”Un taxi, vă rog, pe strada…” Câți dintre noi nu știm măcar un număr al vreunei companii de taximetrie din oraș și câți nu am căutat cu privirea să identificăm cupola și indicativul mașinii trimisă ”la adresă”? De o bună perioadă de timp, numerele scurte de telefon ale dispeceratelor și-au găsit o alternativă în aplicațiile online de transport, precum Bolt și Uber. Deși au înfruntat controverse și o puternică opoziție din partea serviciilor clasice de taximetrie, platformele online s-au extins cu repeziciune la nivel global, ajungând de câteva luni și în Oradea. Pe străzile orașului și-au făcut apariția mașini marcate cu bulina estonienilor de la ”Bolt”, iar orădenii pot să își comande o mașină și prin aplicația celor de la Uber. BihorJust a încercat să afle ce cred taximetriștii locali, dar și clienții despre aceste aplicații online.
50 de mașini Bolt în numai cinci luni
În luna mai a acestui an, compania estoniană Bolt a anunțat extinderea serviciilor sale și în Oradea. Folosită în mai multe orașe din Europa, platforma a strâns în cinci luni 50 de conducători auto care și-au lipit pe mașină bulina cu numele companiei și își oferă serviciile de transport în reședința Bihorului, prin intermediul aplicației dedicate.
E adevărat, nu e suficient să ai permis ca să lucrezi pentru Bolt. Potrivit informațiilor de pe platforma de mobilitate, pentru ca o persoană să devină șofer partener Bolt trebuie să îndeplinească mai multe condiții:
- permis de conducere de cel puțin doi ani de zile, categoria B;
- minimum 21 de ani;
- atestat profesional de conducător auto profesionist
- o mașină cu 4 uși, nu mai veche de 15 ani;
- să nu aibă cazier judiciar.
- să prezinte asigurarea de bunuri și călători (pe lângă cea RCA)
În cazul Bolt, tradiționala comandă adresată dispecerei de la celălalt capăt al firului este înlocuită de câteva ”butonări” pe telefon, utilizatorii având nevoie să descarce o aplicație dedicată. Una ușor de folosit, spun utilizatorii, care permite afișarea traseului până la destinație și a prețului cursei, care nu poate fi mai mic de 8 lei. Șoferii împart câștigurile cu aplicația, căreia îi plătesc un comision.
Concurență benefică sau hoți de clientelă?
Taximetriștii orădeni au privind fie cu indiferență, fie cu retincență intrarea Bolt pe piața locală. ”Vă dați seama că la început, când se zicea că intră Bolt în Oradea, nu am băgat de seamă. Ce se poate întâmpla, mi-am zis. Nici nu am crezut că îi posibil, până când nu am văzut prima mașină înscripționată cu compania lor”, povestește Dani, un taximetrist cu vechime din Oradea.
Alți taximetriști ”clasici” spun că cele 50 de mașini Bolt nu reprezintă o adevărată concurență, comparativ cu cele 880 de taximetre din Oradea. ”Deocamdată nu se simte în numărul de comenzi că am avea o concurență din partea lor. Oamenii sunt obișnuiți să ia un taxi din stație sau să sune la dispecerat. Aplicațiile online sunt la început la noi, încă nu au prins ca în afară. Dar, în timp, nu se știe”, spune un alt taximetrist.
În plus, dacă la Bolt nu sunt acceptate comenzi sub 8 lei, taximetriștii spun că au avut și curse de câțiva lei, la propriu. ”Clientul s-a urcat în mașină, am pornit aparatul. Cu pornirea de pe lor, care e 2,68 lei, toată cursa a fost pe 800 metri și eu am încasat 5 lei. Nu pot refuza un client, clientul este client, și trebuie dus unde îmi cere”, spune Dani.
Chiar dacă nu văd un rival în cei de la Bolt sau de la Uber, taximetriștii au totuși o nemulțumire. ”La noi se cer o mulțime de documente pentru autorizare, trebuie să mergem la Primărie să depunem dosarul, iar numărul taxiurilor e limitat la 4 la mia de locuitori. Pe aplicații sunt, e drept, câteva condiții, dar se pot înscrie câți șoferi vor. Ziceți-i cum vreți, dar mie îmi sună a concurență neloială”, explică un taximetrist cu experiență.
Altul are o altă opinie: ”Totul se mută în online. Poate că noi suntem printre ultimii cu stație în mașini și cu dispecerat. Cine știe ce va fi în umătorii 10-20 de ani?”
Și printre orădeni părerile sunt împărțite. ”Prefer să sun după un taxi ori să îl iau din stație. Mi-e la îndemână”, spune o persoană. ”Am folosit Bolt și Uber în străinătate. E mai simplu, mai ales ca turist. Dai comanda pe aplicație și îți vine mașina, nu trebuie să dialoghezi cu dispecera”, explică un tânăr.
Cine câștigă mai bine?
Un orădean care a activat pe platforma Bolt a explicat pentru BihorJust ce câștiguri poți avea ca șofer partener al acestei aplicații. Bărbatul, care nu a vrut să-și facă public numele, spune că a lucrat patru luni pentru companie, cu mașina personală. ”În cea mai bună lună am câștigat 3700 de lei. Asta însemnând câte 12 ore pe zi de stat în mașină, de luni până sâmbătă”, spune fostul șofer Bolt. Acesta susține că sunt colegi de-ai săi care se laudă cu câștiguri foarte bune: ”Sunt șoferi de Bolt care spun că au câștiguri chiar de 2500 lei pe săptămână. Dar ei nu cred că țin cont de costurile cu benzina și motorina – tot mai mari, de taxele la stat, de comisionul Bolt.” În plus, la Bolt tariful ar fi de 1,9 lei pe kilometru, sub cel practicat de taximetriștii tradiționali, spune bărbatul.
Și taximetriștii clasici muncesc mult, dar susțin că veniturile pot fi mai mari. „Am noroc cu propria mea mașină, pe care am bulină de taxi. Ies la muncă când vreau, mă întorc când vreau. Ca să îmi scot gazul și să îmi acopăr dările la stat, trebuie să câștig minimul 100 lei pe zi. De acolo totul este profit”, a explicat un taximetrist. ”Mă trezesc la 4 dimineața și ies pe traseu la 5. Stau câte 12 ore pe zi în mașină, lucrez de luni până sâmbătă, ca treaba să merite. Așa rămân cu 4.500-5.000 de lei în mână.”
De la 1 iulie, în Oradea sunt disponibile și serviciile Uber. Decamdată acestea sunt oferite de un număr redus de mașini, spun surse din piață, neexistând deocamdată o statistică oficială în acest sens. Chiar dacă nu le văd ca o amenințare directă, mai multe firme autohtone de taximetrie au reacționat la apariția Bolt și Uber și au lansat propriile aplicații pentru clienți și șoferi. Speră ca în acest fel să ușureze a