Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au precizat, vineri, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Potrivit surselor citate, cauţiunea a fost stabilită la suma de 500.000 de lei.
Coldea a ieşit vineri din sediul DNA după mai bine de 15 ore de audieri, el refuzând să facă declaraţii jurnaliştilor.
Tot sub control judiciar au fost plasaţi şi fostul general SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăila.
Omul de afaceri Cătălin Hideg, cel care i-a denunţat la DNA pe foştii generali SRI Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, a declarat joi, într-o intervenţie la Antena 3, că aceştia i-ar fi cerut, prin intermediul avocatului Doru Trăilă, suma de 600.000 de euro pentru a-l ajuta să obţină o pedeapsă cu suspendare, într-un dosar în care are o condamnare în primă instanţă de 4 ani închisoare pentru fraude cu fonduri europene.