Începând de luni, 2 august, în România este emisă cartea electronică de identitate. În primă fază, noul buletin electronic va fi solicitat și obținut prin intermediul unui proiect pilot derulat la Direcția de Evidență a Persoanelor a Municipiului Cluj-Napoca. Documentul va fi eliberat în termen de 10 zile și costă echivalentul a 14 euro, în condițiile în care media în Uniunea Europeană este de 41 de euro. Se estimează că în acest an vor fi emise aproximativ 5.000 de cărți electronice de identitate.
Noul document, care este recunoscut în afara țării, va înlocui în mod treptat, până în august 2031, cartea de identitate aflată în circuit din 1997. Cartea electronică de identitate conțineelemente suplimentare de siguranță, ceea ce previne situațiile de furt de identitate.
”Noul document de identitate asigură cetățenilor garanții suplimentare de securitate, iar instituțiilor de drept public sau privat, certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise”, se arată într-un comunicat al Ministerului de Interne .
Ca element de noutate, actul poate fi solicitat opțional de către părinți pentru copiii lor indiferent de vârsta minorului, cu o valabilitate variabilă în funcție de vârsta titularului.
”Cartea electronică de identitate oferă titularului accesul la servicii la nivel național și european și asigură suportul tehnic necesar în vederea folosirii semnăturii electronice ceea ce va contribui la reducerea birocrației în relațiile cetățenilor cu autoritățile publice. De asemenea, conține suportul electronic aferent cardului național de asigurări sociale de sănătate, cu interfața contact și suport electronic de tip contactless, specific documentelor electronice de călătorie”, au transmis reprezentanții MAI.
Termenul de valabilitate al cărții electronice se stabilește în funcție de vârsta titularului pentru a fi în concordanță cu modificările fizionomiei acestuia. De asemenea, se poate solicita emiterea unui nou document, înainte de expirarea termenului de valabilitate, în funcție de evenimentele de stare civilă sau administrative din viața cetățenilor.
Legislația actuală permite cetățenilor români să opteze pentru o carte electronică de identitate cu suport electronic de stocare ori pentru o carte simplă de identitate fără suport de stocare, pe același format, dar fără niciun fel de inserție. În timp ce al doilea document este doar un act de identitate, primul permite călătoriile în Uniunea Europeană, autentificarea în sistemul Casei naționale de asigurări de Sănătate și, în curând, în interfețele administrației publice locale sau centrale.
Cei care aleg cartea de identitate simplă vor putea să călătorească în străinătate în baza pașaportului electronic, dar numai până pe 2 august 2031. Din acel moment se va putea circula în spațiul Uniunii Europene doar cu documente electronice.