Schimbarea obiectului judecăţii fără a pune în discuţie această chestiune, conduce la nerespectarea principiului dublului grad de jurisdicţie, întrucât este imposibilă pronunțarea asupra
contestaţiei la executare omisso medio, direct în calea de atac.
Prin sentinţa penală nr. 180/F din data de 17 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală, în baza art. 599 alin. (1) raportat la art. 597 alin. (4) C.proc.pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de petentul A cu privire la sentința penală nr. 25 din 12.02.2016 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția I Penală. În considerentele sentinţei pronunţate, Curtea a constatat că, la data de 13.10.2022, a fost înregistrată spre competentă soluţionare, sesizarea Tribunalului Ilfov – Secţia Penală cu privire la cererea formulată de petentul A prin care a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, în raport de dispoziţiile art. 6 C.pen.
Au fost ataşat dosarele nr. x/3/2022 al Tribunalului Ilfov şi nr. x/3/2021 al Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală şi al Curţii de Apel Bucureşti –Secţia a II-a Penală.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constat că prin sentinţa penală nr. 07/F din 22.06.2022 pronunţată de Tribunalul Ilfov – Secţia Penală, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/3/2022, la data de 07.03.2022, petentul – condamnat A a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, în raport de dispoziţiile art. 6 C.pen.
În susţinerea cererii a arătat, în esenţă, că a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 108/2014 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 834/2014 a Curţii de Apel Bucureşti, la o pedeapsă de 19 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la tâlhărie, violare de domiciliu, uzurpare de calităţi oficiale, tâlhărie, tâlhărie cu consecinţe deosebit de grave, violare de domiciliu, uzurpare de calităţi oficiale, port ilegal de decoraţii sau însemne distinctive, tâlhărie cu consecinţe deosebit de grave, violare de domiciliu, lipsire de libertate în mod ilegal (2 infracţiuni), uzurpare de calităţi oficiale şi port ilegal de decoraţii sau semne distinctive etc.
Petentul a arătat că instanţa a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2066/09.08.2012 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 2471/20.12.2012 a Curţii de Apel Bucureşti- Secţia a II-a Penală, în pedepsele componente: 5 ani închisoare, 3 ani închisoare şi sporul de 6 ani închisoare. Totodată, a precizat că, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 36 Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate în dosarul nr. x/3/2012 şi prin sentinţa penală nr. 2066/09.08.2012 Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 17 ani închisoare, sporită cu 2 ani, astfel încât pedeapsa ce urma a fi executată era de 19 ani închisoare.
S-a arătat că în dosarul nr. x/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti a emis mandatul de executare a pedepsei nr. 69/15.09.2016. Invocând dispoziţiile art. 6 alin. (1) C.pen., persoana condamnată a solicitat reducerea pedepselor de câte 4 ani închisoare aplicate pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 192 alin. (1), (2) C.pen. (fapta din 13.08.2010), art. 192 alin. (1), (2) C.pen. (fapta din 29.09.2010), art. 192 alin. (1), (2) C.pen. (fapta din 28.11.2010), având în vedere că noul Cod penal prevede un maxim special de 3 ani închisoare.
S-a solicitat reducerea pedepselor aplicate pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. a), alin. (2) ind. 1 lit. a), b), c) şi alin. (3) C.pen. pentru care s-a dispus
condamnarea la pedeapsa de 16 ani închisoare (fapta din 29.09.2010) şi prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. a), b alin. (2) ind. 1 lit. a), c) şi alin. (3) C.pen. pentru care s-a dispus condamnarea la pedeapsa de 17 ani închisoare (fapta din 28.11.2010), având în vedere că în forma actuală pedeapsa maximă pentru infracţiunea de tâlhărie calificată este de 10 ani închisoare.
În ceea ce priveşte pedeapsa rezultantă, a solicitat să fie calculată în conformitate cu decizia nr. 1/2014 a ÎCCJ.
Prin sentinţa penală nr. 275/21.03.2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală în dosarul nr. x/3/2022, în temeiul art. 47 C.proc.pen. şi art. 595 alin. (2) C.proc.pen. s-a admis excepţia necompetenței teritoriale a Tribunalului Bucureşti, invocată de reprezentantul Ministerului Public şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect constatarea intervenirii unei legi penale noi, formulată de persoana condamnată A, în favoarea Tribunalului Ilfov. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov – Secţia Penală la data de 09.05.2022 sub nr. x/3/2022.
La termenul de judecata din data de 22.06.2022, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetentei teritoriale a Tribunalului Ilfov, excepţie care a fost admisă în conformitate cu
dispoziţiile art. 595 alin. (2) C.proc.pen., care prevăd că instanța competentă să dispună asupra cererii având ca obiect intervenirea unei legi penale noi este instanța de executare sau, în cazul în care persoana condamnată se află în executarea pedepsei sau a unei măsuri educative, instanța corespunzătoare în grad în a cărei circumscripție se află locul de deținere sau după caz, centrul educativ ori centrul de detenție.
Tribunalul a reţinut că petentul – condamnat se află în executarea unei pedepse de 19 ani şi 6 luni închisoare aplicată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală prin sentinţa penală nr. 25/12.02.2016, definitivă prin încheierea din data de 14.09.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală la data de 13.10.2022 sub nr. x/3/2022.
Avocatul din oficiu la termenul din 17.11.2022 a solicitat admiterea cererii din data de 07.03.2022 şi reducerea pedepselor aplicate contestatorului A pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 192 alin. (1) şi (2) Cod penal de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare, conform prevederilor Codului penal, cu referire la sentinţa penală nr. 108/2014 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 834/2014 a Curţii de Apel Bucureşti prin care acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 19 ani şi 6 luni închisoare pentru tâlhărie şi alte fapte. Faţă de acestea, apărătorul din oficiu a solicitat desfiinţarea sentinţei penale contestate şi rejudecând, în baza dispoziţiilor art. 595 C.proc.pen. raportat la art. 6 C.pen., admiterea cererii formulate.
Curtea, analizând contestaţia la executare formulată de petentul A, a apreciat că aceasta este inadmisibilă pentru considerente expuse în cuprinsul hotărârii pronunţate.
Astfel, s-a reţinut că petentul A a formulat contestaţie la executare solicitând reducerea unor pedepse aplicate pentru comiterea unor infracțiuni prin sentinţa penală nr. 108/30.01.2014 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 834/26.06.2014 a Curţii de Apel Bucureşti-Secția a II-a Penală, arătând, în esență, că a fost condamnat prin sentinţa penală respectivă la o pedeapsă de 19 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la tâlhărie, violare de domiciliu, uzurpare de calităţi oficiale, tâlhărie, tâlhărie cu consecinţe deosebit de grave, violare de domiciliu, uzurpare de calităţi oficiale, port ilegal de decoraţii sau însemne distinctive, tâlhărie cu consecinţe deosebit de grave, violare de domiciliu, lipsire de libertate în mod ilegal (2 infracţiuni), uzurpare de calităţi oficiale şi port ilegal de decoraţii sau semne distinctive. Contestatorul a solicitat aplicarea art. 6 C.pen. în privința unora dintre infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea sa definitivă, întrucât maximul special al pedepselor prevăzute de Codul penal în vigoare sunt mai reduse comparativ cu acelea prevăzute de Codul penal din 1968.
Curtea de apel a considerat că petentul nu a invocat un temei de drept al cererii sale, însă acesta este reglementat prin dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C.proc.pen.
Referitor la contestația la executare, instanţa a notat că reprezintă un remediu procedural ce vizează incidente intervenite în cursul executării unei hotărâri penale, ce poate fi formulată în cazurile prevăzute la art. 598 alin. (1) C.proc.pen. Potrivit art. 598 alin. (1) C.proc.pen.:„(1) Contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei”.
S-a mai precizat despre contestaţia la executare că este un mijloc procesual ce poate fi utilizat după rămânerea definitivă a unei hotărâri penale, înainte de punerea în executare a acesteia, în cursul executării pedepsei şi chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea ei, în esență, contestația la executare vizând doar incidente ivite în faza de executare a hotărârii penale definitive.
Totodată, s-a menţionat referitor la contestaţia la executare că vizează nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii penale, iar nu legalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, putând fi vizate exclusiv aspecte ce se referă la executarea hotărârii intrate în putere lucrului judecat, fără a se putea aduce modificări în ceea ce priveşte soluţia instanței. În speță, Curtea a constatat că prin decizia penală nr. 834/26.06.2014 a Curţii de Apel Bucureşti-Secția a II-a Penală (pronunțată deci după intrarea în vigoare a Codului penal, la 01.02.2014) a fost analizată incidența dispozițiilor art. 5 Cod penal în privința infracțiunilor deduse judecății, hotărându-se că în cazul contestatorului A legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1968.
Curtea a reținut că pe calea contestației la executare nu se poate proceda la reanalizarea legii penale mai favorabile contestatorului, aspect stabilit prin hotărâre penală definitivă, în condițiile în care aceasta se bucură de autoritate de lucru judecat.
Prin urmare, considerându-se că cererea petentului A vizează aspecte ce nu pot face obiectul unei contestații la executare, acesta solicitând în esență reanalizarea unor împrejurări intrate în puterea lucrului judecat, Curtea a constatat că nu este admisibilă contestația la executare ce face obiectul cauzei.
Examinând contestaţia formulată de condamnatul A împotriva sentinței penale nr. 180/F din data de 17 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală, Înalta Curte constată următoarele:
Prin contestaţia la executare formulată prin apărător ales, înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, la data de 07.03.2022, sub nr. x/3/2022, contestatorul condamnat A a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, invocând dispoziţiile art. 6 C.pen.
În susţinerea cererii a arătat, în esenţă, că a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 108/2014 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 834/A/2014 a Curţii de Apel Bucureşti – Secția a II-a Penală, la o pedeapsă de 19 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la tâlhărie, tâlhărie, tâlhărie cu consecinţe deosebit de grave, violare de domiciliu, uzurpare de calităţi oficiale, port ilegal de decoraţii sau însemne distinctive, lipsire de libertate în mod ilegal şi port ilegal de decoraţii sau semne distinctive. Invocând dispoziţiile art. 6 alin. (1) C.pen., persoana condamnată a solicitat reducerea pedepselor aplicate pentru săvârşirea a trei infracţiuni de violare de domiciliu, prevăzute de art. 192 alin. (1), (2) C.pen. (fapte din 13.08.2010, 29.09.2010 şi 28.11.2010), de la pedepsele de câte 4 ani închisoare la pedepse de câte 3 ani închisoare fiecare, având în vedere maximul special prevăzut de noul Cod penal pentru această infracţiune.
Totodată, a solicitat reducerea pedepsei de 16 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie cu consecinţe deosebit de grave, prevăzute de art. 211 alin. (1), 2 lit. a), alin. (2) ind.1 lit. a), b) şi alin.(3) C.pen. (fapta din 29.09.2010) şi a pedepsei de 17 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie cu consecinţe deosebit de grave, prevăzute de art. 211 alin. (1), (2) lit. a), b) alin.(2) ind.1 lit. a), c) şi alin. (3) C.pen. (fapta din 28.11.2010), la pedepse de câte 10 ani închisoare, atât cât este maximul special pentru această infracţiune prevăzut în noul Cod penal.
În ceea ce priveşte pedeapsa rezultantă, a solicitat să fie calculată în conformitate cu decizia nr. 1/2014 a ÎCCJ.
Cu prioritate, Înalta Curte reţine că, în prezent, contestatorul condamnat A se află în executarea pedepsei de 19 ani şi 6 luni închisoare care a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 25 din 12.02.2016 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, definitivă prin încheierea din 14.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, în baza căreia s-a emis MEPI nr. x/15.09.2016 (neexistând niciun MEPI în aşteptare pentru altă condamnare definitivă), ceea ce atrage competenţa de soluţionare în primă instanţă a contestaţiei la executare formulate de A în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, instanţă de executare conform art. 553 alin. (1) C.proc.pen. Analizând calea de atac a prezentei contestaţii în funcţie de motivele susţinute de condamnatul A, Înalta Curte constată că în motivarea sentinţei contestate s-a reţinut, în mod eronat, că petentul nu a invocat un temei de drept al cererii sale, iar prima instanţă a stabilit că cererea condamnatului se încadrează în dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C.proc.pen. (cu referire la art. 5 C.pen.), care nu au fost puse în discuţia contradictorie a participanţilor la procesul penal. Contrar celor statuate de curtea de apel, prin cererea de contestaţie la executare, contestatorul A a indicat ca temei al cererii sale prevederile art. 6 C.pen. care reglementează aplicarea legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a condamnării şi pot fi valorificate pe calea contestaţiei la executare în baza dispoziţiilor art. 595 C.proc.pen., ce poartă denumirea marginală Intervenirea unei legi penale noi şi sunt reglementate în Codul de procedură penală în cadrul Secţiunii a IV-a -Înlăturarea sau modificarea pedepsei din Capitolul III – Alte dispoziţii privind executarea al Titlului V – Executarea hotărârilor penale din.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti ca urmare a declinării competenţei de soluţionare în favoarea acestei instanţe, dispusă prin sentinţa penală nr. 97/F din 22.06.2022 a Tribunalului Ilfov – Secţia Penală, cu motivarea că, potrivit art. 595 alin.(2) C.proc.pen., instanţa competentă să dispună asupra cererii având ca obiect intervenirea unei legi penale noi este instanţa de executare, iar dacă persoana condamnată se află în executarea pedepsei de către instanţa corespunzătoare în grad în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.
Temeiul de drept al contestaţiei la executare prevăzut de art. 595 coroborat cu art. 6 C.pen. a fost susţinut de contestator, în mod constant, prin concluziile formulate în apărarea sa în primă instanţă şi în calea de atac a contestaţiei.
Or, curtea de apel a schimbat temeiul de drept al contestaţiei la executare formulate de condamnatul A, stabilind în cuprinsul sentinţei contestate că acesta este cel prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C.proc.pen. cu raportare la art. 5 C.pen. (acest din urmă text legal reglementând aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei), ceea ce a condus la lipsa evaluării totale a pretenţiilor petentului.
Astfel, se reţine că petentul contestator a invocat dispoziţiile art. 6 C.pen. în raport de sentinţa penală nr. 25 din 12.02.2016 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, definitivă prin încheierea din 14.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât a făcut referire la pedeapsa de 19 ani şi 6 luni închisoare, în executarea căreia se află, iar prima instanţă a analizat sentinţa penală nr. 108/2014 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 834/A/2014 a Curţii de Apel Bucureşti – Secția a II-a Penală, prin raportare la dispoziţiile art. 5 C.pen.
Schimbarea obiectului judecăţii fără a pune în discuţie această chestiune, conduce la nerespectarea principiului dublului grad de jurisdicţie, întrucât este imposibilă pronunțarea asupra
contestaţiei la executare omisso medio, direct în calea de atac. Potrivit art. 4251 alin. (1) C.proc.pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel, iar conform alin. (7) pct. 2 lit. b) al aceluiaşi articol, are loc admiterea contestaţiei, desfiinţarea hotărârii atacate şi dispunerea rejudecării cauzei de către judecătorul sau completul care a pronunţat-o, atunci când se constată că nu au fost respectate dispoziţiile privind citarea.
Însă, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 16 din Constituţie care prevăd că cetăţenii sunt egali în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări, precum şi ale art. 20 alin. (2) din Constituția României, în conformitate cu care „dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”. Astfel, se apreciază că au prioritate dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că, pe de-o parte, trebuie să existe o judecată efectivă în raport de obiectul judecăţii indicat de contestator în cererea formulată, iar, pe de alt[ parte, trebuie respectat în mod real principiul dublului grad de jurisdicție.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 597 raportat la art. 4251 alin.(7) pct. 2 lit. b) C.proc.pen., a admis contestația formulată de contestatorul A împotriva sentinței penale nr. 180/F din data de 17 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală. A desființat, în parte, sentinţa contestată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
A menținut actele efectuate în cauză până la data 17 noiembrie 2022.
