În Monitorul Oficial al României Partea I Nr. 677/15.VII.2024 a fost publicată Metodologia-Cadru pentru anul școlar 2024-2025 de acordare a burselor elevilor de la cursurile cu frecvență de zi din învățământul preuniversitar de stat obligatoriu, nivel gimnazial și liceal.
Bursele acordate sunt următoarele:
a) pentru bursa de merit — 450 lei/lună;
b) pentru bursa de reziliență — 300 lei/lună;
c) pentru bursa socială — 300 lei/lună;
d) pentru bursa tehnologică — 300 lei/lună.
Valoarea burselor poate fi suplimentată de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ în funcție de sumele alocate de autoritățile administrației publice locale sau alte venituri obținute potrivit legii.
Pentru stimularea excelenței, elevii beneficiază de burse de excelență olimpică I și II, acestea fiind alocate în funcție de distincțiile primite de către aceștia, după cum urmează:
a) bursa de excelență olimpică I se acordă elevilor care obțin distincții, respectiv premiile I, II, III sau mențiune ori medalii asimilate acestor distincții, la olimpiadele școlare internaționale, respectiv elevilor care obțin locurile I, II și III sau mențiune la campionatele sportive școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației, la Jocurile Olimpice, Jocurile Paralimpice, Jocurile Olimpice de Tineret. Bursele de excelență olimpică I se acordă lunar elevilor de gimnaziu și liceu, pe întreaga durată a anului școlar următor obținerii distincției.
De bursa de excelență olimpică I beneficiază și elevii aflați în mobilitate internațională, pe durata mobilității, dar nu mai mult de anul școlar în care a fost acordată bursa. Prin excepție, elevii din ultimul an de studii liceale primesc un premiu în cuantum egal cu valoarea cumulată a bursei pentru un an școlar; acest premiu îl primesc inclusiv elevii care beneficiau deja de bursă de excelență olimpică I sau II, de bursă de merit sau de bursă de reziliență, acordată în baza rezultatelor școlare din anul anterior;
b) bursa de excelență olimpică II se acordă elevilor de gimnaziu și liceu care obțin distincții, respectiv premiile I, II și III la olimpiadele școlare naționale organizate și finanțate de Ministerul Educației. Bursele de excelență olimpică II se acordă lunar elevilor de gimnaziu și liceu, pe întreaga durată a anului școlar următor obținerii distincției. Prin excepție, elevii din ultimul an de studii liceale primesc un premiu în cuantum egal cu valoarea cumulată a bursei pentru un an școlar; acest premiu îl primesc inclusiv elevii care beneficiau deja de bursă de excelență olimpică I sau II, de bursă de merit ori de bursă de reziliență, acordată în baza rezultatelor școlare din anul anterior.
Bursele de merit se acordă după cum urmează:
a) elevilor din fiecare clasă de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, mai puțin elevii din clasa a V-a și elevii din clasa a IX-a, cu medii generale pe anul școlar anterior egale sau mai mari de 9,50; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii generale anuale mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde și pe aceștia;
b) elevilor din fiecare clasă a V-a dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, cu media primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs mai mare sau egală cu 9,50; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde și pe aceștia;
c) elevilor din fiecare clasă a IX-a dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, cu medii de admitere în învățământul liceal sau profesional și dual egale sau mai mari de 9,50; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii de admitere mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde și pe aceștia;
d) elevilor de gimnaziu și liceu, inclusiv învățământ profesional și dual, care au obținut premiile I, II sau III la etapele județene ale olimpiadelor școlare recunoscute de Ministerul Educației, premiul I la etapele naționale ale concursurilor/ competițiilor școlare și extrașcolare, recunoscute de Ministerul Educației, elevilor care au obținut medalia de aur/locul I la campionatele naționale organizate de federațiile sportive naționale olimpice/probe olimpice.
Bursele de reziliență se acordă după cum urmează:
a) elevilor de gimnaziu și liceu, inclusiv învățământ profesional și dual, care au obținut cel puțin media generală 7 în anul școlar anterior celui în care se acordă bursa, în ordinea descrescătoare a mediilor generale, mai puțin elevii din clasa a V-a și elevii din clasa a IX-a;
b) elevilor din fiecare clasă a V-a dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, cu media primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs mai mare sau egală cu 7, în ordinea descrescătoare a mediilor;
c) elevilor din fiecare clasă a IX-a dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, care au obținut cel puțin media de admitere 7 în învățământul liceal sau profesional/dual, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere;
d) elevilor cu afecțiuni oncologice și/sau cronice școlarizați, pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul „Școlii din Spital” sau la domiciliu, în anul școlar următor în unitatea de învățământ la care au fost înmatriculați anterior.
Numărul de elevi beneficiari ai bursei de merit acordate pe bază de medie, cumulat cu numărul de elevi beneficiari ai bursei de reziliență, acordată pe bază de medie, este de 30% din numărul de elevi ai fiecărei clase de gimnaziu și de liceu, inclusiv învățământ profesional și dual, dintr-o unitate de învățământ preuniversitar de stat.
Bursa socială reprezintă o formă de sprijin a elevilor din medii dezavantajate socioeconomic sau din grupuri vulnerabile sau cu situații medicale speciale, în vederea susținerii participării la activitățile didactice și a prevenirii abandonului școlar.
Bursa socială se acordă la cerere, în funcție de situația materială/socială/medicală a elevului, a familiei sau a susținătorilor legali.
Bursa tehnologică reprezintă o formă de stimulare a elevilor care urmează învățământul tehnologic în condițiile prezentei metodologii-cadru, în conformitate cu prioritățile Ministerului Educației, și constă într-un sprijin financiar lunar stabilit conform Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare.