“Sunt fericit că îmbrac din nou tricoul clubului care mi-a deschis calea spre Liga I. Vin să ajut clubul după 14 ani de când am plecat și sper ca împreună cu ajutorul suporterilor bihoreni să reușim să-l ducem spre liga I. Începem un proiect în care avem nevoie de timp și răbdare, și cu siguranță doar împreună putem reuși. Hai Bihoru!”, a declarat Ioan Filip după semnarea contractului.
Clubul de fotbal FC Bihor anunță cu bucurie semnarea unui contract cu Ioan Constantin Filip, un jucător bihorean cu o vastă experiență în prima ligă a României. Filip se alătură echipei FC Bihor după ce în sezonul trecut a evoluat pentru FC Botoșani.
Născut pe 20 mai 1989, în Ștei, Ioan Filip și-a început cariera la Minerul Ștei, debutând apoi la seniori. A continuat la Luceafărul Oradea, înainte de a fi transferat la FC Bihor, unde a jucat până în 2010. De atunci, Filip a evoluat pentru echipe precum Oțelul Galați, Petrolul Ploiești, Viitorul Constanța, Debrecen, Dinamo București, U Cluj Napoca, Gaz Metan Mediaș și FC Botoșani.
În 2011, Ioan Filip a devenit campion național cu Oțelul Galați și a câștigat Supercupa României. În cariera sa, a adunat peste 300 de meciuri în prima ligă din România și Ungaria, marcând 16 goluri. Jucătorul de 34 de ani evoluează pe postul de mijlocaș defensiv și a semnat un contract pe trei sezoane cu FC Bihor.