În ultimele 24 de ore, încă 4 bihoreni bolnavi de COVID-19 au fost declaraţi vindecaţi. Astfel, numărul celor care scăpat de boala provocată de virusul SARS-CoV2 se ridică la 491, a anunţat Prefectura Bihor. În schimb, au apărut trei cazuri noi în judeţ, ceea ce face ca numărul total al îmbolnăvirilor să ajungă, în Bihor, la 646.
Duminică, la Spitalul Municipal din Oradea erau internate 173 de persoane infectate cu coronavirus. De sâmbătă dimineaţa până duminică, la ora 8:30, polițiștii bihoreni au verificat 1314 persoane aflate în izolare la domiciliu.
„Pentru nerespectarea măsurilor dispuse la nivel național pe perioada stării de alertă a fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 11.000 de lei”, a anunţat Prefectura Bihor.
48 de jandarmi bihoreni au asigurat măsuri de pază și protecție la centrul de carantină din judeţ, unde se află 29 de persoane, dar şi în vama Borş.
În total, în România au fost confirmate, până duminică, 20.479 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 14.638 au fost declarate vindecate și externate, a anunţat Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
De la ultima informare au fost înregistrate alte 189 noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 144 de pacienți. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.468 de persoane. Alte 94.475 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 503.200 de teste.