Au fost acțiuni de amploare ale polițiștilor, miercuri seara, în centrele comerciale din Oradea. Oamenii legii au urmărit felul în care sunt respectate măsurile pentru prevenirea și combaterea infectărilor cu virusul SARS-CoV-2. Zeci de persoane au fost legitimate, dintre care două au fost amendate pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecție.
Polițiștii orădeni au descins, în cursul serii, în 10 centre comerciale din Oradea. Au fost însoțiți de jandarmi și de polițiști locali, care în această perioadă se află sub comanda operațională a Poliției Române.
”În cadrul acţiunilor, poliţiştii au verificat modul în care sunt respectate prevederile Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Astfel, în cadrul activităţilor desfăşurate în cursul acestei seri, în municipiul Oradea au fost verificate 10 centre comerciale și supermarketuri și au fost legitimate 76 de persoane”, a transmis comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.
Opt persoane au fost sancționate pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecție – din care șase cu avertisment și două cu amenzi în valoare totală de 1.000 de lei.
Polițiștii au anunțat că vor fi la datorie şi în perioada sărbătoririi trecerii dintre ani. Pe lângă limitarea răspândirii coronavirusului, forțele de ordine vor acționa pentru menținerea liniștii și pentru prevenirea producerii unor evenimente rutiere.
”Scopul tuturor acestor activităţi nu este acela de a aplica sancţiuni, ci doar de a veghea la respectarea legilor şi la siguranţa tuturor cetăţenilor”, a precizat comisarul-șef Alina Fărcuța. ”Cu toate acestea, în situaţia în care vor fi constatate abateri de la prevederile legale, poliţiştii vor interveni cu fermitate şi vor dispune în fiecare caz măsurile corespunzătoare.”
Polițiștii le recomandă cetățenilor să evite aglomerările de persoane, să păstreze distanțarea fizică și să poarte masca de protecție.