Un polițist din Bistrița Năsăud a fost trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni de corupție de care este acuzat de procurorii DNA. Bărbatul, ofițer de poliție judiciară, este suspectat că a cerut bani unor persoane sau rudelor acestora pentru a interveni în favoarea lor sau pentru a efectua expertize judiciare. Polițistul se află în arest la domiciliu.
Potrivit rechizitoriului DNA, pe 30 mai 2020, ofițerul de poliție Adrian Crăciunescu ar fi pretins de la o persoană 2.000 de euro pe care spunea că îi va da procurorului care instrumenta un dosar penal în care soțul persoanei respective avea calitatea de parte vătămată.
”Concret, inculpatul a promis că va interveni pe lângă magistrat în vederea urgentării soluționării cauzei respective și pentru schimbarea încadrării juridice a faptei cercetate”, au explicat procurorii anticorupție.
Pentru intervenția promisă, polițistul a primit, pe 8 iunie, 3.000 de lei, moment în care anchetatorii au intervenit și l-au prins în flagrant delict.
Nu a fost singura faptă de corupție de care este acuzat ofițerul bistrițean. El este acuzat că, în perioada ianuarie – mai 2020, Adrian Crăciunescu a cerut și a primit de la două persoane, ale căror nume figurau în dosarele pe care le instrumenta, 4.350 lei sub pretextul că urmează să dispună și să achite două expertize judiciare. În realitate, banii au ajuns în buzunarul polițistului, susțin procurorii DNA.
”Anterior, înainte de repartizarea unuia dintre cele două dosare și tot pentru efectuarea unei expertize, inculpatul Crăciunescu Adrian solicitat și primit de la o persoană suma de 2.780 lei. Și de această dată, banii au fost însușiți de către inculpat”, se arată în comunicatul Direcției Naționale Anticorupție.
Acuzat de trafic de influență, abuz în serviciu și uzurparea funcției ca infracțiune asimilată celor de corupție, polițistul va fi judecat de Tribunalul Bistrița Năsăud.