Consultare publică privind Proiectul de Hotărâre pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 1073/2018.
În temeiul prevederilor art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională, Consiliul Superior al Magistraturii declanșează consultarea publică privind Proiectul de Hotărâre pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 1073/2018, procedură în cadrul căreia, în condițiile prevederilor art. 7 alin. 6 din lege, organizațiile societății civile, asociațiile profesionale, persoanele interesate pot propune amendamente și sugestii pentru a fi avute în vedere în cadrul procesului decizional, sau pot solicita organizarea unor dezbateri publice.
În baza prevederilor art. 7 alin. 13 din lege anterior menţionată se va aplica procedura de urgenţă.
În acest sens procedura de transparență se va derula într-un interval de 10 zile lucrătoare, după următorul calendar:
Data | Etapa |
11 05 2020 | Publicarea anunțului prevăzut la art. 7 alin. (2) din Legea nr.52/2003 însoțit de expunerea de motive și textul complet al proiectului de Hotărâre. |
18 05 2020 | Termenul limită, la închiderea programului, până la care pot fi trimise în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de hotărâre. |
19 05 2020 | Elaborarea raportului de centralizare a propunerilor și recomandărilor primite |
21 05 2020 | Data estimată a ședinței de adoptare a proiectului de hotărâre în cadrul comisiei de specialitate conform prevederilor art. 531 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii |
Sugestiile şi propunerile se transmit pe adresa de e-mail cornelia.bucur@csm1909.ro în format electronic completând formularul anexat sau prin corespondență obișnuită la sediul CSM din Calea Plevnei, nr. 141B, Sector 6, București, până la data de 18.05.2020.
Conform prevederilor art. 7 alin. (2), sunt anexate şi următoarele documente:
– Proiectul de hotărâre pentru modificare şi completare regulament;
– Minuta Comisiei 2 Comună – Resurse umane şi organizare;
– Formular pentru transmiterea propunerilor formulate în scris.