Elevii din două comune din Constanța vor primi burse școlare abia după intervenția instanței, după ce autoritățile locale au invocat lipsa banilor pentru a nu le plăti școlarilor sumele prevăzute de lege. Curtea de Apel Constanța le-a dat dreptate elevilor și a respins recursurile înainte de reprezentanții celor două comune.
Potrivit Asociației Elevilor din Constanța, cea care a dat în judecată autoritățile din comunele Topalu și Lipnița, judecătorii Curții de Apel au reținut faptul că este de datoria consiliului local să prevadă în buget sume pentru a acoperi bursele elevilor și să respecte în totalitate criteriile de acordare a acestora, prevăzute în Ordinul Ministerului Educației nr. 5576/2011.
”Conform prevederilor în vigoare, precum și deciziei instanței, era obligația consiliului local să prevadă de la bun început banii în buget, astfel încât accesul echitabil la educație pentru elevi să fie facilitat. Dreptul elevilor de a beneficia de burse școlare este prevăzut la articolul 82 din Legea educației naționale, iar la articolul 105 din aceeași lege este menționată obligația consiliilor locale de a aloca și acorda sumele necesare acordării acestora”, au explicat cei din Asociația Elevilor Constanța.
În urma deciziilor instanței, autoritățile din comunele Topalu și Lipnița sunt obligate să acorde burse de merit, ajutor social, studiu și performanță elevilor care studiază la școlile din cele două localități.
În opinia reprezentanții Asociației Elevilor din Constanța, bursele pot face diferența dintre un elev care abandonează școala și unul care își continuă studiile. ”Spre exemplu, în mediile defavorizate, costurile pentru a trimite 2 sau 3 copii la școala sunt extrem de mari, iar în lipsa unui sprijin din partea autorităților locale, familiile nu vor mai avea resursa financiară necesară”, arată sursa citată.
Asociația Elevilor din Constanța a acționat în instanță, anul trecut, 12 consilii locale care nu respectau dreptul elevilor de a beneficia de burse. Procesele au fost inițiate în urma rezultatelor analizei “Indexul accesului la educație din județul Constanța-anul școlar 2018-2019”, realizată de Asociație.