Prefectura Bihor a lansat un avertisment referitor la obligativitatea regulilor impuse de situația sanitară din țară și de numărul crescut de cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2. Reprezentantul Guvernului în teritoriu le cere locuitorilor județului să colaboreze în realizarea anchetei epidemiologice a unui caz confirmat COVID-19 pozitiv, să respecte regulile de igienă și de distanțare și să ceară telefonic rezultatul unei eventuale testări. Anunțul Prefecturii Bihor vine în contextul în care județul se află în topul național al numărului de noi cazuri, cu 85 raportate în ultimele 24 de ore.
În comunicatul postat pe pagina de Facebook a instituției, Prefectura Bihor atrage atenția a trei probleme:
- numărul crescut de persoane confirmate COVID-19 pozitiv, menținut constant în ultimele 14 zile;
- capacitatea limitată – număr de paturi din spitale destinate acestei patologii;
- consecințele pe care le implică depistarea unei persoane confirmate COVID-19 pozitiv, respectiv impunerea izolării/carantinării tuturor contacților apropiați împreună cu cei care locuiește la aceeași adresă de domiciliu/izolare, neprezentarea la muncă și/sau crearea unor disfuncționalități majore legate de locul de muncă, etc…
Ținând cont de acestea, reprezentații Prefecturii le-au cerut bihoreni să respecte mai multe reguli:
- colaborarea/cooperarea în realizarea anchetei epidemiologice a cazului confirmat COVID-19 pozitiv prin identificarea/declararea tuturor contacților direcți*;
- respectarea recomandării de izolare/carantinare și rămânerea în izolare pe perioada stabilită de persoanele competente care calculează această perioadă;
- solicitarea telefonică a rezultatului testării pentru a nu ajunge în situația în care pozitiv fiind să circulați prin oraș, în mijloacele de transport în comun și să contaminați/infectați alte persoane;
- abordarea/adoptarea unui comportament, a unei conduite corespunzătoare a persoanelor confirmate COVID-19 pozitiv și interacțiunea cu aceștia;
- respectarea regulilor specifice impuse de acest context epidemiologic:
– de distanțare socială
– purtarea corectă a măștii
– curățenie și dezinfecție în special pentru spațiile închise
– de igienă personală
– amânarea organizării de evenimente la care să participe persoane care nu locuiesc sau nu lucrează împreună
– anularea/limitarea participării la evenimente de tipul celor menționate.
Conform datelor oficiale, în ultimele 24 de ore, în Bihor au fost depistate 85 de noi cazuri pozitive și au fost înregistrate două decese. ”Creșterea în continuare a numărului de persoane confirmate COVID-19 pozitiv, depășirea pragului de 3 la ‰ de locuitori într-o localitate/comunitate va impune carantinarea acelei localități/comunități și/sau alte restricții”, se arată în comunicatul Prefecturii Bihor.