Azi,4 septembrie 2023, judecătorii Curții de Apel Oradea întruniți în ședința Adunării Generale au hotărât cu unanimitate de voturi suspendarea formei de protest stabilite și reluarea activității.
Decizia de reluare a activității se bazează pe Decizia CCR referitoare la obiecția de neconstituţionalitate a dispozițiilor art.I-IV, ale art.XIII alin.(5) și (6) și ale art.XV din Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, a anexelor nr.1-3 la aceasta, precum și a legii în ansamblul său prin care s-a admis obiecția de neconstituționalitate şi stadiul actual al procesului legislativ privind modificarea și completarea actelor normative care reglementează pensia de serviciu a magistraţilor.
Tot în cuprinsul Deciziei, CCR a respins ca neîntemeiată obiecția de neconstituționalitate și constată că Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal este constituțională în raport cu criticile de neconstituționalitate extrinsecă formulate.