Lumea secolului XXI se afla într-o accelerată dezvoltare din punct de vedere tehnologic, iar principiul direct proporționalității, nu doar tehnologia ci și criminalitatea informatica se dezvoltă accelerat.
Conform unor statistici 75 de date sunt furate în fiecare secunda, un atac de accesare ilegală are loc la fiecare 39 de secunde, iar 1 din 5 persoane declară că au fost victimele unei infracțiunii cibernetice.
În prezent, criminalitatea informatică este o amenințare ce depășește granițele, deoarece infractorii moderni lansează mult mai ușor în spațiul virtual viruși sau înșelătorii de orice fel, dar și offline, prin dispozitive ce pot produce fraude, de exemplu in cazul fraudelor electronice.
Infracțiunile informatice sunt prevăzute în art.249-252 Cod penal, art.325, 360-366 și 370 Cod penal. Legea nu dă însă o definiție infracțiunilor informatice, dar din dispozițiile legii, jurisprudență și literatura de specialitate se poate concluziona cu privire la obiectul acestora. De exemplu, denumirea generica de „infracțiuni informatice” se refera la infracțiunile în domeniul tehnologiei informațiilor și datelor informatice.
Practic, sistemele informatice și datele informatice reprezintă mijloacele de comitere a infracțiunilor informatice. Faptele ilicite, respectiv, criminalitatea informatica sunt îndreptate impotriva relațiilor sociale, ce se materializează în pagube reale.
De exemplu frauda informatică reglementată în art.249 din Codul Penal se prezintă urmatoarele modalități de comitere a infracțiunii ce afectează persoana în mod direct și aceasta face referire la: introducerea, modificarea sau ştergerea de date informatice; restricţionarea accesului la aceste date; ori împiedicarea în orice mod a funcţionării unui sistem informatic; în scopul de a obţine un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, dacă s-a cauzat o pagubă unei persoane. Aceasta poate fi comisa prin mai multe modalitati: efectuarea unei operaţiuni de retragere de numerar; încărcare sau descărcare a unui instrument de monedă electronică ori de transfer de fonduri; prin utilizarea, fără consimţământul titularului, a unui instrument de plată, electronică sau a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, prin utilizarea de date de identificare fictive, transmiterea neautorizată către altă persoană a oricăror date de identificare.
În cazul săvârşirii infracţiunilor din domeniul informatic, organele de urmărire penală competente pot fi sesizate prin plângere sau denunţ, prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori se sesizează din oficiu, iar conform art. 2941 Cod procedură penală, în situaţia în care „este necesară o autorizare sau îndeplinirea unei alte condiţii prealabile pentru a se dispune efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o anumită persoană, parchetul, odată cu sesizarea instituţiei competente, înaintează un referat întocmit de procuror, care va cuprinde date şi informaţii cu privire la săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală de către persoana cu privire la care se solicită autorizarea”.
DIICOT se ocupă de cercetarea penală pentru combaterea infracțiunilor informatice cu mijloace de plată electronice, infracţiunilor contra confidenţialităţii şi integrităţii datelor, a celor privind sistemele informatice şi pornografie infantilă.
În cadrul serviciului funcționează 4 birouri (Biroul de combatere a infracțiunilor informatice și a celor cu mijloace de plată, Biroul de percheziții și cercetare a sistemelor informatice, Biroul de investigare a infracțiunilor împotriva sistemelor informatice, Biroul de investigarea infracțiunilor de pornografie infantilă prin sisteme informatice).
În criminalitatea informatică, probele pot fi clasificate în următoarele tipuri, conform standardelor „Scientific Working Group on Digital Evidence” (SWGDE) şi „International Organization on Computer Evidence” (IOCE): probe digitale ce pot fi originale sau duplicate si se materializeaza in probe audio digitale,video digitale, cele produse sau transmise prin telefoane mobile, faxuri digitale.
Probele fizice în cazul investigării însumează aparatele și dispozitivele electronice – computere (unitate centrală – CPU, dispozitive de stocare a datelor, tastatură şi mouse), componente adiţionale, cum sunt de exemplu, modemurile, imprimantele, scanner-ele, dispozitivele externe de memorare; dispozitive de acces şi control, cum sunt de exemplu, cardurile smart şi scannerele biometrice; – agende computerizate (PDAs – Personal Digital Assistants); unităţi de disc;carduri de memorie; componente de reţea; servere; dispozitive reîncărcabile de stocare a informaţiei; – telefoane mobile; aparate digitale de fotografiat; copiatoare; tablete electronice; dispozitive Automatted Teller Machine – ATM. Acestea se marchează și etichetează, apoi se analizează de către specialiști în informatică.
