Suspendarea judecăţii nu este compatibilă cu caracterul incidental al contestaţiei la tergiversarea procesului şi cu scopul pentru care a fost instituit acest remediu procesual. Aceasta întrucât, prin dispoziţiile art.525 şi următ. C.proc.civ., legiuitorul a reglementat contestaţia la tergiversarea procesului, ca un mijloc procedural pus la îndemâna părţilor, în scopul accelerării desfăşurării şi finalizării procesului civil, prin înlăturarea dificultăţilor survenite pe parcursul derulării acestuia, care ar putea împiedica soluţionarea cauzei într-un termen „optim şi previzibil”.
Prin urmare, chiar dacă, potrivit prevederilor art.411 alin. (1) teza I C.proc.civ., judecătorul va suspenda cauza când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei şi nici nu a solicitat judecata în lipsă, judecata contestaţiei la tergiversare nu poate fi suspendată, de vreme ce scopul reglementării acesteia în normele de drept procesual civil a avut ca premisă soluţionarea într-un termen optim a procesului în legătură cu care a fost promovată.
1.1 Prin încheierea din 10.10.2022, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, în baza dispoziţiilor art.411 alin.1 pct.2 C.proc.civ., a suspendat judecata contestaţiei la tergiversarea procesului care formează obiectul dosarului nr. x/3/2022 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a civilă, formulată de petenta A. în contradictoriu cu intimata B.
1.2 Prin încheierea din 7.11.2022, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a respins cererea de repunere pe rol formulată de petenta A., menţinând măsura suspendării judecării contestaţiei la tergiversarea procesului promovată în legătură cu dosarul nr. x/3/2022, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata B.
Împotriva încheierilor din 10.10.2022 şi din 7.11.2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, au declarat recurs recurentele A. şi B., solicitând casarea acestora şi trimiterea cauzei pentru soluționarea contestației privind tergiversarea procesului, în baza art.497 C.proc.civ.
2.1 În dezvoltarea criticilor formulate împotriva încheierii din 10.10.2022 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, recurentele au invocat nelegalitatea acesteia din perspectiva încălcării unei proceduri necontencioase și speciale, căreia susţin că i se circumscrie contestaţia la tergiversarea procesului (art.527 C.proc.civ., respectiv celor cuprinse în Cartea a III-a din acest act normativ).
În ceea ce priveşte suspendarea procesului, cu referire la prevederile art.536 alin.1 şi alin.2 C.proc.civ., recurentele au arătat că această măsură se subsumează materiei contencioase cuprinse în Cartea a II-a – Procedura contencioasă, Titlul I – Procedura în faţa primei instanţe, Capitolul III – Unele incidente procedurale, Secţiunea a 3-a – Suspendarea procesului.
Chiar şi în cazul în care contestația privind tergiversarea procesului ar fi fost de natură contencioasă, recurentele au apreciat că judecata acesteia nu putea fi suspendată, întrucât suspendarea vizează numai procesul și judecata lui, denumirea Secțiunii a 3-a fiind neechivocă.
Recurentele au arătat că, prin încheierea din 10.10.2022, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a suspendat judecata contestației la tergiversarea procesului, în baza art. 411 alin.1 pct.2 C.proc.civ., iar conform procedurii speciale căreia aceasta i se circumscrie, potrivit art.536 din acelaşi act normativ, o atare măsură nu este compatibilă cu natura necontencioasă a cererii.
Au susţinut că suspendarea judecăţii este o soluție ce implică o tergiversare a judecării cauzei, fiind contrară scopului pentru care a fost instituită, cât și principiului est modus in rebus, lipsa de compatibilitate cu natura necontencioasă a cererii rezultând explicit din reglementarea specială a dispoziţiilor art.525 alin.4 – alin.6 C.proc.civ.
Faptul că hotărârea dată asupra contestației nu este suspusă niciunei căi de atac a fost apreciat de către recurente că nu înlătură obligația constituțională a judecătorilor de a se supune numai legii. La data la care s-a dispus suspendarea judecării contestației la tergiversare, iar nu a procesului cu privire la care aceasta a fost formulată, termenul de 10 zile reglementat de art.525 alin.4 C.proc.civ. pentru soluționarea contestației la tergiversare expirase.
2.2 Prin criticile formulate împotriva încheierii din 7.11.2022 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, recurentele au susţinut că cererea formulată subsecvent suspendării judecării cauzei – de reluare a judecăţii – a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.415 pct.1 teza a II-a C.proc.civ. Prin intermediul acesteia s-a solicitat fixarea termenului pentru soluționarea contestației, deoarece, potrivit acestui text legal, ca efect al formulării sale, judecata se reia de drept, suspendarea fiind dispusă pentru lipsa părților, în baza art.411 alin.1 pct.2 C.proc.civ.
Întrucât prin această încheiere s-a menținut măsura suspendării, iar soluția era accesorie celei de suspendare, în ipoteza admiterii recursului împotriva încheierii de suspendare dispuse prin încheierea din 10.10.2022, urmează a se admite, pe cale de consecință, și recursul formulat împotriva încheierii din 7.11.2022, constatându-se că această încheiere a rămas fără obiect.
Recurentele au invocat nelegalitatea încheierii din 7.11.2022 şi prin prisma faptului că pronunțarea nu poartă asupra cererii formulate. Au arătat că, deşi cererea s-a intitulat „de reluare a judecăţii”, prin dispozitivul încheierii a fost respinsă o cerere de repunere pe rol, fără ca instanţa să fi dispus recalificarea acesteia în condițiile legii, nefiind pusă nici în discuţia părţilor.
De asemenea, au afirmat că încheierea recurată nu se corelează cu temeiul de drept pe care a fost întemeiată cererea de reluare a judecăţii – art.415 pct.1 teza a II-a C.proc.civ. – instanţa nefăcând vreo referire la acest text de lege.
Recurentele au afirmat că, prin încheierea criticată, curtea de apel nu a motivat în drept soluţia adoptată, niciuna dintre cele două dispoziții care compun dispozitivul ei neputând fi circumscrise prevederilor constituționale.
Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 20.12.2022.
Prin rezoluţia de primire a dosarului, a fost stabilit termen pentru soluţionarea recursului la 11.05.2023, cu citarea părţilor în şedinţă publică.
La termenul menţionat, Înalta Curte, constatând lipsa părţilor şi faptul că acestea au solicitat judecata în lipsă, a rămas în pronunţare asupra recursului.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a fost înregistrată, la 26.09.2022, contestaţia formulată de petenta A. cu privire la tergiversarea procesului, respectiv a contestaţiei în anulare care formează obiectul dosarului nr. x/3/2022 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a civilă.
Prin încheierea din 10.10.2022, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, constatând lipsa părţilor şi faptul că acestea nu au solicitat soluţionarea în lipsă, în baza dispoziţiilor art.411 alin.1 pct.2 C.proc.civ., a suspendat judecata contestaţiei la tergiversarea procesului.
Prin încheierea din 7.11.2022, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a respins cererea de repunere pe rol formulată de petenta A., menţinând măsura suspendării judecării contestaţiei la tergiversarea procesului.
În esenţă, criticile invocate în recurs au vizat, pe de o parte, nelegalitatea încheierii din 10.10.2022 din perspectiva soluţiei de suspendare a judecării contestaţiei la tergiversarea procesului, în legătură cu care recurentele au susţinut că a fost în mod greşit adoptată, în raport de caracterul necontencios şi urgent al acestei proceduri, iar pe de altă parte, nelegalitatea încheierii din 7.11.2022, prin prisma respingerii eronate a unei cereri de repunere pe rol (deşi cererea era intitulată de reluare a judecării cauzei) şi de menţinere a măsurii suspendării judecăţii, soluţii despre care recurentele au învederat că înfrâng scopul pentru care contestaţia la tergiversare a fost instituită, care se degajă din dispoziţiile art.525 alin.4 – 6 şi art.527 C.proc.civ.. Recurentele au invocat şi o nelegală motivare a încheierii din 7.11.2022, susţinând că aceasta nu se corelează cu temeiul de drept pe care a fost întemeiată cererea de reluare a judecăţii, respectiv art.415 pct.1 teza a II-a C.proc.civ., la care instanţa nu a făcut nicio referire.
Criticile, care se circumscriu dispoziţiilor art.488 alin.1 pct.5 C.proc.civ., sunt fondate.
Prin dispoziţiile art.525 şi următ. C.proc.civ., legiuitorul a reglementat contestaţia la tergiversarea procesului, ca un mijloc procedural pus la îndemâna părţilor, în scopul accelerării desfăşurării şi finalizării procesului civil, prin înlăturarea dificultăţilor survenite pe parcursul derulării acestuia, care ar putea împiedica soluţionarea într-un termen „optim şi previzibil”.
Din examinarea cazurilor în care contestaţia la tergiversarea procesului poate fi formulată (enumerate la art.522 alin.2 C.proc.civ.), reiese că acest mijloc procedural reprezintă un remediu care îşi găseşte aplicarea în ipoteza în careinstanţa de judecată cauzează o amânare nejustificată a procesului civil sau nu dispune măsurile necesare în vederea asigurării soluţionării într-un termen rezonabil.
În literatura juridică s-a apreciat că această instituţie juridică se află în strânsă legătură cu dreptul la un proces echitabil, consacrat ca un drept fundamental în art.21 alin.3 din Constituţie şi în art.6 paragr.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, precum şi ca un principiu al procesului civil, în reglementarea art.6 din Codul de procedură civilă.
Potrivit acestui ultim articol, care reprezintă o transpunere în dreptul procesual civil intern a prevederilor art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, în conţinutul dreptului la un proces echitabil este inclusă şi durata optimă şi previzibilă a procedurii, care se raportează la complexitatea cauzei, la comportamentul părţilor şi la miza litigiului.
Referitor la contestaţia la tergiversarea procesului, din ansamblul normelor care o reglementează reiese că este o procedură specială ce reprezintă un mecanism accelerator al soluţionării procesului civil, având ca scop evitarea depăşirii duratei rezonabile a acestuia.
În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin decizia nr.604 din 16 iulie 2020 referitoare la excepția de neconstituționalitatea dispozițiilor art.524 alin.3 C.proc.civ. (paragr.17-18), care a statuat că „Natura contestației nu este aceea a unei căi de atac împotriva hotărârii/hotărârilor judecătorești pronunțate, ci a unui remediu procesual care să dinamizeze judecarea cauzei, pe de o parte, prin identificarea punctelor în care instanța care judecă cererea principală nu a îndeplinit în termenul prevăzut de lege anumite acte ce țin de judecata cauzei, nu a luat măsurile legale pentru a responsabiliza participanții la proces sau nu și-a îndeplinit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil și, pe de altă parte, prin luarea măsurilor necesare înlăturării situației care a provocat tergiversarea judecății. Astfel, scopul instituirii procedurii a fost acela de a se remedia rapid și eficient situațiile în care judecarea cauzei stagnează fie din motive neimputabile instanței, dar cu privire la care aceasta nu a luat măsurile legale necesare dinamizării procesului, fie din motive imputabile instanței care nu a efectuat lucrările cauzei în termenul defipt de lege sau a avut o conduită procesuală ce denotă lentoare.”
Raportând aceste considerente la judecata realizată de curtea de apel prin încheierile recurate, Înalta Curte constată că măsura suspendării judecăţii contestaţiei la tergiversarea procesului şi, implicit, menţinerea acestei măsuri prin respingerea cererii de repunere pe rol, contravin dispoziţiilor legale care o reglementează şi scopului pentru care a fost legiferată.
Înalta Curte constată că, prin contestaţia la tergiversarea procesului care formează obiectul dosarului nr. x/3/2022 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a civilă, recurentele au susţinut că, deşi acesta vizează o contestaţie în anulare care, potrivit art.508 alin.1 C.proc.civ. se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, tribunalul nu a procedat la repartizarea aleatorie şi la stabilirea unui termen pentru judecata acesteia, după admiterea cererii de abţinere a judecătorului iniţial învestit, fiind incidente ipotezele prevăzute de art.522 alin.1, alin.2 pct.1 şi alin.4 C.proc.civ..
Deşi este real că, potrivit prevederilor art.411 alin.1 teza I C.proc.civ., judecătorul va suspenda cauza când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei şi nici nu a solicitat judecata în lipsă, suspendarea judecăţii şi, implicit, menţinerea acestei măsuri de către curtea de apel prin încheierile recurate nu sunt compatibile cu caracterul incidental al contestaţiei la tergiversarea procesului şi cu scopul pentru care a fost instituit acest remediu procesual.
Caracterul incidental al procedurii reglementate prin art.522 C.proc.civ. reiese din însăşi economia acestei norme legale, care condiţionează formularea contestaţiei la tergiversare de existenţa unui proces pendinte, în situaţia nerespectării de către instanţa învestită cu soluţionarea acestuia a termenelor prevăzute de lege pentru desfăşurarea procedurii de judecată.
Prin urmare, judecata contestaţiei la tergiversare nu poate fi suspendată, de vreme ce scopul reglementării acesteia în normele de drept procesual civil a avut ca premisă soluţionarea într-un termen optim a procesului în legătură cu care a fost promovată.
Din această perspectivă, sunt corecte alegaţiile recurentelor cu privire la nelegalitatea încheierilor recurate, prin care curtea de apel a dispus suspendarea judecării contestaţiei la tergiversare pentru lipsa părţilor şi pentru că acestea nu au solicitat judecata în lipsă, iar, ulterior, a hotărât menţinerea acestei măsuri pentru acelaşi motiv.
În considerarea caracterului urgent al soluţionării contestaţiei la tergiversare, recurentele au formulat cerere de reluare a judecăţii (respinsă prin dispozitivul încheierii din 7 noiembrie 2022, ca cerere de repunere pe rol), motivând că suspendarea judecării contravine dispoziţiilor art.525 alin.3 şi alin.4 C.proc.civ., acest ultim alineat stabilind în sarcina instanţei obligaţia de a soluţiona contestaţia în termen de 10 zile de la primirea dosarului.
Astfel, apare ca fiind nelegală soluţia curţii de apel, de respingere a cererii de redeschidere a judecăţii cauzei suspendate, de vreme ce aceasta a condus, astfel cum corect au susţinut recurentele, pe de o parte la tergiversarea soluţionării contestaţiei, iar, pe de altă parte, la încălcarea dreptului lor de a obţine soluţionarea procesului în legătură cu care aceasta a fost formulată într-un termen optim şi previzibil.
Contrar celor afirmate de recurente, curtea a expus considerentele pentru care a procedat la respingerea cererii de repunere pe rol, reţinând că motivele pe care acestea le-au invocat nu constituie aserţiuni formulate în susţinerea cererii de reluare a judecăţii, ci critici ale încheierii de suspendare din 1010.2022, care nu pot fi examinate în cadrul judecăţii unei cereri de repunere pe rol.
Însă, indiferent de denumirea sub care cererea de redeschidere a procesului formulată de recurente a fost respinsă (aceasta având ca finalitate repunerea pe rol a cauzei), curtea de apel ar fi trebuit să dea eficienţă acestei solicitări şi să procedeze la repunerea pe rol a contestaţiei la tergiversare, pentru a nu înfrânge scopul normelor pentru care a fost edictată şi pentru a preveni trenarea nejustificată a soluţionării sale.
Înalta Curte aminteşte că, în repetate rânduri Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sancţionat lipsa mijloacelor legale de a acţiona în cazul depăşirii termenului rezonabil, stabilind, în jurisprudenţa sa, că îndeplinirea condiţiei „termenului rezonabil” nu se limitează la „crearea unui sistem judiciar eficient, care să nu permită întârzieri procedurale ori administrative”, ci implică şi „oferirea unor remedii efective pentru situaţia depăşirii duratei rezonabile a procedurilor judiciare, conform art.13 din Convenţie”.
În raport de considerentele expuse şi de normele care guvernează contestaţia la tergiversarea procesului, Înalta Curte, în baza art.497 C.proc.civ., a admis recursul declarat de petentele A. şi B. împotriva încheierilor din 10.10.2022 şi din 7.11.2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, a casat încheierile recurate şi a trimis cauza, pentru continuarea judecăţii acesteia, la Curtea de Apel Bucureşti.
