Contestația formulată în temeiul dispozițiilor art. 549 ind. 1 alin. (6) C. proc. pen. împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară în procedura de confiscare sau de desființare a unui înscris în cazul clasării, nemotivare și sancțiune, a fost o problemă de practică neunitară soluționată de INM.
Problema de drept ce a generat practică neunitară se referă la soluția ce va fi
pronunțată de completul de judecători de cameră preliminară cu privire la contestația formulată împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară în procedura de confiscare sau de desființare a unui înscris în cazul clasării, în situația particulară în care contestația formulată nu a fost motivată.
Conform opiniei INM s-a apreciat că pentru a fi admisibilă contestația formulată în temeiul art. 549 ind. 1 alin. (6) Cod procedură penală, este necesară, potrivit acestor dispoziții legale, nu doar introducerea contestației în termenul de trei zile de la data comunicării încheierii, ci și depunerea motivelor în același termen. Astfel, contestația nemotivată este inadmisibilă, după cum prevede teza a doua a art. 549 ind. 1 alin. (6) Cod procedura penală.
Astfel, dispozițiile art. 549 ind. 1 alin. (6) C. proc. pen. sunt clare, în sensul că „în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, procurorul și persoanele prevăzute la alin. (3) pot face, motivat, contestație. Contestația nemotivată este inadmisibilă. Acestea derogă de la normele generale privitoare la termenul de declarare și motivare a contestației prevăzute în art. 425 ind. 1 alin. (2) și (3) Cod procedură penală, fiind prevăzută, cu caracter obligatoriu, atât declararea contestației în termen de trei zile de la comunicare, cât și motivarea căii de atac în același termen.
Nerespectarea condiției finale se sancționează cu inadmisibilitatea contestației, în baza art. 549 ind. 1 alin. (7) lit a) rap. la art. 549 ind. 1 alin. (6) teza finală Cod procedură penală.