Curtea Constituțională a României (CCR) a explicat, într-o decizie publicată în această săptămână pe pagina sa de internet, care au fost motivele respingerii a două excepții de neconstituționalitate care privesc restricțiile din starea de alertă. Referindu-se la afectarea unor drepturi fundamentale prin aplicarea Legii 55/2020, CCR a constatat că ”autoarea excepției nu arată care sunt drepturile fundamentale pretins a fi încălcate, nici modalitatea în care dispozițiile actului normativ criticat aduc atingere acestora, ci doar își exprimă opinia personală cu privire la succesiunea virusurilor de-a lungul istoriei omenirii”. Instanța de contencios constituțional a mai precizat că excepția referitoare la posibilitatea permanentizării stării de alertă nu își găsește susținere în dispozițiile art.3 alin.(2) și ale art.4 alin.(1) din legea invocată. În schimb, CCR a stabilit că un singur articol din legea criticată – art. 72 alin (1) și (2), potrivit căreia dispoziţiile legii se completează cu reglementările de drept comun aplicabile în materie în ceea ce privește soluționarea acțiunilor formulate împotriva hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungește sau se încetează starea de alertă – este neconstituțional.
Extrase din Decizia 392/8 iunie 2021 a Curții Constituționale:
– Analizând dispozițiile art.72 din Legea nr.55/2020 (…), Curtea constată că dispozițiile primului alineat al acestui articol de lege fac trimitere la dreptul comun în ceea ce privește aspectele nereglementate în mod expres în cuprinsul legii și care nu contravin prevederilor acesteia. Concluzia că o astfel de trimitere are în vedere prevederile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004 în ceea ce privește reglementările aplicabile acțiunilor formulate împotriva hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungește sau încetează starea de alertă, precum și a ordinelor și a instrucțiunilor prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă apare lipsită de susținere însă în condițiile în care dispozițiile art.72 alin.(2) din Legea nr.55/2020 prevăd, în mod expres, că, pentru starea de alertă instituită pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19, dispoziţiile art.42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă nu sunt aplicabile. Or, dispozițiile art.42 alin.(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.21/2004 prevăd posibilitatea atacării în contencios administrativ, în condițiile Legii nr.554/2004, a hotărârilor prin care se declară, se prelungeşte sau încetează starea de alertă, precum şi a celor prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, la nivel naţional sau pe teritoriul mai multor judeţe, la nivel județean sau al municipiului București.
– Curtea (…) constată că art.72 alin.(2) din Legea nr.55/2020 înlătură expres de la aplicare Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 ca act normativ aplicabil în materia contestării dispunerii/prelungirii stării de alertă în cazul pandemiei de COVID-19. Pe de altă parte, Curtea constată că Legea nr.55/2020 nu conține o altă normă expresă care să instituie o procedură specială de contestare a dispunerii/prelungirii stării de alertă în cazul pandemiei de COVID-19, ceea ce are drept consecință practică sustragerea de la controlul judecătoresc a acestor acte administrative.
– Curtea constată că dispozițiile art.72 alin.(2) din Legea nr.55/2020 nu pot fi interpretate decât ca făcând trimitere la art.42 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.21/2004, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.68/2020, astfel că incidența reglementărilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004 este exclusă, în mod expres, în ceea ce privește soluționarea acțiunilor împotriva acțiunilor formulate împotriva hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungește sau încetează starea de alertă, precum și a ordinelor și a instrucțiunilor prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă.
– În măsura în care (…) prevederile art.126 alin.(6) din Constituție consacră controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice pe calea contenciosului administrativ, iar dispozițiile art.72 alin.(2) din Legea nr.55/2020 exclud, în mod expres, aplicarea Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, rezultă că dispozițiile art.72 alin.(1) din Legea nr.55/2020 relevă o reglementare lipsită de claritate și predictibilitate în ceea ce privește stabilirea procedurii jurisdicționale aplicabile acestor acțiuni în contencios administrativ, din conținutul normei neputându-se decela care sunt „reglementările de drept comun aplicabile în materie”
– Curtea observă că lipsa de claritate a reglementării are consecințe directe asupra exercitării dreptului de acces la justiție și a dreptului consacrat de art.52 alin.(1) din Constituție, persoana interesată să atace în justiție o hotărâre a Guvernului ori un ordin sau o instrucțiune emisă în temeiul Legii nr.55/2020 neputând identifica reglementările procedurale aplicabile, astfel încât să se conformeze acestora.
– Curtea Constituțională constată că simpla trimitere cu caracter general pe care dispozițiile de lege analizate o fac la prevederile de drept în comun în materie, în condițiile în care reglementările Legii contenciosului administrativ nr.554/2004 sunt excluse în mod expres de la aplicare, nu întrunește condițiile de claritate și previzibilitate necesare asigurării dreptului de acces liber la justiție, fiind înfrânte, în consecință, prevederile constituționale ale art.21 și art.52.
– Curtea apreciază că dispozițiile art.72 alin.(2) din Legea nr.55/2020, cu referire la art.42 alin.(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.21/2004, precum și soluția legislativă din art.72 alin.(1) din Legea nr.55/2020, potrivit căreia dispozițiile acestei legi se completează cu reglementările de drept comun aplicabile în materie în ceea ce privește soluționarea acțiunilor formulate împotriva hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungește sau încetează starea de alertă, precum și a ordinelor și a instrucțiunilor prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă sunt neconstituționale, fiind contrare prevederilor art.1 alin.(5), ale art.21 și ale art.52 alin.(1) din Constituție.
– Curtea constată că reglementările referitoare la prelungirea stării de alertă prevăd cerințe și criterii clare și suficiente pentru ca decizia executivului să fie circumscrisă în mod strict existenței condițiilor obiective generate de evoluția și efectele pandemiei de COVID-19, astfel încât dispariția factorilor care amenință viața și sănătatea persoanelor să justifice și să determine decizia de încetarea a stării de alertă. Dispozițiile art.3 alin.(2) și ale art.4 alin.(1) din Legea nr.55/2020 nu permit, așa cum susține autoarea excepției, o permanentizare a stării de alertă, ci doar prevăd menținerea acesteia atât timp cât se păstrează condițiile obiective care justifică instituirea unor măsuri restrictive de drepturi și libertăți fundamentale cu respectarea condițiilor constituționale ale art.53. Prin urmare, Curtea apreciază că dispozițiile art.3 alin.(2) și ale art.4 alin.(1) din Legea nr.55/2020 nu contravin, prin conținutul lor, acestor prevederi constituționale.
– Curtea observă însă că ansamblul condițiilor legale care condiționează declararea și prelungirea stării de alertă prin hotărâre a Guvernului dobândește eficiență doar în măsura în care există un mecanism de control al respectării acestor condiții și de sancționarea a eventualelor încălcări. Altfel spus, garanția respectării tuturor exigențelor legale referitoare la instituirea și prelungirea stării de alertă nu poate fi realizată decât în măsura în care, în aplicarea prevederilor constituționale ale art.21, art.52 și art.126 alin.(6), hotărârile Guvernului care dispun aceste măsuri sunt supuse controlului instanțelor de contencios administrativ.
– Analizând al treilea aspect de neconstituționalitate invocat, Curtea constată că acesta vizează dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.192/2020, autoarea excepției susținând că sunt încălcate prevederile art.115 alin.(6) din Constituție, întrucât prin actul normativ criticat sunt afectate drepturi fundamentale. Curtea constată însă că autoarea excepției nu arată care sunt drepturile fundamentale pretins a fi încălcate, nici modalitatea în care dispozițiile actului normativ criticat aduc atingere acestora, ci doar își exprimă opinia personală cu privire la succesiunea virusurilor de-a lungul istoriei omenirii. Curtea apreciază că această motivare nu constituie o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci aprecieri subiective referitoare la gravitatea situației reprezentante de pandemia de COVID-19.
DOCUMENT – Decizia nr.392 din 8 iunie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.3 alin.(2), ale art.4 alin.(1) teza a doua și ale art.72 alin.(1) din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art.72 alin.(2) din aceeași lege, cu referire la art.42 alin.(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, precum și a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit.a) a art.7 din Legea nr.81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă:
