Investiția trebuia sa fie gata în decembrie 2024. Autorizaţia de construire pentru parcul fotovoltaic pe suprafaţa de 1.064 de hectare a fost emisă anul trecut, când urmau să înceapă lucrările, proiectul a fost blocat, iar investitorii plătesc în continuare toate taxele locale aferente terenurilor pe care ar urma să se dezvolte proiectul energetic.Dacă instanţa va emite o soluţie definitivă în acest an şi va fi favorabilă investiţiei, lucrările ar începe în primăvară.
Proiectul celui mai mare parc fotovoltaic din România, în valoare de 800 de milioane de euro, dezvoltat de grupul Monsson în județul Arad, este blocat în instanță de Asociaţia „Societatea Carpatină Ardeleană”, care susține că terenul este o arie protejată, iar lucrările ar afecta habitatul mai multor specii de păsări, potrivit Agerpres. Pe de altă parte, reprezentanții Monsson au precizat, pentru HotNews.ro, că sunt dispuși să ia măsuri suplimentare punctuale și estimează că vor începe lucrările în anul 2025.
- „Terenul pe care este propus să se realizeze acea investiţie, parcul fotovoltaic, este într-o arie naturală protejată, practic are dublu statut, este sit Natura 2000 şi pentru protecţia păsărilor şi pentru protecţia habitatelor.
- Ar avea, din punctul nostru de vedere, un impact foarte mare, mai ales asupra păsărilor care folosesc acel teren, habitat de hrănire, habitat de cuibărire, habitat de migraţie.
- Acesta este motivul pentru care am atacat în instanţă avizele de mediu”, a declarat, pentru Agerpres, Márk Nagy János, președintele filialei Satu Mare a Asociaţiei „Societatea Carpatină Ardeleană”.
El a precizat că asociaţia a pierdut două procese pe fond la Tribunalul Satu Mare, dar la Curtea de Apel Oradea a obţinut retrimiterea cazului pentru rejudecare la Tribunal.Reprezentantul asociaţiei a mai spus că din faza incipientă a proiectului au fost trimise scrisori celor două primării care au emis autorizațiile, precum şi Consiliului Judeţean Arad, pentru a se atrage atenţia asupra aspectelor legate de mediu.
„Noi nu suntem împotriva energiei regenerabile, din contră, susţinem şi promovăm acest fel de producere a energiei, dar trebuie foarte bine ales locul, mai ales fiind vorba de o suprafaţă foarte mare, de peste o mie de hectare”, a spus Márk Nagy János.
El consideră că „un teren degradat pentru agricultură e bun pentru natură”, referindu-se la faptul că autorităţile au ales acest teren pentru că nu este cultivabil.Societatea Carpatină Ardeleană este o asociaţie non-profit, neguvernamentală, fondată în 1891 la Cluj, care a avut „o pauză silită de 50 de ani” în funcţionare, fiind reînfiinţată în 1991 pentru „protecţia mediului natural şi antropic, practicarea şi popularizarea drumeţiei şi a ecoturismului în general, cunoaşterea, popularizarea şi protecţia valorilor culturale şi etnografice”.