Judecătoria Bistrița a formulat o cerere către CJUE într-un litigiu de natură penală vizând nedorirea aplicării deciziilor Curții Constituționale a României privind prescriptia răspunderii penale.
Articolul 155 din Codul penal, în redactarea anterioară intrării în vigoare, la 30 mai 2022, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022 din 30 mai 2022 prevedea la alineatele (1) și (2):
„(1)Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză.
(2)După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripție.”
Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022, conținutul articolului 155 alineatul (1) din Codul penal a fost modificat după cum urmează:
„Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.”
Prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 și prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 Curtea Constituțională a României a constatat în esență neconstituționalitatea articolului 155 alineatul (1) din Codul penal, în măsura în care acesta prevedea întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură”. Potrivit acestei instanțe, întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale nu ar trebui să producă efecte decât cu condiția ca persoana în cauză să fie informată cu privire la actul de procedură care a cauzat această întrerupere. Astfel, informarea persoanei menționate ar fi de natură să garanteze previzibilitatea perioadei în care poate fi angajată răspunderea sa penală.
Așadar această jurisprudență are drept consecință faptul că actele de procedură aferente tuturor infracțiunilor săvârșite înainte de 30 mai 2022 sunt lipsite de efect întreruptiv, instanțele penale fiind obligate să închidă procedurile în momentul simplei împlinirea termenului general de prescripție.
În aceste condiții, Judecătoria Bistrița hotărât să să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„Articolul 3 alineatul (2) TUE, articolul 67 alineatul (1) TFUE, precum și Decizia [2006/928] trebuie interpretate în sensul că se opun unei jurisprudențe a Curții Constituționale potrivit căreia devin inaplicabile dispozițiile interne care reglementează întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale, în măsura în care aplicarea acestei jurisprudențe este de natură să creeze un risc sistemic de impunitate a faptelor care constituie infracțiuni, indiferent de natura acestora?”
În această privință, trebuie arătat că, prin intermediul întrebării sale unice, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 3 alineatul (2) TUE, articolul 67 alineatul (1) TFUE și Decizia 2006/928 se opun unei jurisprudențe a Curții Constituționale care face inaplicabile dispozițiile naționale care reglementează întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale, în măsura în care aplicarea acestei jurisprudențe ar fi de natură să creeze un risc sistemic de impunitate a faptelor incriminate, indiferent de natura lor.
Cu toate acestea, cererea de decizie preliminară nu conține nicio expunere a circumstanțelor factuale pe care se întemeiază întrebarea preliminară, astfel încât Curtea nu este în măsură să aprecieze dacă litigiul principal intră sub incidența dreptului Uniunii și dacă răspunsul la această întrebare este necesar pentru a permite instanței de trimitere să pronunțe hotărârea sa în acea cauză. Împrejurarea că această instanță procedează la o analiză detaliată a jurisprudenței naționale și a consecințelor juridice pe care le presupune această jurisprudență nu este de natură să compenseze o astfel de lacună.
Astfel, CJUE a respins cererea ca fiind inadmisibilă, iar prescripția răspunderii penale se aplica în continuare în România conform deciziilor CCR nr. 297/2018 și 358/2022 .
Hotarâre CJUE integrală: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:62023CO0056&qid=1682667944583
Art. 3 (2) TUE: Uniunea oferă cetățenilor și un spațiu de liberate, securitate și justiție, fără frontiere interne, în interiorul căruia este asigurată libera circulație a persoanelor, în corelare cu măsuri adevate privind controlul la frontierele externe, dreptul de azil, imigrarea, precum și prevenirea criminalității și combaterea acestui fenomen.
Art. 67 (1) TFUE: Uniunea constituie un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, cu respectarea drepturilor fundamentale şi a diferitelor sisteme de drept şi tradiţii juridice ale statelor membre.
