarea noastră ca răzbunare (…)”, „ajungând nevinovați și fără voia noastră într-o mizerie politică pentru a ne distruge din punct de vedere psihic (…)”.
Curtea de Apel București — Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie apreciază că textul de lege supus controlului este constituțional, întrucât instituirea unor sancțiuni și termene procedurale (suspendarea judecării cauzei pentru lipsa părților) corespunde exigențelor constituționale și convenționale. Arată că dreptul de acces la instanță nu este un drept absolut, ci este supus limitărilor implicite care, în măsura în care nu îl restrâng până la a-i afecta însăși esența, fac parte din marja de apreciere a statului în reglementarea procedurilor.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
C U R T E A,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 242 din Codul de procedură civilă, care au următoarea redactare:
— Art. 242: „Suspendarea judecății cauzei
(1) Când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate. Dispozițiile art. 189 sunt aplicabile.
(2) La cererea părții, judecata va fi reluată dacă obligațiile la care se referă alin. (1) au fost îndeplinite și, potrivit legii, aceasta poate continua.”
În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor art. 1—156 din Constituție.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autoarea acesteia a invocat, ca reper constituțional prin raportare la care ar trebui să se realizeze controlul de constituționalitate, totalitatea articolelor cuprinse în Legea fundamentală, iar pretinsa argumentare a excepției de neconstituționalitate vizează o problematică complet diferită decât cea avută în vedere de prevederile de lege criticate, referitoare la suspendarea judecății din vina reclamantului.
Totodată, modul de formulare a criticilor nu permite decelarea unor motive concrete care să stea la baza analizei conformității textului de lege criticat cu anumite prevederi sau principii cuprinse în Constituție. Ca atare, trimiterea generică la ansamblul dispozițiilor Legii fundamentale nu poate constitui o veritabilă critică de neconstituționalitate, cu atât mai puțin cu cât nici motivarea propriu-zisă nu are vreo legătură cu conținutul normativ al prevederilor art. 242 din Codul de procedură civilă, dedus controlului de constituționalitate.
Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curții Constituționale trebuie motivate, întrucât instanța de contencios constituțional nu se poate substitui autorului excepției în ceea ce privește identificarea și formularea unor motive de neconstituționalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condițiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că „Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți”.
În acest sens, Curtea amintește Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, prin care a statuat că orice excepție de neconstituționalitate trebuie să aibă o anumită structură inerentă și intrinsecă și va cuprinde trei elemente, respectiv: textul contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat și motivarea de către autorul excepției a relației de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituționalității textului criticat. Curtea a constatat că în situația în care textul de referință invocat este suficient de precis și clar, astfel încât instanța constituțională să poată reține în mod rezonabil existența unei minime critici de neconstituționalitate, ea este obligată să analizeze pe fond excepția de neconstituționalitate și să considere deci că autorul acesteia a respectat și a cuprins în excepția ridicată cele trei elemente menționate.
Întrucât în cauza de față se face o trimitere neindividualizată la toate articolele Constituției și având în vedere lipsa explicitării pretinsei relații de contrarietate a prevederilor legale criticate față de acestea, Curtea constată că nu se poate identifica în mod rezonabil nicio critică de neconstituționalitate, astfel că excepția formulată într-o atare modalitate este inadmisibilă.
De altfel, referitor la competența instanțelor judecătorești de a se pronunța cu privire la admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate, Curtea, prin Decizia nr. 888 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010, și Decizia nr. 1.603 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 26 ianuarie 2011, a arătat că neindicarea de către autorul excepției a normei constituționale pentru a cărei încălcare consideră că textul legal atacat este neconstituțional sau trimiterea generică la încălcarea Constituției constituie un motiv de respingere ca inadmisibilă a excepției, întrucât ea nu constituie o veritabilă excepție de neconstituționalitate, în sensul constituțional al termenului. Această consecință se impune, întrucât jurisdicția constituțională nu se poate substitui părții în privința invocării motivului de neconstituționalitate, pentru că un control din oficiu este inadmisibil, având în vedere că nu se poate exercita, decât la sesizare, controlul pe calea excepției de neconstituționalitate. Astfel, în acest caz, instanțele vor respinge excepțiile de neconstituționalitate ca inadmisibile, conform dispozițiilor art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992.
