Reprezentanții Spitalului Județean Bihor spun ca e în afara oricărui pericol.
Vești excelente de la Oradea, în urma incidentului care a avut loc vineri, la Aquapark-ul Nymphea, în care un băiat de 10 ani din Sânnicolau Mare a fost găsit în stop-cardio-respirator. Starea de sănătate s-a îmbunătățit spectaculos, spun medicii, iar duminică la prânz este în afara oricărui pericol. Incidentul a avut loc vineri, la Aquapark-ul Nymphae din Oradea, acolo unde băiatul în vârstă de 10 ani se afla într-o excursie alături de alți colegi și de cadre didactice. Copilul a fost găsit fără suflare de o femeie, medic rezident în Timișoara, care a început procedurile de acordarea a primului ajutor, până la sosirea celor de pe ambulanță.
A fost transportat de urgență la spital, în stare critică, și internat la ATI. Medicii erau rezervați în ceea ce privește șansele de recuperare, mai ales după ce sâmbătă, în prima parte a zilei, au încercat să-l detubeze însă fără succes.