Ministerul Justiției anunță că unul din angajații săi a fost confirmat cu COVID – 19. Acesta lucrează la departamentul de buget finanțe și nu a mai fost prezent în sediul ministerului din data de 3 aprilie, potrivit unui comunicat al instituției.
A doua zi, sediul ministerului a fost decontaminat complet prin debulizare, o a doua operațiune de acest gen fiind programată astăzi.
Autoritățile competente au fost deja anunțate și se desfășoară o anchetă epidemiologică, iar persoanele care au intrat în contact cu respectivul angajat au fost izolate.
Activitatea ministerului nu este afectată, mai ales că au fost implementate toate procedurile de lucru la distanță, online, videoconferințe și telemuncă.