În urma întâlnirii procurorilor șefi în materia dreptului procesual penal—parte general s-a avut în vedere și ridicarea de înscrisuri, mai exact contractul de prestări servicii de comunicații pentru identificarea unui abonat pornind de la utilizarea unui IP dinamic; raportul cu procedura prevăzută de art. 152 Cod procedură penală.
Problema pe care autorul întrebării o pune în discuție este dacă obținerea contractului în baza căruia se prestează servicii de comunicații electronice de către un utilizator, în situația în care se cunoaște IP-ul dinamic folosit, se poate realiza în baza art. 170 alin. (2) lit. b) C.P.P. sau doar în baza art. 152 C.P.P., arătându-se că furnizorii de rețele publice de comunicații electronice refuză comunicarea contractului în baza căruia au prestat servicii unui client în principal în baza Deciziei 440/2014 a Curții Constituționale și în baza deciziei pronunțate de Curtea Europeană a drepturilor omului în cauza arătând în esență că pentru a stabili, pe baza IP-lui dinamic, cine este titularul unui contract, este necesară cercetarea datelor de trafic.
Opinia autorului întrebării este în sensul că, pentru a stabili natura procedeului probator impus de legiuitor a fi folosit, ceea ce prezintă importanță este natura mijlocului de probă obținut, nu natura activității necesare pentru obținerea acelui mijloc de probă. Astfel, în temeiul art. 152 se pot obține doar date de trafic, nu contracte de prestări servicii de comunicații electronice.
În argumentele de respingere, furnizorii de rețele publice de comunicații electronice au arătat că obținerea datelor de identificare ale utilizatorului în baza exclusivă a unei solicitări scrise a organelor de cercetare penală încalcă articolul 8 din C.E.D.O.
Autorul întrebării susține că argumentele din cauze CEDO menționată nu sunt aplicabile, întrucât soluția instanței europene a avut în vedere o calificare preexistentă în dreptul intern sloven, în contextul național nu a intervenit o asemenea calificare, ceea ce ar face ca jurisprudența CEDO din cauza menționată să nu fie aplicabilă dreptului românesc.
În opinia INM, stabilirea persoanei care este beneficiara serviciilor de comunicații și căreia, în cadrul acestor servicii, i s-a alocat un anume IP, reprezintă obținerea unei „date referitoare la abonat sau utilizator”.
Potrivit art. 170 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., organul de urmărire penală poate dispune, fără încuviințarea judecătorului, ca orice furnizor de reţele publice de comunicaţii electronice sau furnizor de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului să îi comunice anumite date referitoare la abonaţi, utilizatori şi la serviciile prestate, aflate în posesia sau sub controlul său, altele decât conţinutul comunicaţiilor și decât cele prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. j) – adică altele decât datele de trafic și localizare.
Pentru a stabili procedura de urmat ar trebui acordată relevanță naturii probei obținute, în speță natura probei corespunzând procedurii descrise la art. 170 alin. (2) C. proc. pen.
Cu toate acestea, în cazul utilizării unui IP dinamic, obținerea acestei informații nu poate avea loc decât subsecvent examinării datelor de trafic prelucrate de furnizorul de comunicații.
Art. 152 Cod Procedură Penală
Art. 152 Obţinerea datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, altele decât conţinutul comunicaţiilor, şi reţinute de către aceştia
(1) Organele de urmărire penală, cu autorizarea prealabilă a judecătorului de drepturi şi libertăţi, pot solicita unui furnizor de reţele publice de comunicaţii electronice sau unui furnizor de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului transmiterea datelor reţinute, în baza legii speciale privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, altele decât conţinutul comunicaţiilor, în cazul în care există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni şi există temeiuri pentru a se crede că datele solicitate constituie probe, pentru categoriile de infracţiuni prevăzute de legea privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului.
(2) Judecătorul de drepturi şi libertăţi se pronunţă în termen de 48 de ore cu privire la solicitarea organelor de urmărire penală de transmitere a datelor, prin încheiere motivată, în camera de consiliu.
(3) Furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului care colaborează cu organele de urmărire penală au obligaţia de a păstra secretul operaţiunii efectuate.
Art. 170 Predarea obiectelor, înscrisurilor sau a datelor informatice (2) De asemenea, în condiţiile alin. (1), organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate dispune ca:
b) orice furnizor de reţele publice de comunicaţii electronice sau furnizor de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului să comunice anumite date referitoare la abonaţi, utilizatori şi la serviciile prestate, aflate în posesia sau sub controlul său, altele decât conţinutul comunicaţiilor şi decât cele prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. j).
