Comisia nr. 3 – Relații Internaționale și Programe din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis formularea unei solicitări către Departamentul de Stat al Statelor Unite în sensul eliminării din raportul referitor la situația drepturilor omului în România în 2020 a unor date referitoare la judecătoarea Crina Muntean, de la Tribunalul Bihor. ”Unele mențiuni sunt generice și nu se indică sursele de informare și sunt făcute referiri la o hotărâre a Secției pentru judecători a CSM în materie disciplinară, care nu este definitivă și care în prezent se află pe rolul unei instanțe judecătorești”, se arată în minuta întâlnirii din 19 aprilie a comisiei nr. 3 din CSM.
În raportul Departamentului de Stat al SUA, în secțiunea nr.1, punctul e – ”Respectarea integrității persoanei, inclusiv dreptul de a nu fi supusă la lipsa unui proces public echitabil”, este menționat și cazul judecătoarei Crina Muntean, de la Tribunalul Bihor:
”În luna iulie, secția pentru judecători din cadrul CSM a votat în favoarea suspendării pe o perioadă de șase luni a unei judecătoare din Bihor, pentru că aceasta a dat un interviu în care și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că „rețelele de interese” – formate din reprezentanți din sistemul judiciar și din mediul de afaceri – și-au unit forțele pentru a înlătura judecătorii „care deranjează”, ca dumneaei.”
Decizia citată (dată, de fapt, pe 16 septembrie 2020) se referă sancționarea magistratului bihorean pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit. a) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor – ”manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu.”
În acest caz, exercitarea acțiunii disciplinare a pornit de la două sesizări trimise Consiliului Superior al Magistraturii, în august 2019, de către avocații Răzvan Doseanu și Cristian Domocoș, din cadrul Baroului Bihor. Cei doi menționau interviuri acordate de judecătoarea Crina Muntean, în care aceasta ”a încercat să se victimizeze şi să prezinte opiniei publice situația sa disciplinară drept o activitate organizată desfăşurată împotriva sa de reţele de interese penale din justiţie”.
Suspendarea judecătoarei Crina Muntean nu a fost pusă în aplicare, deoarece magistratul bihorean a atacat decizia Secției pentru judecători în materie disciplinară cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, relatează luju.ro.
Referitor la pasajul din raportul Departamentului de Stat al SUA, comisia nr. 3 a CSM a analizat nota Direcţiei Afaceri Europene, Relaţii Internaţionale şi Programe cu privire la aspectele cuprinse în documentul menționat, fiind formulate o serie de observații ce vor fi comunicate Ministerului Afacerilor Externe.
”Astfel, în ceea ce privește informațiile cuprinse în secțiunea nr.1 – Respectarea integrității persoanei, punctul e, opinia majoritară a fost în sensul formulării unei solicitări de a elimina o parte din datele cuprinse în raport, deoarece unele mențiuni sunt generice și nu se indică sursele de informare și sunt făcute referiri la o hotărâre a Secției pentru judecători a CSM în materie disciplinară, care nu este definitivă și care în prezent se află pe rolul unei instanțe judecătorești. A existat și opinia minoritară în sensul de a nu se formula observații cu privire la aceste aspecte”, se arată în soluția din minuta întâlnirii comisiei nr. 3.
DOCUMENT – Minuta întâlnirii din data de 19 aprilie 2021 a Comisiei nr. 3 – Relații Internaționale și Programe: