Nu constituie o cauză de stingere sau de micșorare a pedepsei stabilite printr-o hotărâre definitivă, în temeiul dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală din Codul de procedură penală, perioada în care contestatorul s-a aflat în executarea unor măsuri preventive dispuse într-o altă cauză penală care nu a fost soluționată printr-o hotărâre definitivă.
Prin sentința penală nr. x/F din 23 decembrie 2021 a Curții de Apel București – Secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x/318/2021 (x/2021), a fost respinsă, ca nefondata, contestația la executare formulată de contestatorul condamnat A împotriva sentinței penale nr. x/F din 15.02.2019, pronunțata de Curtea de Apel București – Secția I penala, definitiva prin decizia penala nr. x/A din 18.11.2020 pronunțata de Înalta Curte de Casație si Justiție.
Pentru a dispune această soluție, prima instanță a reținut că, prin cererea adresată Judecătoriei Târgu – Jiu și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/318/2021, contestatorul A, deținut în Penitenciarul Tg-Jiu, a formulat contestație la executare, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C.proc.pen., solicitând deducerea perioadei 09.11.2014 – 27.04.2015 în care Tribunalul București a dispus arestarea sa preventivă în dosarul nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
În motivare, contestatorul a arătat că, prin sentința penală nr. x/F din 15.02.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, definitivă prin decizia penala nr. x/A din 18.11.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa închisorii de 3 ani și 4 luni închisoare, fiind emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2019 din 18.11.2020.
Totodată, a susținut că, în dosarul nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București a fost arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la evaziune fiscală și spălare de bani, măsura preventivă fiind prelungită până la data de 27.04.2015, când a fost înlocuită cu cea a controlului judiciar, iar, infracțiunea pentru care a fost condamnat și a cărei pedeapsă o execută în prezent este concurentă cu infracțiunile de complicitate la evaziune fiscala si spălare de bani pentru care a fost arestat preventiv în perioada 09.11.2014 – 27.04.2015.
Prin sentința penală nr. x din 08.09.2021 a Judecătoriei Târgu Jiu, în temeiul art. 47 C.proc.pen., raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C.proc.pen., a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, cu motivarea că, instanța competentă este cea care a pronunțat hotărârea care se execută.
Astfel, s-a apreciat că, obiectul contestației la executare formulate de petentul-condamnat constă în deducerea unei perioade din durata pedepsei de executat, perioadă în care petentul a fost arestat preventiv, astfel că se circumscrie cazului de contestație la executare prevăzut de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C.proc.pen., constituind o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, iar, Curtea de Apel București a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x din 18.11.2020, în baza sentinței penale nr. x/F din 15.02.2019.
Analizând contestația la executare formulată de contestatorul-condamnat A, Curtea a reținut că, în cauză, nu există o cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, întrucât nu există o hotărâre penală definitivă de condamnare care să poată permite o eventuală modificare a pedepsei prin deducerea măsurii arestului preventiv luată într-o altă cauză în care se efectuează cercetări.
În acest sens, s-a arătat că, potrivit jurisprudenței instanței supreme (decizia penală 870/21.09.2017), sintagma „a fost urmărit sau judecat” prevăzută de art. 72 alin. (1) teza a II-a C.pen. se referă la o cauză cu privire la care s-a dat o soluție penală.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestație condamnatul A, solicitând desființarea hotărârii atacate, admiterea contestației la executare și aplicarea dispozițiilor art. 72 alin. (1) C.pen., motivat de faptul că, se impune deducerea perioadei în care s-a aflat în arest preventiv în dosarul nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, respectiv 09.11.2014 – 27.04.2015.
Examinând contestația formulată de condamnatul A, în raport de criticile aduse și actele dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reține că, așa cum este în prezent reglementată contestația la executare (art. 598 C.proc.pen.), aceasta se înfățișează ca un procedeu jurisdicțional ce poate fi exercitat pentru soluționarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii definitive sau după executarea hotărârii definitive, dar în legătura cu aceasta.
Astfel, pe calea contestației la executare nu pot fi invocate aspecte anterioare momentului rămânerii definitive a hotărârii, nu se poate modifica o astfel de hotărâre, prin pronunțarea unei alte soluții, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat și stabilității raporturilor juridice.
Cu rang de principiu, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări și schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunțării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situații apare necesitatea de a se pune de acord conținutul hotărârii puse în executare cu situația obiectivă și a se aduce modificările corespunzătoare în desfășurarea executării.
Totodată, Înalta Curte arată că, inclusiv din perspectiva dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se impune respectarea principiului securității raporturilor juridice, potrivit căruia niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa (Cauza Brumărescu împotriva României).
Examinând cazurile în care se poate formula contestația la executare, se constată că motivele invocate nu pot fi circumscrise dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C.proc.pen., care privesc cazul în care se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei și care presupun un impediment ivit în cursul executării.
Astfel, pentru incidența acestui caz de contestație la executare este necesar ca hotărârea penală vizată să fie executabilă sau aptă de a fi executată, deoarece, așa cum s-a arătat anterior, contestația la executare este un procedeu jurisdicțional ce poate fi exercitat pentru soluționarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii definitive sau după executarea hotărârii definitive, dar în legătura cu aceasta.
Altfel spus, cazurile care țin de micșorarea pedepsei trebuie să apară ulterior dobândirii autorității de lucru judecat, iar instanța de executare să nu fi fost în măsură să ia cunoștință de acestea la data soluționării cauzei.
Pe de altă parte trebuie precizat că aceste cauze de micșorare a pedepsei se referă la alte motive pentru care pedeapsa ar putea fi redusă (lit. d) teza finală a art. 598 C.proc.pen.), iar nu la alte cauze penale, așa cum a susținut contestatorul.
Astfel, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, față de contestatorul condamnat, a fost emis doar un singur mandat de executare a pedepsei închisorii (nr. x/2019 din 18.11.2020, de către Curtea de Apel București), ca urmare a condamnării la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare cu executare în regim privativ de libertate, prin sentința penală nr. x/F din 15.02.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, definitivă prin decizia penală nr. x/A din 18.11.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală, cu deducerea duratei măsurilor preventive privative de libertate de la data de 31.03.2013 la 07.04.2014.
Pe de altă parte, se observă că, în dosarul nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, cauză în care contestatorul are calitatea de inculpat și în care a fost supus unor măsuri preventive în perioada 09.11.2014 – 27.04.2015, nu s-a dispus încă o soluție, împrejurare în raport de care, la pronunțarea hotărârii, potrivit art. 404 alin. (4) lit. (a) C.proc.pen., instanța va trebui să deducă duratei măsurilor preventive privative de libertate (…), indicându-se partea din pedeapsă executată în acest mod.
Prin urmare, raportat și la considerațiile teoretice sus menționate, pe calea contestației la executare nu se poate solicita micșorarea pedepsei cu fracțiunea reprezentată de perioadele în care au fost dispuse măsuri preventive în altă cauză penală aflată în curs de judecată sau în faza de urmărire penală, întrucât nu există o hotărâre penală definitivă de condamnare care ar permite eventuala modificare a pedepsei, chiar și în ipoteza în care faptele ar fi concurente.
Deși contestatorul a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 72 C.pen., Înalta Curte, arată, în acord cu judecătorul fondului, că dispozițiile legale anterior menționate nu-l îndreptățesc a solicita, înainte de pronunțarea unei soluții definitive, oricare ar fi ea, în dosarul penal nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, o astfel de deducere, care operează numai din durata pedepsei închisorii pronunțate, iar în caz de condamnare la pedeapsa amenzii, prin înlăturarea în tot sau în parte a zilelor-amendă.
Prin urmare, numai la momentul pronunțării unei hotărâri definitive de către instanța de judecată în dosarul penal nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București se poate recurge la computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate, potrivit dispozițiilor art. 72 alin. (1) C.pen..
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C.proc.pen., Înalta Curte a respins, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A împotriva sentinței penale nr. x/F din 23 decembrie 2021 a Curții de Apel București – Secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x/318/2021 (x/2021).
