Articol realizat de Ionel Manole, avocat Baroul Bihor
Analizând atent aparentele ”raționamente logico-juridice” în care abundă rechizitoriile, întâlnim cantități impresionante de sofisme, distorsiuni, omisiuni, false echivalențe și alte tipare de raționamente pervertite care pot conduce, uneori, un judecător spre soluții neîntemeiate sau chiar nelegale.
Întâlnim în dicționare definiții ale sofismului dintre care am selectat-o pe cea potrivită: raționament aparent corect, dar în fond incorect, construit astfel în scopul de a induce în eroare.
Atitudini imparțiale…sau nu.
- Cu toate că timpul implacabil le acordă un caracter anecdotic, ne întrebăm cum astfel de ”argumente” pot fi reținute de către un judecător în faza deliberării. Cu titlu exemplificativ, redau pasaje din rechizitoriul care a sesizat Tribunalul Arad în urmă cu 5 ani (cauza încă nu este definitiv soluționată):
”Cât privește factura fiscală nr. xxx, aceasta poartă mențiunea că a fost expediată prin poștă, ori, în condițiile în care a fost plătită de beneficiarul AAA în aceeași zi, conform documentelor contabile verificate, concluzia este că societatea AAA era în imposibilitate de a avea cunoștință despre datele înscrise în această factură pentru a efectua plata contravalorii acesteia la data de bb.bb.bbb, decât în condițiile în care a întocmit (chiar beneficiarul) factura”.
Analizând acest ”considerent” halucinant, cum discutăm despre facturi emise în 2013, observăm ca fapt notoriu: comunicările între societăți includ faxul (deja anacronic), WhatsApp, email, Telegram, Signal etc, factura poate ajunge în câteva secunde la destinatar. Sintagma ”prin poștă” semnifică – pentru persoanele născute ulterior Epocii bronzului – ”poștă electronică” sau alte aplicații dintre cele mai sus menționate, și nicidecum serviciul public acum inutil și falimentar – Poșta clasică. Chiar și acum 30 de ani, datele facturilor puteau fi transmise telefonic, pentru achitarea în aceeași zi.
Inclusiv instanțele și parchetele acceptă comunicări prin poșta electronică de o bună perioadă de timp (chiar exclusiv).
În consecință, nu poate fi reținută argumentația de mai sus, decât cu riscul căderii în derizoriu. Aspectul problematic indică însă spre autorul rechizitoriului, conștient de sincopa strecurată în suita de judecăți.
- Același rechizitoriu conține alte ”raționamente” elucubrante dintre care am mai selectat:
„Societatea BBB a fost folosită doar pentru a încasa sume în cont și a le retrage sau redirecționa spre alte societăți cu comportament fiscal neconform, modul de operare confirmând intenția societății BBB de a furniza servicii specializate de obținerea de fonduri europene de către societatea AAA”.
Un judecător care nu are timpul necesar pentru a studia integral zecile de volume și concluziile avocatului apărării, considerând a priori ”demonstrate” afirmațiile procurorului, poate omite împrejurarea că la dosar există zeci de contracte care demontează o astfel de afirmație fără suport. Dosarul relevă că firma BBB a fost înființată cu 10 ani înaintea activității care i se reproșează, a prestat în acești ani servicii multor instituții ale statului sau operatorilor privați, continuându-și activitatea inclusiv ani de zile ulterior evenimentului singular redat în rechizitoriu. Dar…reținută singular această afirmație are rolul predestinat de a influența judecătorul, inducându-i convingerea, printr-o operațiune de generalizare eronată, că o anumită firmă cu o activitate neîntreruptă de 15 ani a fost folosită exclusiv pentru a sprijini comiterea unor infracțiuni într-o speță limitată în timp.
Este cunoscut că gândirea (inclusiv a unui judecător) își formează convingeri cu rapiditate din primele informații credibile pe care le accesează; iar rechizitoriul reprezintă primul document citit de către judecător dintr-un dosar penal.
Oare ce anume poate conduce conduce un procuror într-o atitudine înverșunată de a susține o prejudecată asupra vinovăției unei persoane, în pofida probelor contrare, încât să insereze astfel de ”raționamente” în rechizitoriu, actul ”suprem” de inculpare al parchetului?
- O altă alegație nefondată, preluată fără analiză din actul de sesizare, a influențat sentința Tribunalului Bihor (din fericire nedefinitivă):
”Toate societăţile emitente administrate în fapt de XXX au devenit inactive şi au intrat în insolvenţă/faliment la scurt timp după încetarea raporturilor comerciale scriptice cu Societatea AAA beneficiară.”
Analiză: Modul de construcție al afirmației de mai sus tinde a imprima o relație aparent solidă de cauzalitate între încetarea raporturilor comerciale cu societatea AAA beneficiară și, respectiv, inactivarea firmelor furnizoare, înlesnind concluzia că firmele furnizoare administrate de către XXX erau ”tip-fantomă, cu rolul exclusiv de a furniza facturi cu conținut fictiv societății beneficiare.
Evidențiem ceea ce judecătorul fondului nu a mai verificat: administratorul firmelor furnizoare, XXX, a decedat la scurt timp după după încetarea raporturilor comerciale cu Soc. beneficiară, și este ușor observabilă explicația clară a inactivării intempestive a firmelor, în condițiile în care XXX era unicul administrator de fapt.
Studiile psihologilor americani efectuate în perioada 2007-2010 relevează: ”creierului uman îi place să asocieze lucruri, iar corelația nu înseamnă cauzalitate”. Am atribuit inițial eroarea unei neobservări a procurorului, conștient că filtrul mental al acuzatorului este tentat deseori să confunde corelarea celor două evenimente (furnizorii încetează relația comercială cu beneficiarul / furnizorii întrerup complet activitatea) cu o cauzalitate.
Dar am realizat că suntem în prezența unui act de voință, la dosar se găsea certificatul de deces al administratorului furnizorului, astfel că falsul raționament logico-juridic avea la bază intenția.
Polițiști vs. procurori
Studiind mii de referate care preced rechizitoriile, întocmite de către polițiștii-anchetatori, vom depista un număr mult mai impresionant de astfel de ”raționamente” tentând a înlocui argumentele cu alegații sofistice care reprezintă convingeri intime ale polițiștilor despre vinovăția inculpaților; indiferent dacă materialul probator sprijină sau nu aceste preconcepții.
Însă, spre deosebire de procurorii care au depus un jurământ identic cu cel al judecătorilor – echivalent al jurământului lui Hipocrate în materia adevărului și dreptății (Primum non nocere- În primul rând să nu faci rău) – polițiștii consecvenți în direcții clar eronate au unele circumstanțe atenuante:
- sunt primii anchetatori, pornind investigațiile de la date și informații în formă brută, consumând deseori timp, nervi, resurse logistice pe căi care se relevează după un timp ca înfundate sau greșite; procurorul supraveghează eșantionat dosarul, primind în final pentru a decide o propunere a polițistului cu rezultatele unei anchete care uneori durează ani;
- polițiștii nu au responsabilitatea procurorului în momentul în care își exprimă punctul de vedere prin propunerea finală, nu le aparține decizia finală în faza urmăririi penale; ( nu mai menționăm diferența de salarizare)
O gândire armonioasă include raționamente multicauzale, distincte de emoții perturbatoare, având flexibilitatea de a recunoaște ca eronată o convingere prematur formată prin studierea inițială, preponderentă a datelor care au scopul inducerii unei anumite stări de fapt (în acuzare). Cunoaștem că este frustrant a constata că probele în susținerea vinovăției, adunate în ani de zile, devin dubitabile și insuficiente pentru a susține o condamnare. Dar… rolul procurorului-magistrat este subsumat slujirii principiului aflării adevărului.
Și printre primii experți a căror gândire influențează decisiv viața, sănătatea, averea și libertățile oamenilor reliefăm doctorii și magistrații (deopotrivă judecători și procurori).
