Spargere după spargere, condamnare după condamnare, un bihorean și-a transformat cazierul într-o lungă înșiruire de infracțiuni și condamnări. A furat de la haine folosite până la o mașină și a reușit performanța de a fi condamnat într-un singur an de nu mai puțin de 4 ori pentru diferite furturi. Nici măcar după ce a fost eliberat condiționat din penitenciar nu s-a cumințit și i-a trecut pe lista victimelor până și pe cei care, din omenie, l-au găzduit în propria casă. După o ultimă ispravă comisă tocmai la Fetești, Viorel Petrișor Pogană a ajuns pe lista urmăriților național, condamnat la aproape 6 ani de închisoare.
Născut acum 28 de ani la Petroșani, dar stabilit de mult timp în Bihor Viorel Petrișor Pogană se poate ”lăuda” cu un palmares de invidiat în lumea hoților. A început devreme, astfel că la 19 ani numele lui figura în patru sentințe definitive date de instanțe din județ pentru diverse furturi din locuințe sau din magazine.
Spargere prin… tavan ori cu levierul
În 2011, de exemplu, a fost prins după ce, în interval de câteva zile, a dat două spargeri. Într-o noapte a urcat pe o casă din Săcădat, a scos câteva țigle și a intrat în casă prin tavanul de la baie. A fugit cu un portofel cu 44 de lei după ce a fost surprins de proprietarul locuinței. Până să fie prins, două nopți mai târziu a intrat în curtea unui alt localnic din Săcădat, i-a furat o legătură cu chei din mașină și, folosind una dintre ele, a deschis ușa unui ABC și a luat cam tot ce i-a căzut în mână: țigări, ciocolată, biscuiți, energizante, conserve și chiar pijamale.
Anul următor, judecătorii au adunat toate condamnările din precedentele dosare, l-au pedepsit și pentru hoțiile din 2011 și l-au trimis după gratii timp de 5 ani și 6 luni.
Pogană a fost eliberat în vara lui 2015, când mai avea de executat 416 zile de închisoare.
Că anii după gratii nu l-au dezvățat de vechile apucături o demonstrează faptul că la jumătate de an de la eliberare a trecut din nou la fapte. În ianuarie 2016, folosind un topor și un levier, a intrat într-o locuință din Aleșd, de unde a furat 500 de lei și o plapumă. Voia să aibă bani să plece la Câmpia Turzii, pentru a se angaja la un gater, își motiva Viorel Pogană fapta în fața anchetatorilor. Însă până să fie condamnat pentru acest furt, în 2018, a mai apucat să comită și alte spargeri.
I-a furat chiar pe cei care l-au găzduit
Prima dintre ele, după doar câteva zile. Găzduit de o fostă colegă de școală din Sălard, Pogană a fugit după o săptămână, luând haine, telefoane și un laptop, dar și mașina concubinului celei care îl găzduise. În acea dimineață, omul chiar îl rugase să îi spele mașina cât timp el era plecat la muncă. Neavând permis, hoțul n-a știut să stăpânească vehiculul și a intrat cu el într-un cap de pod din localitatea Tria. Un martor l-a văzut cum a ieșit din mașină, a luat o geantă din portbagaj și a luat-o, agale, pe câmp. A reușit să vândă un telefon din cele furate, înainte să fie prins de polițiști.
Tupeul de borfaș s-a manifestat din plin în timpul anchetei când, menționau judecătorii, Viorel Pogană a avut o ”atitudine ostilă și vulgară la adresa organelor de cercetare penală”. Mai mult, nu s-a prezentat la niciun termen de la Judecătoria Oradea, deși a fost citat de mai multe ori.
Nici nu prea avea acum să vină, pentru că, la începutul lui 2017, pleca spre Fetești, împreună cu concubina lui, pentru a-și căuta de lucru. Dar și acolo a lovit chiar în cei care îl ajutau. Găzduit de un localnic în schimbul prestării unor munci în gospodărie, a fost rugat de un vecin să îl ajute la renovarea locuinței. Ocazie cu care a observat ce are omul în casă și, în octombrie 2017, în momentul în care proprietarul și soția sa erau plecați din oraș, le-a furat dintr-o noptieră 27.000 de euro.
Și-a anunțat apoi gazda că pleacă spre Oradea, acasă, iar ca să nu dea de bănuit că avea bani, i-a cerut acesteia 200 de lei pentru biletul de tren. În schimb, a fost de-a dreptul mărinimos cu taximetristul chemat să-l ducă la București, la gară, căruia i-a oferit 100 de euro. Prezentându-se drept român recent întors în țară și rămas fără acte, l-a rugat pe șofer să-i schimbe 1600 de euro la o casă de schimb valutar, după care a plecat spre Oradea.
Abia a doua zi a constatat victima că a rămas fără bani și a anunțat Poliția. Anchetatorii au intenționat să-i pună telefoanele sub urmărire, dar au renunțat după ce Pogană a fost prins la Oradea, la începutul lunii noiembrie. Pe numele său era deja emis un mandat de executare a unei pedepse de 2 ani și 416 zile de închisoare pentru furtul din casa fostei sale colege de școală.
Bani aruncați pe jocuri de noroc și petreceri
Când a fost reținut de polițiști, Viorel Pogană mai avea la el 300 de lei din toți banii furați. Îi tocase pe petreceri, jocuri de noroc și sejururi la pensiuni. A recunoscut că o parte i-a dat copilului său dintr-o relație anterioară și cumpărase o mașină pe care a trecut-o pe numele fratelui său. În plus, susținea sus și tare că numărase 23.000 de euro, nu 27.000, cum spunea victima.
În privința acestei fapte, judecătorii din Fetești s-au pronunțat abia anul trecut, în 2020. Pe 6 octombrie, Viorel Petrișor Pogană era condamnat la 4 ani, 5 luni și 10 zile de închisoare, la care a fost adăugat restul de 416 zile rămase de executat din pedeapsa din 2012.
Doar că bărbatul nu a mai fost de găsit pentru a fi încarcerat, așa că a fost dat în urmărire națională. El face parte din ”grupul” celor 122 de bihoreni care sunt căutați de autorități pentru a fi cercetați pentru diferite fapte sau pentru a-și executa pedepsele la care au fost condamnați.
Comments 1